Dosar penal pentru un pacient internat de urgenţă care a omis să precizeze că venise din Norvegia şi se afla în izolare

Dosar penal pentru un pacient internat de urgenţă care a omis să precizeze că venise din Norvegia şi se afla în izolare

Spitalul Orăşenesc Horezu - Vâlcea Foto Adevărul

Încă un român s-a ales cu un dosar penal, după ce s-a aflat că nu a recunoscut la internare că a venit dintr-o zonă cu risc de îmbolnăvire cu COVID-19.

Ştiri pe aceeaşi temă

Marţi, 24 martie, Parchetul de pe lângă Judecătoria Horezu a înregistrat un dosar penal pentru omisiunea declarării unor informaţii.

Ancheta penală a început după ce poliţiştii judiciarişti din Horezu au aflat că la Camera de Gardă a Spitalului din Horezu s-a prezentat luni, 23 martie, un bărbat, G.F, acuzând că nu se simte bine, fără însă să precizeze că i s-a impus izolarea la domiciliu. 

Mai mult, în momentul în care i s-a cerut să completeze Chestionarul pentru evaluarea riscului de îmbolnăvire cu COVID-19 la pacienţii care se prezintă la UPU/CPU/CAMERA DE GARDĂ a ascuns faptul că revenise acasă în data de 13 martie din Norvegia, ţară care se afla pe lista statelor cu risc de infectare. 

Din acest motiv, la venirea în ţară, reprezentanţii autorităţilor locale i-au pus în vedere că trebuie să rămână autoizolat la domiciliu. Nu este clar nici dacă a respectat, până să ajungă la spital, această interdicţie.

Rămâne de văzut dacă prin gestul său inconştient, horezeanul a pus în pericol pe toţi cei cu care a intrat în contact, inclusiv cadrele medicale, cărora le-a ascuns faptul că poate fi infectat cu coronavirus. Testele vor demonstra dacă este sau nu bolnav cu noul virus COVID 19, sau suferă de alte afecţiuni.

În cazul în care testarea va fi pozitivă, toţi cei cu care a intrat în contact, inclusiv cadrele medicale de la Camera de Gardă ale Spitalului Horezu, vor intra în carantină.

„Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Horezu sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt”, a transmis purtătorul de cuvânt , această fază a cercetărilor constituind o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală,  iar pe măsura derulării acestora vom informa opinia publică.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: