Primul spital public din România care introduce brăţări electronice pentru pacienţi. Care sunt avantajele sistemului

Primul spital public din România care introduce brăţări electronice pentru pacienţi. Care sunt avantajele sistemului

Brăţara de identificare ce va ajunge la mâinile pacienţilor Spitalului Judeţean Suceava. FOTO Dănuţ Zuzeac

La Spitalul Judeţean Suceava a fost introdus în premieră naţională un sistem de identificare a tuturor pacienţilor internaţi în unitatea medicală cu ajutorul unor brăţări electronice.

Ştiri pe aceeaşi temă

Astfel, pe perioada spitalizării, pacienţilor li se vor pune la mână o brăţară electronică ce va conţine numele, prenumele, data naşterii, grupa sanguină şi alergiile de care aceştia suferă.

Odată cu introducerea acestui sistem de identificare, va fi practic imposibil ca pacienţii să fie cumva confundaţi de către cadrele medicale, mai ales cei aflaţi în stare gravă, care nu pot comunica cu medicii. Dispozitivele conţin numele, prenumele, data naşterii, grupa sanguină şi eventualele alergii ale pacientului. Pacienţii le vor purta pe toată durata spitalizării.

„Aveam de mai multă vreme în proiect introducerea acestor brăţări şi în urmă cu câteva zile am reuşit. Sunt pacienţi care nu prea înţeleg despre ce e vorba, dar în general lumea a fost receptivă. Dorim că în acest fel, pacienţii să se simtă în siguranţă”, a declarat Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Judeţean Suceava.

Acesta a mai precizat că spitalul din Suceava este prima unitate medicală publică din ţară unde există un astfel de sistem de identificare a pacienţilor internaţi.

Totodată, la Spitalul Judeţean Suceava există un server în care vor fi stocate electronic toate informaţiile medicale ale pacienţilor internaţi la această unitate medicală. Astfel, orice operaţiune medicală ce este înregistrată în timp real pe această fişă electronică a pacientului permite medicilor şi asistentelor medicale să afle rapid la ce investigaţii a fost supus respectivul pacient.

De asemenea, angajaţii de la Spitalul Judeţean Suceava pot accesa două forumuri interne ale instituţiei, unde pot purta discuţii între ei pe diverse teme. Aceştia chiar pot cere lămuriri cu privire la unele probleme care apar în activitatea lor curentă.

Alte ştiri pe această temă:

Pelerinii care merg la Mecca vor purta brăţări de identificare

Untold 2017 continuă campania Transilvania All Inclusive: posesorii brăţării festivalului beneficiază de reduceri la obiective turistice

Lanţul hotelier Phoenicia răspunde acuzaţiilor turiştilor din Israel: Brăţările mov fac diferenţa între diferite regimuri de masă

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: