Un întreg cartier, trezit din somn de doi poliţişti care dialogau prin staţie în timp ce spălau maşina VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: stirisuceava.ro
FOTO: stirisuceava.ro

Incident bizar în noaptea de 9 spre 10 februarie, în cartierul Burdujeni al Suceavei. Un echipaj de Poliţie a decis să spele autospeciala după miezul nopţii, la o spălătorie în regim self-wash. Rămasă în interiorul maşinii, poliţista i-a dat indicaţii prin staţie colegului aflat în exterior, iar zgomotul i-a trezit pe locatari.

Vocea unei femei transmisă printr-o staţie de emisie-recepţie a spart liniştea noapţii şi i-a trezit pe mai mulţi suceveni care locuiesc pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava. Uitându-se pe fereastre ca să vadă ce se întâmplă afară, oamenii au constat că, în jurul orei 1.00 dimineaţă,  un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava a venit la spălătoria din zonă, de tip self-wash, pentru spăla autospecială.

Cei doi poliţişti şi-au împărţit sarcinile. Femeia a rămas în maşină pentru a igieniza spaţiul, iar colegul acesteia a spălate exteriorul autoturismului.

Poliţista nu s-a putut abţine şi a început să îi dea indicaţii colegului prin staţie. Scena a fost filmată de un martor. În înregistrare se aud următoarele mesaje:  „Mai ai mult de dat acolo?”, „Parbriz!”, „Mochetele, mochetele!”, „Ai scăpat-o jos!”.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, susţine că poliţista nu a deschis staţia în mod intenţionat. 

„Poliţiştii au plătit activitatea la automatul bancar respectiv, un agent spălând autospeciala la exterior, iar colega agent toaletând interiorul. Din discuţiile purtate cu colega agent a rezultat faptul că din eroare a acţionat pentru circa 2-3 minute staţia audio a autospecialei în momentul în care a încercat să şteargă cu o lavetă aparatura de bord, discuţia cu colegul aflat la exterior fiind astfel captată de sistemul acustic. (...)Tot din verificări a rezultat faptul ca în cele aproximativ 2 minute cât sistemul acustic a fost deschis agenţii nu au folosit expresii sau cuvinte triviale”, a declarat Ionuţ Epureanu.

Vă recomandăm să citiţi şi: 

Când frumuseţea devine o povară. O fostă Miss, pusă să demisioneze dintr-un post public. „E bine pregătită, dar să nu fie suspiciuni”

Ţeparii care au înşelat sute de clujeni cu cabanele care nu există au fost prinşi

Suceava



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite