FOTO VIDEO Motivul pentru care mistreţii se plimbă pe străzile din Râmnicu Vâlcea: „Pleacă din habitat din cauza zgomotului“

FOTO VIDEO Motivul pentru care mistreţii se plimbă pe străzile din Râmnicu Vâlcea: „Pleacă din habitat din cauza zgomotului“

Turmă de mistreţi surprinsă pe 30 septembrie 2019 în centrul oraşului Râmnicu Vâlcea lângă Parcul Central Zăvoi Foto Facebook

O turmă de şapte mistreţi a fost văzută traversând cel mai mare parc al municipiul Râmnicu Vâlcea, aflat în zona centrală, în cursul zilei de luni, 30 septembrie.

Ştiri pe aceeaşi temă

 
Anul acesta, în repetate rânduri, animalele sălbatice au coborât din pădurile de pe dealurile care împrejmuiesc municipiul Râmnicu Vâlcea pe străzile oraşului. Chiar şi în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, din nordul localităţii, a fost observată prezenţa acestora. 
 
 
Specialiştii susţin că există o explicaţie pentru prezenţa tot mai des a animalelor sălbatice în mijlocul oamenilor, cu totul alta decât lipsa hranei şi a apei.
 
Gestionarul Fondului Cinegetic Aranghel 17, din Râmnicu Vâlcea, Gabriel Iliescu este convins că prezenţa repetată a porcilor mistreţi pe străzile din oraş este cauzată de lipsa liniştii din pădurile care înconjoară urbea. 

Imagini cu porcii mistreţi surprinse în această vară în cartierul Morilor din Râmnicu Vâlcea şi postate pe YouTube de publicaţa locală Gazeta Vâlceană
 

„Nu pot să intre în curţile oamenilor, să sară gardurile şi apoi să ajungă în stradă”
 
Iliescu este de părere că turma de şapte mistreţi, care a fost observată luni seara, a coborât de pe Dealul Capela, îndreptându-se prin parc spre râul Olăneşti. Un traseu destul de lung, străbătut pe drumul naţional DN 64 (Strada Ştirbei Vodă), până în locul unde au fost filmaţi, deşi artera este destul de circulată, întrucât face legătura între Râmnicu Vâlcea şi staţiunea Băile Olăneşti. În plus, zona este de case, care se întind atât la baza Dealului Capela, cât şi peste drum - DN 64 (Strada Ştirbei Vodă) până aproape de râul Olăneşti.
 
„Eu zic că intră în oraş prin zona Aranghel (vezi în Galeria Foto - n.r.), pe la fosta Unitate Militară (de la Vlădeşti - n.r.). Acolo este singura breşă, pentru că în rest sunt case. Nu pot să intre în curţile oamenilor, să sară gardurile şi apoi să ajungă în stradă, pe Ştirbei Vodă! Vin pe undeva pe lângă unitatea militară şi apoi merg spre stadion (aflat în Parcul Zăvoi - n.r.), spre râul Olăneşti”, este de părere gestionarul fondului de vânătoare.
 
De altfel, acesta a opinat că în viitorul apropiat va trebui să ne aşteptăm să vedem animale sălbatice inclusiv în „zona km 0” a oraşului: „Cu siguranţă vor ajunge şi la Mall!”, care se află chiar în buricul târgului.
 
„Avem purcei fătaţi şi în aprilie şi în august, după cum se observă pe camere. Deci, hrană au!”
 
Revenind la motivul pentru care animalele sălbatice au început să coboare tot mai des în oraş, Iliescu a declarat: „Animalele sălbatice, din punctul nostru de vedere, au nevoie de trei lucruri ca s-o ducă bine şi să nu interacţioneze în mod agresiv cu oamenii: hrană, apă şi linişte! Eu cred că pe Fondul de Vânătoare 17 Aranghel liniştea este cea care lipseşte. De aceea, coboară mistreţii în oraş. Au mâncare şi un exemplu clar în acest sens este faptul că am observat pe camerele de supraveghere că scroafele au fătat pentru a doua oară. Rar se întâmplă într-un sezon. Avem purcei fătaţi şi în aprilie, şi în august, după cum se observă pe camere. Deci, hrană şi apă au! ”, a explicat Gabriel Iliescu precizând că animalele şi-au părăsit habitatul din cauza zgomotului produs de oameni. 
 
Alungaţi din pădure de zgomotul competiţiilor sportive şi al vehiculelor
 
În ultimii ani, Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea a început să găzduiască tot mai multe competiţii sportive. Printre acestea şi „Maratonul Olteniei”. În plus, mulţi oameni se plimbă prin pădure cu maşina, ATV-urile şi motocicletele: „Din păcate, în zona unde oamenii interacţionează cu pădurea se întâmplă şi foarte multe evenimente organizate, care, din punctul nostru de vedere, nu ar trebui să aibă loc în această perioadă. Şi, de asemenea, foarte mulţi cetăţeni îşi fac plimbarea de seară ori de dimineaţă prin pădure cu: autoturisme de teren, motociclete sau ATV-uri”, a mai spus specialistul.
 
Reprezentantul Asociaţiei de Vânătoare şi Pescuit Sportiv - AVPS RHC Râmnicu Vâlcea, din care face parte Fondul Cinegetic Aranghel, este convins că dacă animalele sălbatice ar fi mai puţin deranjate în habitatul lor, ar intra mai puţin peste oameni. 
 
„În ultima lună au fost trei evenimente importante şi se mai organizează unul. Deja discutăm şi de o acţiune organizată pe timp de noapte „Alergând cu lupii”. Eu cred că este ok pentru elementul social al oraşului, dar pentru animalele sălbatice reprezintă totuşi un deranj”, a mai spus Iliescu.
 
Semnal de alarmă - pericolul accidentelor rutiere în urma interacţiunilor cu animelele sălbatice
 
Specialiştii consideră că nu prezenţa animalelor sălbatice este cel mai mare pericol, ci posibilitatea producerii unor accidente: „Eu mă tem mai mult de un alt lucru care s-ar putea întâmpla - de accidente rutiere produse din cauza mistreţilor; coliziuni între autovehicule şi mistreţi. Pe strada Ştirbei Vodă, în zona de nord a oraşului, se pot întâmpla asemenea accidente provocate de mistreţi care reacţionează speriaţi de maşini”, a mai atras atenţia Gabriel Iliescu, menţionţionând şi că: „Pe Capela se întâmplă lucruri nelalocul lor: motocicletele..”, dar şi că: „Am început să construim în habitatul lor – s-au dat nişte autorizaţii de construcţie pe lângă Releu şi aşa mai departe. Nu am ce să zic mai mult”.
 
Primele măsuri în privinţa motocicletelor şi a turmelor de oi care sperie sau atrag animalele
 
Prefectul de Vâlcea, Florian Marin a făcut o solicitare către Inspectoratul Judeţean de Poliţie şi Inspectoratul Judeţean de Jandarmi în privinţa motocicletelor şi a turmelor de oi care se deplasează în mod necontrolat prin zonă, solicitând să se ia măsuri cu privire la situaţiile semnalate.
 
Cum în pădurile care înconjoară Râmnicul există şi metiş de porci mistreţi, pentru care legislaţia în vigoare nu are prevederi, prefectul de Vâlcea a mai solicitat instituţiilor deconcentrate să vină cu propuneri de rezolvare şi a acestei probleme. 
 
„Propun să gândim un pic mai bine traseele pe care se organizează manifestările”
 
Şi reprezentantul Fondului de Vânătoare Aranghel din Râmnicu Vâlcea a venit cu soluţii ca situaţiile să nu se mai repete: „Propun să gândim un pic mai bine traseele pe care se organizează manifestările. Suntem deschişi la dialog. Spre exemplu, când s-a organizat ”Maratonul Olteniei” i-am ajutat cu tot ce se poate. 
 
Haideţi, dacă tot alergăm, să o facem pe drumurile forestiere, nu pe poteci, prin pădure, prin zone nemarcate, pe care aceştia şi le marchează singuri. Merg de trei – patru ori prin pădure, să facă traseul, pe lângă faptul că, la final, nu mai strâng toate elementele de marcare. Iar apoi, pădurea arată ca un curcubeu după maraton. 
 
Haideţi să alergăm pe drumuri. Avem o zonă foarte frumoasă, de la Bujoreni se poate ajunge la Olăneşti, de la Muereasca se poate ajunge la Vlădeşti şi Păuşeşti, pe drumuri forestiere, nu pe poteci, prin mijlocul pădurii, prin care s-au format lăstărişuri şi aşa mai departe”, a mai propus reprezentantul AVPS. 
 
De altfel, legislaţia în vigoare prevede sancţiuni contravenţionale pentru organizatorii de întreceri sportive care nu au informat gestionarul fondului de vânătoare cu privire la traseul competiţional. 
 
Animale sălbatice în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea
 
Cetăţenii au semnalat prezenţa animalelor sălbatice şi în zona de nord a oraşului, inclusiv în curtea Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea. „Au mai coborât în perioada trecută şi în curtea spitalului din nord şi în zona Poliţiei, în Petrişor...”
 
În vară, mai mulţi mistreţi au fost văzuţi pe străzile din Cartierul Morilor, iar imaginile cu ei au devenit rapid virale.
 
Iar în urmă cu doi ani, aceiaşi reprezentanţi ai AVPS RHC, care gestionează fondul cinegetic 17 – Aranghel, atenţionau populaţia privind o ursoaică cu trei pui care coborâse aproape de municipiul Râmnicu Vâlcea. Animalele au fost surprinse de camere de luat vederi într-o zonă foarte aproape de case, motiv pentru care au fost înştiinţate Primăria Râmnicu Vâlcea şi Garda Forestieră pentru avertizarea populaţiei.
 
În zona în care a fost văzută ursoaica cu cei trei pui lumea mergea la cules de ciuperci, dar şi la plimbare pe picioare, cu bicicletele sau cu câinii. La vremea respectivă, urşii se apropiau de zonele locuite din cauza lipsei de mâncare de la munte, dar şi a transhumanţei. Urşii şi lupii se luau după turmele de oi care coborau la şes.
 
Peste 1000 de mistreţi vânaţi vânaţi anul trecut în Vâlcea
 
Anul trecut, vânătorii au avut liber să vâneze în Vâlcea, sub pretextul pestei porcine, peste 1.000 de porci mistreţi. Dintre aceştia, 61 au fost vânaţi în Fondul de Vânătoare Aranghel 17. 
 
Fondul cinegetic Aranghel se întinde pe suprafaţa a patru localităţi: Râmnicu Vâlcea, Vlădeşti, Păuşeşti - Măglaşi şi Bujoreni, pe o suprafaţă de peste 7,000 hectare. 
 

 

Turmă de mistreți surprinsă pe 30 septembrie 2019 în centrul orașului Râmnicu Vâlcea lângă Parcul Central Zăvoi Foto Facebook

Imagini din aceeasi galerie
  • Turmă de mistreți surprinsă pe 30 septembrie 2019 în centrul orașului Râmnicu Vâlcea lângă Parcul Central Zăvoi Foto Facebook
  • Traseul parcurs de mistreți până să ajungă în centrul din Râmnicu Vâlcea potrivit lui Gabriel Iliescu responsabil Fond de Vânătoare - în imagine Foto colaj
  • Imagini cu mistreții din Fondul Cinegetic Aranghel - Râmnicu Vâlcea, surprinse de camerele de luat vederi, în aprilie 2019; Foto: Adevărul
  • Imagini cu mistreții din Fondul Cinegetic Aranghel - Râmnicu Vâlcea, surprinse de camerele de luat vederi, în aprilie 2019; Foto: Adevărul
  • Imagini cu mistreții din Fondul Cinegetic Aranghel - Râmnicu Vâlcea, surprinse de camerele de luat vederi, în aprilie 2019; Foto: Adevărul
  • Imagini cu mistreții din Fondul Cinegetic Aranghel - Râmnicu Vâlcea, surprinse de camerele de luat vederi, în aprilie 2019; Foto: Adevărul
  • Imagini cu mistreții din Fondul Cinegetic Aranghel - Râmnicu Vâlcea, surprinse de camerele de luat vederi, în aprilie 2019; Foto: Adevărul
  • Imagini cu mistreții din Fondul Cinegetic Aranghel - Râmnicu Vâlcea, surprinse de camerele de luat vederi în 2018; Foto Adevărul
  • Imagini cu mistreții din Fondul Cinegetic Aranghel - Râmnicu Vâlcea, surprinse de camerele de luat vederi în 2018, pe timp de noapte; Foto Adevărul
  • Mistreți surprinși în vara 2019 pe o stradă din Râmnicu Vâlcea în zona Morilor Foto captură video
  • Traseul parcurs de turma de mistreți până să ajungă în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea potrivit specialiștilor Foto prelucrare google maps
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: