O armată de oameni caută un cioban care a fugit din calea unui urs după ce a văzut cum fiara îi sfâşie prietenul

O
armată de oameni caută un cioban care a fugit din calea unui urs
după ce a văzut cum fiara îi sfâşie prietenul

Ciobanul care a dispărut în seara zilei de vineri, 23 iulie, la limita dintre judeţele Suceava şi Harghita, după ce a văzut cum un urs îi sfâşie prietenul nu a fost găsit. Jandarmii au sistat căutările peste noapte şi le-au reluat în dimineaţa zilei de sâmbătă, 24 iulie.

Ştiri pe aceeaşi temă

UPDATE: Ciobanul dispărut a fost găsit mort la o distanţă relativ mică de locul unde a avut loc atacul ursului. Şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, Costică Ghiaţă, a declarat că trupul neînsufelit a fost găsit de jandarmi şi că prezenta leziuni traumatice majore provocate de urs. Victima este Mihai Cadar în vârstă de 26 de ani. 

Ştire iniţială

O stână care se află la graniţa dintre judeţele Suceava şi Harghita a fost atacată de un urs în seara zilei de vineri, 23 iulie. 

Fiara a furat o vacă şi a plecat. Doi dintre cei trei ciobani ai stânii s-au dus după urs, înarmaţi cu topoare, sperând să recupereze vaca. 

La aproximativ 300 de metri distanţă de stână au fost atacaţi de urs. Unul dintre ciobani a fost grav rănit, pur şi simplu sfâşiat în zona feţei şi toracelui. Victima are 45 de ani.

Baciul Leon Puşcaş Ioan, cel care a rămas la stână, a sunat la 112 şi astfel bărbatul rănit a fost transportat la Spitalul Judeţean „Sf. Ioan cel Nou” din Suceava.

 Baciul a declarat pentru „Adevărul” că are stâna în zona respectivă de şapte ani. „S-au dus după vacă. Ce să vă spun? Doamne fereşte. Nu am văzut vreodată aşa ceva”, ne-a spus baciul. El a explicat că vaca luată de urs costă între 4.500 şi 5.000 de lei.

Celălalt bărbat atacat de urs are 26 de ani. A reuşit să fugă în pădure, însă, cel mai probabil s-a rătăcit. El este de negăsit. Echipe de jandarmi, pompieri, salvamontişti şi poliţişti l-au căutat în seara zilei de vineri şi nu l-au găsit. Salvatorii au sistat căutările în timpul nopţii şi le-au reluat în dimineaţa zilei de sâmbătă.

 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

 

 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările