Mamă şi fiică, viaţă în teroare în Italia. „A constrâns-o să trăiască în umilinţă şi frică pentru propria viaţă“

Mamă şi fiică, viaţă în teroare în Italia. „A constrâns-o să trăiască în umilinţă şi frică pentru propria viaţă“

Autorul infracţiunilor îşi va executa pedeapsa la Penitenciarul Bacâu FOTO Adevarul.ro

O mamă şi fiica minoră au fost terorizate şi umilite ani în şir, în Italia, de un bărbat care până la urmă a fost condamnat de magistraţii de la Tribunalul Milano.

Un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate a fost pus în executare de cadrele Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ pe data de 23 februarie 2021, un individ de 43 de ani, care are domiciliul în municipiul Roman, fiind escortat la Penitenciarul Bacău. 
 
Cel în cauză are o sentinţă de doi ani şi trei luni de închisoare, dar aceasta nu a fost pronunţată de o instanţă din România, ci de una din Italia, la Torino, pentru că şi-a terorizat concubina şi fiica minoră. 

După ce a fost reclamat, acuzatul s-a întors în România şi a fost depistat la Roman, după ce magistraţii de la Curtea de Apel Bacău au emis mandatul de executare a pedepsei închisorii, fiind găsit vinovat de comiterea infracţiunii de „rele tratamente”, în dauna soţiei sale, faptă prevăzută de Codul Penal Italian, aprobând şi cererea instanţei italiene ca acuzatul să-şi ispăşească sentinţa într-un penitenciar din ţara de origine. 
 
„În perioada 2009 - 2012, în timp ce se afla pe teritoriul Italiei împreună cu concubina sa, bărbatul a insultat-o, a ameninţat-o în repetate rânduri, chiar şi cu moartea şi a agresat-o fizic, lovind-o cu diferite obiecte. Totodată, acesta ar fi încercat să o dea afară din locuinţa comună, atât pe concubina sa, cât şi pe fiica minoră, constrângând-o astfel să trăiască în condiţii de umilinţă şi frică constantă pentru propria viaţă, acţiuni ce au fost exercitate în prezenţa fiicei sale minore“, conform unui comunicat al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. 
 

„Dispune executarea pedepsei într-un penitenciar din România”

Bărbatul agresiv fusese condamnat de autorităţile judiciare din Torino, Italia, iar Curtea de Apel Bacău a recunoscut hotărârea instanţei străine şi a hotărât încarcerarea nemţeanului care şi-a terorizat membrii familiei cu care se stabilise în Italia. 
 
„Recunoaşte sentinţa penală nr. 1087/15 din 08.06.2015 pronunţată de Tribunalul Ordinar din Torino – Secţia a III a penală, definitivă prin sentinţa pronunţată la data de 24.07.2015 de Curtea de Apel din
Torino- secţia a IV, prin care persoana transferabilă C.F.L. a fost condamnată la 2 ani şi 3 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare prevăzute de articolul  206, alineat 1 Cod penal cu aplicarea articolului 35, alineat 1 Cod penal şi lovire sau alte violenţe asupra unui membru al familiei prevăzută de articolul 193, alineat 1 Cod Penal, raportat la articolul 199 Cod penal, cu aplicarea articolului 35, alineat 1 Cod penal. Dispune executarea pedepsei de 2 ani şi 3 luni închisoare într-un penitenciar din România”, a decis Curtea de Apel. 
 
În aceste circumstanţe, individul identificat pe data de 23 februarie 2021 la Roman a fost condus la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei. 

Tot pe 23 februarie, după gratii a ajuns un un alt romaşcan. Oamenii legii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei Roman au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat de 62 de ani. Acesta fusese condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 270 de zile de închisoare pentru comiterea infracţiunii de furt. Fapta a avut loc în urmă cu aproximativ 3 ani, mai exact pe 31 martie 2018. În timp ce se afla în interiorul unei societăţi comerciale din Roman, a sustras un pachet de cafea, în valoare de 16,99 lei. A trecut de casele de marcat fără să achite marfa, dar a fost prins şi inculpat.
 

Vă mai recomandăm să citiţi: 

 
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările