Cine s-a îmbogăţit din modernizarea Spitalului Judeţean Suceava. Patroană de pensiune, contracte de milioane de euro

Cine
s-a îmbogăţit din modernizarea Spitalului Judeţean Suceava. Patroană de pensiune, contracte de milioane de euro

În ordine, de la stânga la dreapta: Mircea Macovei  (fostul director medical), Gheorghe Flutur (şeful CJ Suceava) şi Vasile Rîmbu (managerul suspendat al spitalului) FOTO: svnews.ro

Spitalul Judeţean Suceava a trecut printr-un proces de modernizare care s-a întins pe o perioadă de 10 ani. Documentele oficiale arată că lucrările extrem de costisitoare au fost efectuate de doar câteva firme, care au avut acces la contractele de milioane de euro finanţate, în principal, de Consiliul Judeţean Suceava.

Ştiri pe aceeaşi temă

În mandatul directorului Vasile Rîmbu, început în 2009, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava s-au făcut investiţii estimate la peste 50 de milioane de euro. Unitatea medicală a devenit una dintre cele mai moderne din ţară, fapt atestat prin Ordinul „Meritul Sanitar” în grad de Cavaler, acordat în aprilie 2019 de preşedinţia României şi retras de Klaus Iohannis după izbucnirea scandalului legat de îmbolnăvirile cu COVID-19. 

Investiţiile au presupus modernizarea tuturor secţiilor secţiilor celui mai mare spital din judeţ şi extinderea unora dintre acestea.Au fost amenajate săli de operaţie noi. Suprafaţa secţiei de Cardiologie, una dintre cele mai aglomerate din spital, a fost dublată. Faţada spitalului a fost refăcută. În faţa unităţii medicale a fost construită o fântână arteziană cântătoare, cu lumini colorate.

Investigaţii de presă recente arată că lucrările de modernizare au fost executate de o mână de firme.

Este vorba despre firma patroanei unei pensiuni din localitatea suceveană Pojorâta, de un dezvoltator local apropiat de managerul Vasile Rîmbu, de fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie Suceava, anchetat în trecut de DIICOT, şi de un constructor din Iaşi la firma căruia a lucrat edilul Mihai Chirica şi care i-a construit acestuia una dintre vile. 

Acestea sunt personajele care au modernizat în ultimii ani Spitalul judeţean de urgenţă ”Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava – potrivit unei monitorizări realizate de G4Media.ro pe baza SEAP (portalul guvernamental de transparenţă în achiziţii publice) şi a datelor de la Registrul Comerţului.

”21 octombrie 2019: contract de peste 1,7 milioane de euro fără TVA pentru construirea şi amenajarea laboratorului de medicină nucleară către firma Antramicons din localitatea Pojorâta, judeţul Suceava. Contractul a fost atribuit fără licitaţie, prin procedură simplificată de selecţie de oferte, însă a fost depusă doar oferta firmei câştigătoare”, transmite sursa citată.

Potrivit datelor de la Registrul Comerţului, firma Antramicons este deţinută de Liliana-Angelica Crăciunaş. Aceasta patronează şi pensiunea Perla Rarăului din Pojorâta. Ea a declarat pentru libertatea.ro că, deşi în acte apare drept proprietar al firmei Antramicons, în realitate, firma este deţinută de Mugurel Munteanu. 

Potrivit informaţiilor obţinute din surse locale, Mugurel Munteanu este un bărbat din Iaşi, actual partener de viaţă al Angelicăi Crăciunaş. Firma de construcţii a lui Munteanu câştigă contracte pe bandă rulantă cu primării conduse de primari PNL în judeţul Suceava, iar oamenii de afaceri locali suspectează că în spatele lui Mugurel Munteanu s-ar afla Gheorghe Flutur, preşedintele CJ Suceava. 

Monitorizarea G4 Media în legătură cu contractele de la Spitalul Judeţean Suceava a mai scos la iveală următoarele informaţii:

3 aprilie 2019: contract de aproape 880.000 de euro cu Antramicons pentru amenajarea subsolului pavilionului Secţiei Boli Infecţioase, atribuit tot prin procedură simplificată.

3 septembrie 2019: contract de peste 1 milion de euro pentru construcţia unui heliport pe terasa superioară a spitalului. Contractul a fost atribuit tot prin procedură simplificată către firma Loial Impex din localitatea Şcheia, judeţul Suceava. A fost, de asemenea, o singură ofertă depusă. De notat în context că managerul suspendat al Spitalului din Suceava, Vasile Rîmbu, locuieşte în Şcheia.

26 iunie 2019: contract de peste 4,4 milioane de euro pentru ”amenajarea blocului operator cu 4 săli de operaţii, prin supraînălţarea corpului D” al spitalului, atribuit tot prin selecţie de oferte către firma Conest SA din Iaşi.

Compania Conesct SA este deţinută de omul de afaceri Viorel Cozma şi are mai multe contracte cu Primăria Iaşi. La Conest SA a lucrat ca inginer, înainte de a fi primar, Mihai Chirica, edilul din Iaşi. De altfel, Conest este şi firmă de casă a Primăriei Iaşi. De altfel, una dintre vilele din declaraţia lui de avere şi pentru care este verificat de ANI a fost construită de Conest SA.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: