De ce sunt măritate ţigăncile la doar 13 ani, ce păţesc miresele dacă nu sunt virgine şi de ce se umple de sânge curtea casei înainte de nuntă

De ce sunt măritate ţigăncile la doar 13 ani, ce păţesc miresele dacă nu sunt virgine şi de ce se umple de sânge curtea casei înainte de nuntă

Multe dintre tradiţiile de nuntă ale romilor, rămase din moşi-strămoşi, se păstrează cu sfinţenie şi astăzi, de la preparate şi dansuri tradiţionale până la pedepsele pe care le riscă mireasa, dacă nu mai este virgină.

Ştiri pe aceeaşi temă

Romii sunt cunoscuţi, în primul rând, pentru faptul că îşi căsătoresc copiii foarte devreme, de la vârsta adolescenţei sau chiar mai repede. „Cu obiceiul legat de căsătoriile timpurii noi am venit din India, nu e al nostru, în India se consideră că, după 11 ani, fata deja este femeie. În plus, altfel nu pot avea loc căsătoriile aranjate, dacă nu sunt încheiate la vârstă mică, pentru că, mai târziu, tinerii vor avea personalitatea lor, pot spune „De ce trebuie să o iau pe asta?. La 12-13 ani, fata este scoasă la joc, vin peţitori. Deoarece căsătoriile nu sunt permise decât între membrii comunităţii, nu aveau decât să le aranjeze: de când au copiii 2-3 ani, se fac mese la care se stabileşte căsătoria şi, de regulă, aranjamentele rezistă”, explică Dorin Cioabă, regele internaţional al romilor. Căsătoria are loc, de regulă, atunci când mirii au 13 - 14 ani. 
 
Cioabă adaugă că pasul se face atât de devreme şi pentru ca mamele să fie liniştite că fetele lor se vor căsători virgine. Până la căsătorie, fetele erau atent supravegheate, nu aveau voie să meargă nicăieri, „ca să nu fie batjocorite”. „Au fost şi cazuri în care au spus: Las fata până la 16-17 ani şi nu au mai putut să o mai mărite”, explică Dorin Cioabă. 
 
Pentru că romii se căsătoresc de foarte tineri, şi rata divorţurilor este extrem de mică. Dacă, totuşi, se ajunge la aşa ceva, decizia se ia la stabor, tribunalul ţigănesc, şi procedura nu e deloc simplă, implică inclusiv despăgubiri pentru că fetele vin în căsnicie cu zestre şi, mai ales, cu nelipsita salbă din bănuţi de aur. 
 
Nu se dă dar fără proba virginităţii
 
În vremurile în care romiii se mutau dintr-o parte în alta, nunta se ţinea lângă cort, cu cântări din gură şi dansuri tradiţionale. Nuntaşii o luau pe fată şi o duceau jucând de la cortul părintelui ei la cel al viitorului soţ. După petreecere, bărbaţii se retrăgeau lângă foc, iar femeile, lângă cortul în care se consuma căsătoria. Se scotea apoi obligatoriu cearceaful care proba cinstea fetei, şi era dus la grupul de bărbaţi. 
„Se vedea că mireasa a fost „fată mare”, şi atunci se „eliberau” părinţii, erau felicitaţi. Dimineaţa se strânge darul, nimeni nu dă dar până nu se constată că mireasa a fost fată mare”, explică Dorin Cioabă. 
De altfel, regula virginităţii miresei a rămas neclintită până în ziua de azi, iar nerespectarea ei poate avea consecinţe din cele mai grave, putând să meragă, dincolo de faptul că fata este blamată de întreaga comunitate şi îşi face familia de ruşine, până la excluderea acesteia din sânul comunităţii. 
 
În seara nunţii, tinerii se retrag într-o cameră iar afară stă un grup de femei în aşteptarea „rezultatului”. Dacă fata nu e virgină e scandal mare, câte unii mai cad la pace însă cu despăgubiri, „mai dai nişte aur în plus ca să plăteşti ruşinea”. 
 
A doua zi, doar dacă fata a fost virgină, se dă o masă cu salam şi brânză, unde se deapănă şi istorii similare din trecut, se povesteşte, spre exemplu, că străbunica nu a avut salam şi brânză, deci nu a fost fată mare. Mireasa ia o găleată cu apă şi, însoţită de fete din grupul care care a „validat” faptul că a fost cinstită, merge la casele invitaţilor iar aceştia se spală cu apă din găleată pe mâini şi pe faţă, „se spune că întinereşti dacă a fost fată mare”. 
 
Darul se dă doar după ce s-a constatat că mireasa a fost virgină, până atunci nu pleacă nimeni dintre invitaţi şi nici nu se oferă nimic dacă nu este aşa. Se dau bani, aur cu precădere, fuste sau obiecte necesare în casă. 
 
Ce se mănâncă la nuntă şi cum trebuie să se poarte mireasa după căsătorie 
 
Dacă la nuntă fata poartă rochie de mireasă, după ce devine oficial femeie i se împleteşte părul şi i se pune batic, iar din acel moment nu mai are voie să umble cu capul descoperit. În păr i se pun inclusiv monezi de aur, iar cele care îi împletesc părul trebuie să fie femei cu căsnicii fericite, despre cele care au ghinion în căsnicie spunându-se că aduc la rândul lor ghinion. Nunta se încheie cu tradiţionalul dans al femeii. 
 
Se mănâncă Şa-hai-mas, tradiţionala mâncare a romilor cu carne, varză şi orez, şi e neapărat să se taie porci, să se facă sânge în curte, pentru că se consideră că asta aduce noroc. În plus, atunci când zbiară animalele, lumea ştie că începe nunta. Din porci se dă câte un jambon membrilor familiei, iar la pregătirea mâncărurilor tradiţionale participă femeile din comunitate. Nu e voie să se mănânce peşte pentru că se spune că atunci fuge mireasa. 
 
Mirelui i se pun bani în piept, bancnota cu cea mai mare valoare, iar mireasa, de când se logodeşte şi până la nuntă, trebuie să brodeze batiste pe care le pune invitaţilor în piept alături de o floare. Pe umăr le aşează prosoape cu motive ţărăneşti şi primeşte bani, separat de darul de nuntă. 
 
Naşii se aleg după bogăţie şi trebuie să le dea finilor monede de aur. La rândul lor, aceştia  din urmă trebuie să le ia naşilor haine făcute la comandă. Mamele le fac fetelor rochii, bluze, baticuri, şi le dau diverse obiecte. În timpurile moderne s-a ajuns până la mobilă, electrocasnice sau chiar maşini. 
 
Vă mai recomandăm: 
 
 
Mâncărurile tradiţionale ale romilor sunt simplu de făcut, foarte săţioase şi, spun cei care le-au testat, extrem de savuroase. Şah Hai Mas-ul, puiul pe sâr a la Lulica, bândăreţul sau săviacul sunt preparate uşor de făcut de către orice gospodină.
 
 
Vestitul salam de Sibiu era considerat, în comunism, unul dintre produsele de lux din România. Producţia mergea în cea mai mare parte la export. „Adevărul“ vă spune povestea gustosului salam.
 
 
Vestită nu doar în ţară ci şi în afara graniţelor ei, telemeaua de Sibiu se face şi acum după reţete vechi, transmise în familiile de oieri din generaţie în generaţie. Gustul deosebit depinde de mai mulţi factori, de la compoziţia păşunilor unde sunt duse oile până la modul de preparare şi păstrare.
 
  
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările