Mii de yoghini din 30 de ţări, aşteptaţi la Herculane pentru tabără anuală MISA. Când sunt programate celebrele spirale

Mii de yoghini din 30 de ţări, aşteptaţi la Herculane pentru tabără anuală MISA. Când sunt programate celebrele spirale

FOTO MISA

Mii de yoghini din peste 30 de ţări urmează să participe la tabară din România, programată anual la Herculane, în judeţul Caraş-Severin.

În perioada 24 aprilie - 5 mai 2019 se desfăşoară la Herculane tabăra internaţională de yoga organizată anual sub egida Şcolii de yoga ezoterică MISA, la care sunt aşteptaţi câţiva mii de practicanţi yoga din peste 30 de ţări.

Programul taberei se adresează atât începătorilor, cât şi celor avansaţi: şedinţe practice de Hatha Yoga, meditaţii la unison, conferinţe pe diverse teme, aprofundarea unor tehnici de yoga avansate, spectacole de teatru, de dans sau de umor, meditaţii în spirală şi multe altele. Activităţile se vor desfăşura în paralel în patru săli, cu excepţia meditaţiilor în spirală, care se vor desfăşura pe platoul Coronini.

Biroul de Presă MISA informează printr-un comunicat că programul fiecărei zile include audierea sau reaudierea unor conferinţe pe diferite teme de interes pentru practicanţii yoga. Printre acestea se numără o serie de conferinţe trimise în anii anteriori de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru, pe teme precum ”Yoga şi fericirea”, ”Legea ocultă a cauzei şi a efectului”, ”Aspecte ezoterice referitoare la energia erotică pură”, ”Calea transformării spirituale” etc., precum şi unele conferinţe noi, cum ar fi ”Doctrina Gupta Maha Siddha Yoga”, ”Elemente de bază referitoare la taina dezvăluită a potenţialului substanţial procreator”, sau chiar conferinţe surpriză.

"În fiecare zi se vor realiza la unison câte două meditaţii din seria Atributelor Dumnezeieşti, ca de exemplu: Atributul Dumnezeiesc al Absolutului Dumnezeiesc, Atributul Dumnezeiesc al Detaşării Dumnezeieşti, Atributul Dumnezeiesc al Păcii profunde Dumnezeieşti, Atributul Dumnezeiesc al Sfinţeniei Dumnezeieşti, Atributul Dumnezeiesc al Dreptăţii Dumnezeieşti, Atributul Dumnezeiesc al Splendorii Dumnezeieşti, Atributul Dumnezeiesc al Generozităţii Dumnezeieşti etc. Aceste meditaţii, realizate zilnic la orele 14 şi respectiv 21:30, se vor transmite pe postul online MISATV (http://misatv.ro/live/), pentru a putea fi realizate la unison de toţi cei care aspiră să simtă şi să înţeleagă mai bine natura misterioasă a lui Dumnezeu. Deoarece perioada taberei se suprapune cu sărbătoarea Învierii, se vor realiza şi două meditaţii la unison legate de acest moment, iar pe 28 aprilie cei care doresc vor putea participa la spectacolul Rugă pentru trezirea și însuflețirea Neamului Românesc", se arată în comunicatul MISA.

Pe lângă activităţile destinate celor care practică deja yoga la cursurile MISA sau ale celorlalte şcoli din cadrul federaţiei internaţionale ATMAN, programul taberei include audierea sau reaudierea unor conferinţe din cadrul Mişcării Charismatice Teofanice, o manifestare care este deschisă participării publicului larg, complet gratuită.

Mişcarea Charismatică Teofanică este o comunitate spirituală cu peste 8.000 de participanţi, structurată în anul 2009, care se adresează celor care aspiră să treacă dincolo de afirmarea pur formală, dogmatică a sentimentului religios şi să păşească în domeniul cunoaşterii fiinţei misterioase a lui Dumnezeu prin experienţă directă.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: