Europe Direct Vâlcea, rampă de lansare a voluntarilor pentru facultăţi de prestigiu

Europe Direct Vâlcea, rampă de lansare a voluntarilor pentru facultăţi de prestigiu

În municipiul Râmnicu Vâlcea, de mai bine de zece ani funcţionează un centru care reuşeşte să adune în acelaşi loc o parte dintre cei mai inteligenţi copii ai judeţului Vâlcea, care au ajuns să schimbe destine datorită activităţilor de voluntariat în care se implică. Este, probabil, unul dintre cele mai importante puncte de lansare a voluntarilor către facultăţi de prestigiu din întreaga lume şi ulterior către joburi bine plătite.

Ştiri pe aceeaşi temă

Centrul Europe Direct Vâlcea (CED) este primul centru din ţară cu finanţare externă care a funcţionat în cadrul şi sub egida unei biblioteci judeţene. 
 
Un serviciu promovat şi finanţat de Comisia Europeană care, de-a lungul celor patru mandate de existenţă, a reuşit să convingă prin seriozitate şi profesionalism şi să atragă cofinanţarea necesară şi din partea Consiliului Judeţean Vâlcea. Nu există voluntar a cărui activitate de la CED să nu-i fi marcat sub o formă sau alta viaţa.
 
Proiectele derulate de-a lungul timpului la Europe Direct Vâlcea şi-au atins scopurile şi reprezintă baza de temelie în viaţa multora dintre sutele de voluntari care au trecut pragul instituţiei, rescriind soarta unor copii care au învăţat prin intermediul activităţilor în care au fost implicaţi ce înseamnă comunitatea, lucrul în echipă, cum să comunice eficient, atât în limba română cât şi în alte limbi de circulaţie internaţională, cum să creeze proiecte, cum să devină antreprenori, cum şi unde să caute informaţia de care au nevoie, care şi ce sunt instituţiile europene, cum îi pot ajuta, care le sunt drepturile şi obligaţiile, atât în ţară cât şi în străinătate, cum să-i ajute pe alţii, pe scurt – să se descurce într-o lume tot mai globalizată.
 
Voluntari Europe Direct Vâlcea, Foto: Arhiva CED

Vorbim despre liceeni, în parte olimpici naţionali şi internaţionali, care au ajuns la facultăţi de prestigiu precum Sorbona – Paris, Princeton (SUA), Brandeis University – Boston (SUA), Trento (Italia), Jacobs University  Bremen (Germania), Aarhus School of Business Copenhaga (Danemarca), MIT Boston (SUA) etc.
 
Amintirile lor despre experienţa în cadrul CED sunt un exemplu pentru toţi tinerii care îşi caută un drum în viaţă. Cum facultăţile din străinătate pun mare preţ pe experienţă şi pe activităţile extraşcolare, cursurile şi activităţile de la CED cântăresc foarte mult în CV-ul unui candidat şi stabilirea unui punctaj cât mai mare în acceptarea unei candidaturi.
 
„SĂ NE VINDEM MAI BINE“
 
Florin Creangă a ales să studieze la Londra în detrimentul facultăţilor din ţară. Deşi a fost acceptat şi la Universitatea Politehnică din Bucureşti, a plecat cu un gust amar din ţară fiindcă, la retragerea de la facultatea din România, a fost ţinut pe drumuri două săptămâni până să i se elibereze actele. 
 
Amintirile despre CED sunt însă pozitive: „Centrul Europe Direct a reprezentat primul meu contact cu voluntariatul. Cu ajutorul proiectelor şi activităţilor, la care am avut ocazia să particip şi să mă implic, am reuşit să mă dezvolt pe mine ca persoană, am prins încredere în mine şi în abilităţile mele. 
 
Toate acestea se datorează, în special, sfaturilor şi îndrumărilor primite de la coordonatorii noştri, două persoane minunate, Dana Rădulescu şi Ioana Mazilu – Manolescu, care au fost mereu acolo pentru noi, voluntarii“, spune Florin, absolvent al Facultăţii de Electrică şi Electronică din cadrul City University London, din Marea Britanie.

Florin Creangă, fost voluntar al Europe Direct Vâlcea, Foto: Arhiva CED, (George Iorgulescu)
 
La alegerile din 2014, a trimis o scrisoare deschisă către media naţională, în care mărturisea că a stat 14 ore la coadă pentru a putea vota în turul II al alegerilor prezidenţiale. „Am ales să îmi continui studiile la City University London, în Marea Britanie, nu pentru că sistemul educaţional este mai bine pus la punct aici, ci pentru oportunităţile pe care le am, nu doar la absolvire, ci şi în timpul facultăţii“, recunoştea vâlceanul în scrisoarea deschisă către mass-media naţională. 
 
„Am ales să urmăm un drum care ne ajută pe noi, ca şi indivizi, să ne împlinim profesional, să ne descoperim valorile, «să ne vindem mai bine». Depărtarea geografică ne-a făcut mai uniţi, am început să credem în ţara noastră şi încercăm ca, de aici, prin diferite mijloace, să schimbăm ceva.
 
M-aş întoarce în ţară dacă mi s-ar da şansa să experimentez, să încerc să descopăr ce carieră mi s-ar potrivi cel mai bine şi să nu fiu constrâns de un anumit domeniu“, mai spunea Florin în scrisoarea deschisă.
 
AFACERI CU COVRIGI NEWYORKEZI
 
Ionuţ Rusu este un alt tânăr pentru care experienţa ca voluntar Europe Direct a fost definitorie. A studiat Aarhus School of Business în cadrul Universităţii Aarhus din Danemarca, iar acum lucrează în Copenhaga. 
 
„Europe Direct Vâlcea nu este un banal centru de informare în care intri şi ieşi. Face deja Google asta. Consilierii de comunicare (n.r. – Dana Rădulescu şi Ioana Mazilu – Manolescu) au creat o atmosferă de cămin, de loc în care găseşti prieteni, nişte prieteni informaţi, conectaţi şi binevoitori. Vă mulţumesc pentru toate lucrurile bune pe care le-am învăţat de la voi!“, spune Ionuţ.
 
Pe când era încă student, Ionuţ s-a întors la Europe Direct şi a predat un curs de vorbit în public, în cadrul unui proiect susţinut de Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul“, în parteneriat cu CED. 
 
   Ionuţ Rusu, fost voluntar al Europe Direct, Foto: Arhiva CED

„A nu avea emoţii înseamnă a fi pregătit pentru ceea ce vrei să spui. Nu există «nu am emoţii». Chiar şi cei mai experimentaţi vorbitori în public au emoţii în primele secunde până încep să vorbească. Momentul în care eşti cel mai expus, în care ieşi în afara grupului, mintea ta o percepe ca pe o ameninţare. Trebuie să-ţi cunoşti foarte bine audienţa şi să ştii foarte bine ce ai de spus, acestea sunt de fapt secretul pentru a nu avea emoţii în faţa unui public“, este de părere Ionuţ Rusu.
 
În 2014, împreună cu un alt vâlcean, Ionuţ creea brandul Sunday Bagels and Coffee, un butic pe roţi prin care aducea covrigul newyorkez corporatiştilor din Pipera. Este vorba de bagels – nişte covrigi polonezi la origine, foarte populari în SUA. După ce au analizat piaţa din România, au constatat că singura industrie care a rezistat oricărei crize a fost cea alimentară, în special a pâinii.
 
„LA SORBONA MI-AM PERFECŢIONAT ABILITĂŢILE“
 
Lidia Iosif este una dintre persoanele care au ales să studieze la Sorbona - Paris, pe motiv că studiile la o facultate din ţară ar fi costat-o mai scump, dar şi pentru că în ţară locurile de muncă se găsesc mult mai greu. 
 
„Se spune că la vârsta de 18 ani validăm examenul maturităţii. Pentru mine această etapă s-a produs la 16 ani, în momentul în care am decis să devin voluntar în cadrul Bibliotecii Judeţene Vâlcea. Am ales să fiu voluntar în cadrul Europe Direct pentru a deveni un cetăţean responsabil, oferind serviciile mele comunităţii în care trăiesc. 
 
Lidia Iosif, fost voluntar Europe Direct, alături de şefa Centrulu, Dana Rădulescu, Foto: Arhiva CED

Experienţa ca voluntar m-a introdus în Europa, mi-a facilitat procesul de angajare şi m-a condus către prima Universitate de Drept din Franţa, unde mi-am perfecţionat abilităţile socio-profesionale dobândite acasă, la Europe Direct. Mulţumesc mentorilor pentru implicarea şi profesionalismul dedicate dezvoltării parcursului meu!“.
 
O FOSTĂ VOLUNTARĂ A ADUS ÎN ROMÂNIA CEA MAI MARE ORGANIZAŢIE DE ANTREPRENORI  SOCIALI DIN LUME
 
Laura Catană este fosta voluntară CED Vâlcea care a reuşit să aducă ASHOKA în România, cea mai mare organizaţie de antreprenori sociali din lume. A absolvit o facultate în ţară – cea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii Bucureşti, după care a plecat cu o bursă Erasmus în Suedia la Lund University, fiind de asemenea absolventă a unui Master în Managementul Întreprinderilor Sociale din Trento, Italia. 
 
În prezent, locuieşte la Bruxelles unde coordonează un proiect de inovaţie socială în sudul Europei şi menţine relaţiile cu UE pentru ASHOKA. 
 
Laura Catană, fost voluntar Europe Direct, Foto: Arhiva CED

„Voluntariatul la Centrul Europe Direct a fost una dintre cele mai frumoase şi mai instructive experienţe de învăţare din liceu. Aici am aflat ce înseamnă de fapt lucrul în echipă, am primit încrederea de care aveam nevoie pentru a-mi testa propriile idei şi proiecte, am învăţat că vârsta nu are de-a face cu puterea de a schimba ceva în bine. 
 
La Centrul de Informare, din cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanul”, am pus bazele carierei mele şi sper că mulţi, tot mai mulţi tineri, să aibă norocul să întâlnească în drumul lor astfel de mentori!“
 
Laura s-a alăturat în 2014 echipei ASHOKA pentru a coordona programul „This Works“, un proiect ce vizează redresarea economiei prin adaptarea unor inovaţii pentru combaterea şomajului. 
 
În prezent, reprezintă ASHOKA în grupul de experţi al Comisiei Europene privind antreprenoriatul social (GECES), unde a fost desemnată şi raportorul unuia dintre cele patru grupuri de lucru axat pe dimensiunea externă a întreprinderilor sociale, după cum aflăm chiar de la sursă, de pe site-ul organizaţiei.
 
„LUXUL PE CARE ŞI-L POATE PERMITE ORICINE“
 
Europe Direct Vâlcea nu a reprezentat o rampă de lansare a voluntarilor doar către facultăţi de prestigiu de peste hotare, ci şi pentru facultăţile din ţara noastră.
 
Evelina Miu este un exponent al acestei categorii, ca şi Laura Catană, fiind absolventă a  Academiei de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Finanţe, Asigurări, Bănci şi Burse de Valori şi lucrează acum ca training manager. Ca ea sunt mulţi alţii, de fapt cea mai mare parte dintre foştii voluntari. 
 
„Se spune că luxul este suma unor mici detalii care fac o mare diferenţă. Ei bine, Europe Direct este luxul pe care şi-l poate permite oricine! Este experienţa care schimbă vieţi!“.
 
Cum reuşeşte CED Vâlcea să schimbe vieţi? Ce-i face atât de speciali pe voluntarii CED în comparaţie cu alţii?  Diferenţa, probabil, este făcută de proiectele la care participă şi de cursurile, seminariile şi trainingurile de care beneficiază în cadrul centrului de la Vâlcea. 

Centrul Europe Direct Vâlcea, la aniversarea de 10 ani, Foto: Arhiva CED 

Pentru mulţi dintre tinerii vâlceni, „CED înseamnă mai mult decât informare europeană. În ultimii ani a devenit un centru de educaţie non-formală, cu clare beneficii pentru formarea lor personală şi profesională. Practic Europe Direct a devenit şi proiect educaţional“, explică consilierii de comunicare Dana Rădulescu şi Ioana Mazilul Manolescu.
 
Învăţarea experenţială de care a vorbit managerul Dana Rădulescu este un model dezvoltat de David Kolb, recunoscut în mediul academic pentru studiile privind inventarierea modelelor de învăţare. Tehnica se bazează pe experienţe active: observaţie – reflecţie şi conceptualizare abstractă: experienţa concretă. 
 
Exerciţiile individuale şi de grup, workshopurile, workshopurile comparative, role play-urile, ridică gradul de absorţie a informaţiei, tehnicilor şi uneltelor livrate cu peste 300 %. Beneficiarii găsesc mult mai uşor legătura între modele prezentate şi provocările zilnic. 
 
Ciclul de învăţare experenţială conţine patru elemente: experienţa concretă, observaţii şi reflecţii asupra experienţei concrete, formarea unor concepte abstracte bazate pe observaţii şi reflexii, testarea noilor concepte, acestea reprezentând esenţa unei spirale de învăţare, care poate porni din orice punct, dar care de obicei începe cu experienţa concretă, după cum aflăm chiar din pagina de prezentare a unui astfel de curs.
 
VIZITE LA INSTITUŢIILE EUROPENE
 
Din 2009 până în 2012, voluntarii Europe Direct din Vâlcea au putut vedea pe viu care sunt instituţiile Uniunii Europene din Franţa, Belgia, Polonia, Germania şi Ungaria, precum: Palatul European, de la Strasbourg şi Bruxelles, Consiliul Europei, centre CED din Germania şi Ungaria etc. 
 
De asemenea, voluntarii au avut ocazia să cunoască parlamentari europeni din diverse ţări, să afle cu ce se ocupă instituţiile europene, cine sunt cei care lucrează în cadrul lor, să afle ce anume au de făcut pentru a accede în astfel de funcţii, totul într-o serie de schimburi de experienţă. 
 
Ulterior, aceste vizite n-au mai putut fi programate din lipsă de fonduri, în ciuda cererii tot mai mari de la an la an. În schimb, au beneficiat de cursuri de dezvoltare personală în comunicare, fotografie şi antreprenoriat, cursuri Erasmus, de manager de proiect, predând la rândul lor în cadrul Bibliotecii Judeţene „Antim Ivireanu” cursuri de limbi străine şi IT unor persoane de vârsta a treia. 

Fost voluntar Europe Direct Vâlcea, Lidia Iusuf și șefa CED Vâlcea, Dana Rădulescu, Foto: Arhiva CED Vâlcea

Imagini din aceeasi galerie
  • Fost voluntar Europe Direct Vâlcea, Lidia Iusuf și șefa CED Vâlcea, Dana Rădulescu, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • „Sufletul” Europe Direct Vâlcea, consilierii de comunicare Dana Rădulescu și Ioana Mazilu Manolescu, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Fost voluntar Europe Direct Vâlcea, Ionuț Rusu, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Europe Direct Vâlcea, aniversare de 10 ani, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Europe Direct Vâlcea, aniversare de 10 ani, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Școlari din Râmnicu Vâlcea, printre beneficiarii serviciilor oferite de Europe Direct Vâlcea și voluntarii săi,  Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Cursuri de dezvoltare personală pentru voluntarii Europe Direct Vâlcea, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Foști voluntari Europe Direct Vâlcea, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Activități desfășurate de voluntarii Europe Direct Vâlcea, cu ocazia Zilei Europei, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Voluntari Europe Direct Vâlcea, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Activități desfășurate de voluntari Europe Direct Vâlcea, cu ocazia Zilei Europei, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Activități desfășurate de voluntari Europe Direct Vâlcea, la Biblioteca Județeană Antim Ivireanul Vâlcea, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Activități desfășurate de voluntari Europe Direct Vâlcea, cu ocazia Zilei Europei, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Activități desfășurate de voluntari Europe Direct Vâlcea, cu ocazia Zilei Europei, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Activități desfășurate de voluntari Europe Direct Vâlcea, cu ocazia Zilei Europei, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Voluntarii Europe Direct Vâlcea, alături de ambasadorul SUA în România, Hans Klemm și consilierii de comunicare ai centrului, la sediul bibliotecii județene, Foto: Arhiva CED Vâlcea
  • Fost voluntar Europe Direct Vâlcea, Laura Catană, Foto: Arhiva CED Vâlcea
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările