Detalii puţin ştiute despre întâlnirea dintre Charles de Gaulle şi Ceauşescu, din România. Ce s-a întâmplat la vizita preşedintelui Franţei la Târgovişte

Detalii puţin ştiute despre întâlnirea dintre Charles de Gaulle şi Ceauşescu, din România. Ce s-a întâmplat la vizita preşedintelui Franţei la Târgovişte

La 17 mai 1968, are loc vizita istorică a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, însoţit de Nicolae Ceauşescu, la Curtea Domnească

Cu siguranţă, vizita preşedintelui Franţei, Charles de Gaulle, în România, la 1968, a fost primită cu mult entuziasm la vremea aceea şi avea să întărească relaţiile diplomatice dintre cele două ţări.  Au fost vizitate, pe lângă capitala Bucureşti, şi oraşele Piteşti, Craiova, Slatina şi Târgovişte.

Încă din primul mandat, de Gaulle şi-a manifestat dorinţa către o politică de ''relaxare şi cooperare" cu ţările din spatele Cortinei de Fier, prin încurajarea schimburilor economice şi culturale cu Uniunea Sovietică şi cu ţările din Europa de Est şi prin recunoaşterea Republicii Populare Chineze în ianuarie 1964.
 
În acest context s-a înscris şi vizita generalului de Gaulle în România, în perioada 14-18 mai 1968, prima vizită a unui şef de stat francez în ţara noastră.


Vizita de la Târgovişte

De-a lungul timpului, Târgovişte a fost vizitat de diverşi şefi de state: Kim Ir Sen, preşedintele Republicii Populare Coreene, care vizitează Şcoala de la Mănăstirea Dealu, ce gãzduielte copii orfani de război coreeni (1955), Charles de Gaulle, preşedintele Republicii Franceze (1968) şi Todor Jivkov, preşedintele Consilului de Stat al Republicii Populare Bulgare (1982). 
 
 
Charles de Gaulle vizitează, alături de Ceauşescu şi de soţia sa, Elena, regiunea Oltenia, se ia prânzul, se vizitează o maternitate, Alro Slatina, oraşul Targovişte (ruinele cetăţii medievale şi biserica). Peste tot sunt întâmpinaţi cu bucurie de cetăţeni în costume populare.
 
La 17 mai 1968 are loc vizita istorică a preşedintelui Republicii Franceze, generalul Charles de Gaulle, însoţit de Nicolae Ceauşescu, la Curtea Domnească, unde se întâlneşte cu fostul său coleg la celebra Şcoală Militară de la Saint-Cyr, generalul veteran de război Ion Hruvim. 
 
Video de la vizita în Târgovişte, puteţi urmări AICI
 
În alocuţiunea de la Târgovişte, preşedintele francez spune:
 
„Mă simt foarte fericit să mă găsesc la Târgovişte şi că pot vizita locuri unde sunt atâtea mărturii ale originii poporului român. Vă aduc salutul Franţei. Trăiască Târgoviştea! Trăiască România!”. Iar în cartea de impresii a Muzeului Judeţean a scris: „Onoare şi fericire Târgoviştei!”. 

Cine a fost de Gaulle 

În urmă cu 125 de ani, în localitatea franceză Lille, se năştea la 22 noiembrie, viitorul preşedinte al Franţei, generalul Charles de Gaulle. De Gaulle era al doilea fiu al unei familii din eşaloanele superioare ale clasei de mijloc, romano-catolică, patrioată şi naţionalistă. 
 
Familia a dat Franţei istorici şi scriitori, tatăl său predând filosofia şi literatura, dar, încă din copilărie, de Gaulle a manifestat un interes pasionat pentru treburile militare, se arată în volumul ''Enciclopedia Universală Britannica'' (2010). 
 

PE ACEEAŞI TEMĂ:

VIDEO 43 de ani de la vizita preşedintelui Charles de Gaulle la Craiova. FOTOGRAFIE INEDITĂ cu zeci de mii de olteni aclamând în Piaţa Unirii

FOTOGALERIE Imagini din Craiova comunistă. Vezi cum arăta Piaţa Prefecturii la vizita preşedintelui Charles de Gaulle (VIDEO)

Vizita generalului de Gaulle la Bucureşti

FOTO Mărirea şi decăderea uzinei Electroputere Craiova - lucruri mai puţin cunoscute. Cum a deraiat fabrica-etalon, imediat după Revoluţie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: