FOTO Tânăra ucisă de fostul iubit la Viena a fost înmormântată de un sobor de patru preoţi

FOTO Tânăra ucisă de fostul iubit la Viena a fost înmormântată de un sobor de patru preoţi

Familia Plăcintă şi-a luat rămas bun de la Oana Petruţa, ucisă la Viena de fostul iubit. FOTO: Dinu ZARĂ

Câteva sute de persoane au fost alături de familia Plăcintă, care a condus-o pe ultimul drum pe fiica lor, Oana Petruţa, tânăra ucisă de fostul iubit, săptămâna trecută, la Viena. Valentin Ştefan Constantin a lovit-o de mai multe ori cu un cuţit în gât şi piept, după care şi-a tăiat venele. Înmormântarea a fost oficiată de un sobor de patru preoţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Câteva sute de persoane au ţinut să fie alături de familia Plăcintă, sâmbătă, când a condus-o pe ultimul drum pe fiica lor, Oana Petruţa, ucisă săptămâna trecută de fostul iubit, la Viena.

Sicriul cu trupul fetei, adus în ţară la începutul acesti săptămâni, a fost depus în capela bisericii Sfânta Cruce din cartierul Obcini al municipiului Suceava, acolo unde familia Plăcintă locuia înainte să se mute în Austria.

Mica capelă s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei care au dorit să-şi ia rămas bun de la Oana. La înmormântare au participat rude, prieteni de familie, vecini şi foşti colegi de şcoală ai Oanei.

Înmormântarea a fost oficiată de un sobor de patru preoţi.

Cortegiul, în frunte cu o cruce pe care se afla numele Oanei, fotografia ei şi câteva zeci de coroane s-a deplasat pe străzile municipiului, de la Biserica Sfânta Cruce până la cimitirul Pacea. Aici, printre lacrimi, apropiaţii şi-au luat rămas bun de la Oana Petruţa.

Ucisă de fostul iubit pentru că n-a vrut să îl primească înapoi

Foto
Foto
Foto

Printre lacrimi, mama Oanei, Anica Plăcină, ne-a povestit cum a aflat despre faptul că fiica ei a fost ucisă de fostul iubit.

„A sunat-o că îi e rău şi a rugat-o frumos să îl ducă la spital. Ea s-a dus să îl ducă la spital şi el i-a luat viaţa”, spune povesteşte Anica Plăcintă.

Mama Oanei spune că a avut un sentiment că ceva rău s-a întâmplat şi a încercat să îşi sune fiica. A încercat de mai multe ori dar Oana nu i-a răspuns la telefon. „Când am văzut că nu îmi mai răspunde la telefon m-am gândit că s-a întâmplat ceva”, spune Anica Plăcintă.

„Fratele Oanei venea de la serviciu şi a văzut că este poliţie pe strada unde locuia Valentin. Atunci s-a gândit că poate s-a întâmplat ceva”, a povestit Silvia Nistor, mătuşa Oanei.

Era foarte gelos şi posesiv”

Anica Plăcintă spune că Oana intenţiona de mai mult timp să se despartă de iubitul cu care avea o relaţie de nouă luni. Valentin Ştefan Constantin, în vârstă de 29 de ani, din oraşul Slatina, judeţul Olt, lucra la o firmă care oferă servicii de curăţenie, fiind coleg de muncă cu fratele Oanei. Cei doi s-au cunoscut în Austria şi se înţelegeau destul de bine. Dar Valentin era foarte gelos şi asta o deranja pe Oana.

Anica Plăcintă spune că până acum tânărul nu a fost niciodată violent şi pune totul pe seama unei nebunii de moment, declanşată de faptul că Oana nu ar mai fi vrut să se împace cu Valentin.

„Nu era violent. Cred că a fost o criză, o nebunie de moment. Oana nu mai dorea să fie cu el pentru că era foarte gelos şi posesiv. Oana era o fire sociabilă, zâmbăreaţă, foarte jovială. Nu suporta să fie controlată şi de asta a vrut să se despartă de el”, îşi aminteşte Anica Plăcintă.

Prin munca ei s-a ridicat şi a ajuns acolo unde era şi un nemernic i-a luat viaţa”

Oana Petruţa Plăcintă, în vârstă de 26 de ani, locuia de trei ani în Austria, împreună cu părinţii şi un frate. Când s-a mutat în Viena, tânăra s-a angajat cameristă la un hotel din capitala Austriei, reuşind să promoveze mai întâi la bar, iar recent ocupase funcţia de recepţioner.

„Era foarte apreciată de şefi. Prima dată s-a angajat cameristă, a fost apoi chelner la bar şi a ajuns recepţioner de anul trecut. O iubea toată lumea. Toţi sunt acum şocaţi. Prin munca ei s-a ridicat şi a ajuns acolo unde era şi un nemernic i-a luat viaţa”, spune Anica Plăcintă.

Grozăvia a ţinut prima pagină a ziarelor vieneze

Crima a avut loc miercuri, 24 iulie. Fata a fost lovită de mai multe ori în zona gâtului şi a pieptului cu un cuţit de bucătărie de 40 de centimetri. După ce şi-a ucis fosta iubită, tânărul şi-a dat seama de grozăvie şi şi-a tăiate venele încercând să se sinucidă.

Potrivit presei austriece, tânărul a pierdut foarte mult sânge. Cu ultimele puteri s-a târât la cea mai apropiată secţie de poliţie. Aici a primit primul ajutor chiar de la poliţişti şi a fost apoi preluat de o ambulanţă. Când a ajuns la spital, tânărul a mărturisit că şi-a ucis fosta iubită.

Între timp, poliţiştii care au urmărit dâra de sânge care a curs din venele tânărului descoperiseră deja trupul Oanei. Lângă cadavru a fost descoperit un cuţit de 40 de centimetri. Chemaţi imediat de poliţie, medicii de pe ambulanţă nu au făcut decât să constate decesul.

Tânărul a fost reţinut de poliţie şi este acum cercetat pentru crimă.

Citeşte şi:

FOTO O tânără din Suceava a fost ucisă de fostul iubit, la Viena, cu mai multe lovituri de cuţit în gât şi piept. Tânărul şi-a tăiat apoi venele şi s-a predat poliţiei

FOTO VIDEO Crima care a îngrozit Austria, povestită de mama tinerei românce, ucisă săptămâna trecută la Viena: „Era foarte gelos şi posesiv!”

FOTO Paradisul din Ţara Dornelor şi Munţii Călimani, locurile care-ţi taie răsuflarea

Fetiţă de 2 ani, plină de vânătăi şi cu ochii umflaţi după ce „a căzut de pe oliţă” la o creşă din Suceava

Angajata unei creşe din Suceava i-a smuls părul din cap unui copil de trei ani

 

Imagini din aceeasi galerie
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările