Cum se sărbătorea 23 August în comunism. Calvarul îndurat de copii sub soarele torid ca spectacolul să iasă bine
0
Timp de 41 de ani, începând cu 1948 şi până în 1989, românii au sărbătorit Ziua Naţională în data de 23 august. În acea zi de final de vară, an de an, toată suflarea oamenilor muncii din marile oraşe era mobilizată în defilări fastuoase dedicate conducătorului suprem şi partidului iubit.
Semnificaţia istorică a zilei, întoarcerea armelor împotriva Germaniei naziste şi arestarea guvernului condus de Ion Antonescu, a fost zădărnicită de grandomania liderilor comunişti care au confiscat sărbătoarea şi au transformat-o într-un omagiu închinat lor.
Pregătirile pentru parada de 23 august începeau cu luni înainte. Fiecare întreprindere, uzină, fabrică sau atelier mobiliza o armată de oameni, pe cei mai pricepuţi şi îndemânatici, care se ocupa de execuţia panourilor propagandistice ce trebuia purtate pe braţe la defilare.
Aceste panouri uriaşe din lemn erau învelite în pânză roşie peste care erau aplicate litere tăiate din polistiren sau carton alb. Fiecare instutuţie în parte avea zeci de astfel de pancarte pe care erau cusute de-a dreptul lozinci dedicate Partidului Comunist şi liderului acestuia.
Defilare de 23 august, în Ploieşti. FOTO: Arhiva Societăţii Culutrale ATOM Ploieşti
”Fiecare uzină, fiecare şcoală avea un responsabil care gestiona şi împărţea steagurile, lozincile purtate de reprezentanţii ei, câte persoane şi ce loc ocupau în mulţimea aceea care se întindea precum un balaur pe lungul bulevard al oraşului”, explică istoricul Dorin Stănescu.
Defilarea începea la ora 9 dimineaţa. Din curtea fabricilor muncitorii porneau încolonaţi, pe categorii, iar fiecare dintre ei avea de purtat în mână cel puţin un steag. Muncitorii fruntaşi care se remarcaseră în câmpul muncii deschideau coloana şi aveau onoarea să poarte portretele lui Nicolae şi Elenei Ceauşescu sau steagurile de mari dimensiuni.
Coloana care defila pe bulevardele oraşelor era extrem de bine organizată. Se forma de regulă pe cinci sau şapte rânduri şi se respecta o anume ierarhie. Reprezentanţii marilor fabrici cu zeci de mii de angajaţi deschideau coloana, urmată apoi în oridnea importanţei de restul. Au fost ani în care s-au filosit inclusiv care alegorice, camioane proaspăt vopsite, îmbrăcate în tricolor, şi care purtau, de exemplu, croitoresele cu tot cu maşinile de cusut, care lucrau de-a dreptul atunci când treceau prin faţa tribune oficiale. Aici în tribună nu putea urca oricine. Era rezervată liderilor de partid, directorilor marilor uzine, securităţii.
În august 1989, când elevilor de la liceele ploieştene li s-a cerut să mai repete un exerciţiu, răspunsul a fost o huiduială masivă a celor de la microfoanele din tribune care solicitaseră acest lucru. istoricul Dorin Stănescu
”Ceremonia dura cel mult două, trei ore şi participanţii se sincronizau impecabil pentru privitorii care se strângeau pe bulevardul principal al oraşului ori în faţa ,,Casei Albe’’ (clădirea administrativă din Ploieşti n.r.) să-şi vadă prietenii ori rudele înregimentaţi în coloane, însă doar activiştii de partid responsabili cu organizarea defilării ştiau că în spatele paradelor se consumaseră resurse, energie şi mulţi nervi. Alături de muncitorii încolonaţi de la marile uzine - 1 MAI, Rulmenţi Grei, UZUC, de la rafinării, cei mai mulţi dintre actorii defilării erau elevii de la şcolile gimnaziale şi liceele oraşului- pionierii care vreme de câteva zile fuseseră chemaţi la şcoală de către diriginţi, întrerupându-şi vacanţa pentru a fi obligaţi să facă parte din coregrafia defilării ori spectacolului zilei de 23 august”, povesteşte istoricul ploieştean Dorin Stănescu.
23 august 1983, prima transmisiune color a Televiziunii Române
În 1989, la Ploieşti, parada de 23 August a fost organizată inclusiv pe stadionul ”Petrolul”. Pentru ca totul să iasă ca la carte, au fost aduşi pionieri nu doar din Ploieşti, ci şi din localităţile învecinate. Mii de copii au muncit în soarele torid de vară, de dimineaţa până seara, pentru ca spectacolul să iasă fără cusur. Pentru uriaşul efort depus primeau biscuiţi Eugenia şi o sticlă de Pepsi, răsplata supremă pentru un copil al acelor ani.
Grup de muncitori din Ploieşti surprinşi în timpul defilării de 23 august. FOTO: Societatea Culturală Atom Ploieşti
”Aşa se face că pe stadionul Petrolul elevii se mlădiau în soare să scrie din trupurile lor numele dictatorului Ceauşescu, ,,R.S.R.’’, ,,pace’’ ori alte ,,incantaţii’’ ale limbii de lemn preferate de liderii partidului. Ceea ce începea ca o joacă, se transforma rapid într-un chin căci elevii stăteau în soarele lui august cu orele, exersând pentru ca totul să fie perfect precum fusese câdva demonstraţia Nadiei Comăneci de la Montreal. La un moment dat, în august 1989, când elevilor de la liceele ploieştene li s-a cerut să mai repete un exerciţiu, răspunsul a fost o huiduială masivă a celor de la microfoanele din tribune care solicitaseră acest lucru. Obligaţi să stea în soare şi să fie parte a unui monstru colectiv muncitorii şi elevii nu îşi doreau decât ca demonstraţia să se termine şi să plece”, îşi aminteşte Dorin Stănescu.
Ultima defilare de 23 august. Patru luni mai târziu avea să izbucnească revoluţia care a dus la căderea regimului comunist din România
Gândul tuturor, spune istoricul ploieştean, era defapt, la petrecerea câmpenească de după paradă. Abia după-amiaza de 23 august însemna adevărata sărbătoare. Odată terminată defilarea, oamenii se îndreptau spre parcuri unde ospătarii de la restaurante încingeau grătarele şi vindeau mici cu porţia. Berea, care dispărea din magazine cu două săptămâni înainte de 23 august, reapărea în acea zi ca prin minune.
În Prahova, berea Azuga era cea mai căutată. Pentru că era depozitată săptămâni la rând până să fie scoasă pe piaţă, de multe ori era acră, rea la gust, dar asta nu mai conta. Cine nu prindea mici, frigea pe grătar cârnaţi ”Debreţin” sau ce găsea prin cămară, important era să iasă fum. La Ploieşti parcul Bucov era nucleul petrecerii, la Câmpina, Dealul Muscel, dar fiecare oraş era prins în furia sărbătorii. Era printre puţinele zile din an când oamenii muncii aveau liber. Se mai întâmpla de Revelion şi de 1 mai.
”Parcul Bucov era un mic spaţiu al capitalismului interziz: comercianţi ambulanţi care vindeau popcorn, vată de zahăr, vată pe băţ cum i se spunea, tot felul de jucării, în timp ce la cele două-trei restaurante existente acolo, părinţii se înghesuiau să cumpere cartonul de mici cu muştar, câteva sticle de bere Azuga şi mai ales două, trei sticle de Pepsi. Pentru ca Pepsi să nu lipsească în acea zi şefii de restaurant se dădeau peste cap, ofereau mici atenţii în reţeaua de stat numai ca să fie siguri că băutura magică va fi aici în acea zi specială. Ceea ce era frapant era sunetul, muzica.
La Ploieşti, defilarea de 23 august începea de la Gara de Sud. Coloana parcurgea întreg Bulevardul şi se oprea în dreptul palatului administrativ unde se afla tribuna oficială. FOTO: Societatea Culturală Atom Ploieşti
Aceiaşi oameni care dimineaţă ascultaseră ori intonaseră din vârful buzelor muzica oficială care slăvea cuplul dictatorial şi partidul, acum dansau şi fredonau şlagărele Modern Talking, C.C.Catch care răsunau până departe din proximitatea scrâncioburilor care se învârteau ameţitor… Pe la 8 seara, oamenii plecau din raiul capitalist de la Bucov şi se întorceau la grijile cotidiene: Oare de unde vom lua carne? Trebuie să mă scol de la 5 ca să prind lapte şi franzele…”, îşi aminteşte istoricul Dorin Stănescu.
Defilare de 23 august în anii 60 în Ploieşti
SURSA Galerie FOTO: Arhiva Societăţii Culturale ATOM Ploieşti
Pe aceeaşi temă:
FOTO Cum a fost sărbătorită Ziua Naţionala la 1 decembrie 1990. Au fost mai mulţi poliţişti chiar ca la vizitele lui Nicolae Ceauşescu
VIDEO Cum arăta o defilare de 1 Mai în 1940. Imagini document de la Sebeş, publicate după 80 de ani
Se încarcă comentariile...
