Bodyguard omorât după ce a încercat să aplaneze un conflict între mai mulţi turişti, în Călimăneşti. Poliţia l-a reţinut pe criminal pentru 24 de ore

Bodyguard omorât după ce a încercat să aplaneze un conflict între mai mulţi turişti, în Călimăneşti. Poliţia l-a reţinut pe criminal pentru 24 de ore

Constantin Ionică avea 48 de ani. Foto Facebook

Constantin Ionică lucra de câţiva ani ca bodyguard la Restaurantul Casa Românească, din Călimăneşti. În noaptea de joi spre vineri, vâlceanul a încercat să aplaneze un conflict între mai mulţi turişti din Craiova şi Sibiu, care se întâlniseră în Călimăneşti pentru a pune la cale un botez.

Pe fondul consumului excesiv de alcool şi a unor neînţelegeri apărute în timpul discuţiilor privind organizarea unui botez, cei zece petrecăreţi din Craiova şi Sibiu s-au luat la ceartă după miezul nopţii. Bodyguardul localului a intervenit în mijlocul acestora, fiind  nevoit să folosească sprayul paralizant. Depăşit numeric de petrecăreţii recalcitranţi, bodyguardul a ieşit din local pentru a cere ajutor. Pe urmele acestuia a pornit şi un bărbat din Craiova, iar disputa a continuat în stradă. 


Bodyguardul a fost găsit fără suflare vineri dimineaţa, înainte de ivirea zorilor, încercările echipajului SMURD sosit la faţa locului de a-i acorda primul ajutor fiind inutile. Potrivit conducerii IPJ Vâlcea, decesul bărbatului a survenit în urma fracturilor craniene suferite. Cel mai probabil bodyguardul a primit o lovitură în urma căreia s-a dezechilibrat şi a căzut în rigola de pe marginea drumului, lovindu-se la cap. 

Cele zece persoane implicate în scandal au fost audiate timp de aproximativ opt ore. În urma verificărilor şi a audierilor, un craiovean a fost reţinut,  vineri după-amiaza, pentru săvârşirea înfracţiunii de omor.   

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările