Motivul petru care un concert cu Vali Vijelie a fost anulat la Ploieşti. Artistul ar fi trebuit să le cânte ploieştenilor de Ziua Naţională

Motivul petru care un concert cu Vali Vijelie a fost anulat la Ploieşti. Artistul ar fi
trebuit să le cânte ploieştenilor de Ziua Naţională

Concert cu Vali Vijlie, anulat la Ploieşti FOTO Facebook/Vali Vijelie Official

Concertul, la care cap de afiş era şi Vali Vijelie, ar fi trebuit să aibă loc în data de 1 decembrie, pe scena din Parcul Municipal Vest din Ploieşti.

Ştiri pe aceeaşi temă

Evenimentul a fost însă anulat de organizator, o societate privată, din cauza reacţiilor negative venite din partea ploieştenilor.

Vestea că acest concert la care ar fi trebuit să participe, printre alţii, şi Vali Vijelie a fost anulat pe 28 noiembrie, imediat după ce un site local de presă a anunţat în mod greşit că evenimentul este organizat de Primăria Ploieşti, nu de o entitate privată. Informaţia falsă, a fost corectată ulterior de autorii articolului, dar ştirea iniţială s-a ”rostogolit” în mediul online, atrăgând o serie de reacţii negative din partea oamenilor.

”Nu am nimic cu niciun interpret, dar Sărbătorirea Zilei Naţionale trebuie să aibă un alt format! Felicit promptitudinea Primăriei, la reacţiile ploieştenilor!”

”Foarte bine, felicitari pentru anularea lui Vali Vijelie!Bine ca s-a ţinut cont de părerea ploieştenilor, respect pentru ploieştenii care nu doresc să plătim manelişti”

”Păcat! Era un moment de cultură pentru ploieşteni..... Sper sa ne ierte Vali pentru ignoranţă ! Cinste celor care au făcut asemenea alegere! Bănuiesc că sunt adepţii modei treningului asortat cu pantofii spitzati! Şi cu vipuşcă la culoare!”

”Păi nu vă era ruşine, orăşelul copiilor cu manele....mai bine nişte acte de caritate pentru copiii săraci, decât lăutari, nu credeţi? Sau nu mergeau mici!?!!”

”Manele ne mai lipseau. Adevărat, că se potriveau cu mizeria oraşului”

”Vijelie nu are treabă cu sărbătoarea naţională , are şi el publicul lui în altă parte”

”Educaţie pentru copii . Vine Vali Vijelie să-i înveţe <<să iubeşte 2 femei>>. Asta educaţie. Ruşine primăriei care a acceptat aşa ceva”

Organizatorul, fiind luat la băşcălie, a anulat concertul

Sunt doar câteva dintre sutele de comentarii prin care mulţi dintre ploieşteni şi-au exprimat dezaprobarea faţă de un concert ”de manele”, orgaizat pe scena de lângă orăşelul copiilor şi care avea menirea să dea startul sărbătorilor de iarnă.  

Chiar şi Primăria Ploieşti s-a simţit obligată să aibă o reacţie oficială din cauza diseminării în spaţiul public a informaţiei false că administraţia locală este iniţiatorul/organizatorul unui concert de manele.

"Primăria Municipiului Ploieşti doreşte să informeze cetăţenii că nu este organizatorul nici unui concert în aer liber, în contextul deschiderii festive a sărbătorilor de iarnă.

Primăria municipiului Ploieşti nu a alocat fonduri pentru acest eveniment", au transmis reprezentanţii administraţiei locale, printr-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, evenimentul respectiv a fost organizat de către un agent economic, care a închiriat teren la Parcul Municipal Ploieşti Vest, pentru a organiza mai multe activităţi în cadrul unui festival de iarnă.

Donald Constantin, directorul Parcului Municipal Vest Ploieşti, spaţiul unde ar fi trebuit să aibă loc concertul, a precizat că Vali Vijelie susţinea doar un duet cu Nico, în timpul căruia se cântau doar melodii dedicate sărbătorilor de iarnă.

”O societate privată a închiriat de la noi un spaţiu şi scena pentru a organiza în luna decembrie un festival de iarnă şi orăşelul copiilor. În cadrul acestui eveniment care se desfăruşra pe parcursul unei luni era prins şi acest concert la care au fost invitaţi să participle Vali Vijelie, Nico, dar şi alţi artişti. Ştiu că Nico are un colaj de muzică de sărbători cu Vali Vijelie, nu era vorba despre manele. Organizatorul, fiind luat la băşcălie, a anulat concertul. Dintr-un lucru bun, a ieşit ceva care mi-a lăsat un gust amar. S-a anunţat în presă şi ei au asimilat că de 1 decembrie se cântă manele în parc, ceea ce nu era adevărat”, a declarat Donald Constantin.

Acesta a precizat că nu ştie dacă societatea privată care a închiriat spaţiul pentru orăşelul copiilor a anulat toate evenimentele programate pentru luna decembrie sau doar concertul controversat.

Contactat telefonic, Vali Vijelie a precizat că evenimentul la care trebuia să participle de 1 decembrie s-a anulat din cauza restricţiilor impuse de pandemie. Artistul susţine că nu crede că recitalul său a fost anulat ca urmare a reacţiilor negative venite din partea ploieştenilor.

”Vis-a-vis de concertul acesta nu este nimic adevărat din ce s-a spus. Eu vă spun că am peste cinci, şase sute de mesaje pe Facebook şi pe Instagram în care oamenii mă întreabă de ce nu s-a mai ţinut spectacolul. Dacă nu era pandemia, spectacolul se ţinea”, a declarat Vali Vijelie.

Acesta a explicat că în cadrul evenimentului care ar fi trebuit să aibă loc la Ploieşti avea un moment special, împreună cu Nico, în care cei doi interpretau melodii specifice sărbătorilor de iarnă.

Vă recomandăm să citiţi şi:

Vali Vijelie, în lacrimi în emisiunea lui Denise Rifai. Ce întrebare l-a emoţionat pe manelist

Vali Vijelie amendat pentru tulburarea liniştii pe litoral: „Unde e vina mea? Şi şeful poliţiei era cu mine la masă“

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările