VIDEO Alţi doi poliţişti rutieri au fost bătuţi în plină stradă la Sibiu. Ce spune IPJ Sibiu despre oamenii legii ameninţaţi de un primar cercetat de DNA
0Cazul prezentat de cotidianul Adevărul în care un fost primar, cercetat de DNA, ameninţă poliţiştii care l-au sancţionat în trafic, nu este singular la Sibiu. În 2014, alţi doi poliţişti, un bărbat şi o femeie, au fost bătuţi în plină stradă de un şofer recalcitrant.
După publicarea imaginilor care arată cum fostul primar al comunei Şelimbăr, Daniel Maricuţa, ameninţă poliţiştii care l-au oprit în trafic că va vorbi cu şeful lor şi că le-ar putea ”regiza” un posibil flagrant, Adevărul a solicitat un punct de vedere din partea Inspectoratului Judeţean de Poliţie al judeţului Sibiu legat de posibile măsuri de cercetare a acestui incident.
Mai exact, am întrebat dacă există vreo sesizare/autosesizare la nivelul IPJ Sibiu în cazul filmărilor prezentate, şi dacă au fost sau urmează să fie luate măsuri concrete de cercetare a acestui incident – ameninţarea unor poliţisti aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu – la nivelul IPJ Sibiu, respectiv dacă au fost sau urmează să fie sesizate alte autorităţi competente în acest caz – ce fel de autorităţi, în cazul în care se impune o astfel de sesizare?
În noul Cod Penal, articolul 257, infracţiunea de ultraj este definită astfel:
” (1) Ameninţarea săvârşită nemijlocit sau prin mijloace de comunicare directă, lovirea sau alte violenţe, vătămarea corporală, lovirile sau vătămările cauzatoare de moarte ori omorul săvârşite împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(2) Săvârşirea unei infracţiuni împotriva unui funcţionar public care îndeplineşte o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat ori asupra bunurilor acestuia, în scop de intimidare sau de răzbunare, în legătură cu exercitarea atribuţiilor de serviciu, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.
(3) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează faptele comise în condiţiile alin. (2), dacă privesc un membru de familie al funcţionarului public.
(4) Faptele prevăzute în alin. (1)-(3), comise asupra unui poliţist sau jandarm, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu sau în legătură cu exercitarea acestor atribuţii, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracţiune, ale cărei limite se majorează cu jumătate.
În răspunsul remis la solicitarea Adevărul, IPJ Sibiu nu menţionează nimic despre eventuale măsuri concrete de cercetare a acestui incident, în schimb dă asigurări că toţi poliţiştii au sprijinul şefului instituţiei.
”Prin prisma activităţii desfăşurate, poliţistii rutieri intră în contact cu particioanţi la trafic care provin din medii sociale diferite, însă din păcate nu toţi privesc cu obiectivitate motivul pentru care au fost opriţăi pentru control în trafic şi nu toţi manifestă o atitudine corectă, decentă. Din păcate, poliţiştii rutieri se întâlnesc destul de frecvent în trafic cu conducători auto care manifestă o atitudine sfidătoare la adresa lor, asta însă nu îi împiedică să aplice măsurile legale care se impun. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în situaţia prezentată de dumneavoastră în articolul publicat. Precizăm faptul că poliţiştii sibieni beneficiază de întreaga încredere şi tot sprijinul şefului Inspectoratului de Poliţie al judeţului Sibiu în activitatea desfăşurată, atâta timp cât aceasta este desfăşurată conform normelor legale în vigoare”, se arată în răspunsul IPJ Sibiu.
Din păcate, chiar dacă sunt ţinute departe de ochii opiniei publice, incidente precum cel cu primarul Maricuţa nu sunt deloc singulare. În anul 2014, doi poliţişti rutieri au fost bătuţi în plină stradă, la Sibiu, dar nimeni nu a suflat o vorbă.
În imaginile surprinse de un locatar din zona Ştefan cel Mare cu telefonul mobil, se vede cum poliţiştilor li se adresează injurii, după care bărbatul este lovit iar femeia, împinsă şi proiectată într-o altă maşină de poliţie ajunsă la faţa locului. Agresorul a fost tras pe dreapta pentru viteză, şi a primit, după ce cazul a ajuns în instanţă, 1 an şi 3 luni de închisoare cu suspendare pentru ultraj.
Imaginile care surprind incidentul di anul 2014 pot fi văzute mai jos.
Politisti batuti in strada la Sibiu
Vă mai recomandăm:
Şeful Serviciului Criminalistic al IPJ Sibiu, comisarul şef Dumitru Goşa, şi alţi 10 agenţi din cadrul aceluiaşi serviciu au primit amenzi administrative într-un dosar în care s-au făcut cercetări pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni, printre care şi fals material în înscrisuri oficiale în formă continuată.
Pornit de la o fostă agentă de la Rutieră, plecată între timp la ISU Sibiu, scandalul de la Circulaţie ia amploare după ce cercetările s-au extins iar dosarele, două la număr, au ajuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia.
Horaţiu Bota şi Vasile Iancu, doi foşti poliţişti de al Serviciul Rutier Sibiu, au fost condamnaţi de judecătoria Sibiu la închisoare cu executare pentru presupusa săvârşire a mai multor infracţiuni. Decizia instanţei nu este definitivă şi a fost deja atacată cu apel de către o parte dintre inculpaţi.
Un fost agent de la Poliţia Rutieră, mutat între timp la Ordine Publică, este urmărit penal de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu pentru fals intelectual şi abuz în serviciu.
Doi agenţi din cadrul IPJ Sibiu sunt cercetaţi de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu după ce şi-ar fi însuşit zeci de mii de lei din taxele plătite de sibieni pentru eliberarea cazierului judiciar.
Un scandal de proporţii ”mocneşte” la Poliţia Rutieră Sibiu, unde ar fi dispărut, se pare, sume substanţiale din încasările pentru amenzile de circulaţie.
După ce numele unei foste agente de la Serviciul Rutier a apărut într-un dosar având ca obiect infracţiuni de fals, uz de fals şi abuz în serviciu, un alt scandal iese la iveală. O fostă angajată de la Rutieră este cercetată într-un dosar instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie.