Ultimul strigăt al lui Fenechiu. Cum se pregăteşte lansarea unui nou baron de Iaşi

Ultimul strigăt al lui Fenechiu. Cum se pregăteşte lansarea unui nou baron de Iaşi

Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, dar a făcut recurs FOTO 7est.ro

Liderul liberal Relu Fenechiu încearcă să pună presiune pe magistraţii de la Curtea Supremă cu câteva zile înainte de un nou termen în dosarul „Transformatorul“. În culisele PNL Iaşi se fac jocurile pentru alegerea succesorului lui Fenechiu la şefia filialei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nemulţumit că judecătorii nu i-au admis ca probe expertizele din dosarul “Transformatorul”, Relu Fenechiu a prezentat, astăzi, 22 ianuarie, motivele pentru care, în opinia sa, ar fi fost condamnat pe nedrept.

Potrivit susţinerilor lui Fenechiu, instanţa de fond ar fi reţinut în mod greşit mai multe aspecte ce fac obiectul dosarului “Transformatorul”. Baronul liberal a insistat pe ofertele pe care firmele deţinute de el le-a făcut în acea perioadă către SISEE Moldova şi care, susţine el, ar fi fost cu mult mai mici decât cele ale unor alte firme de pe piaţă. Acesta a menţionat că dacă lucrurile ar sta aşa cum susţine prima instanţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a României atunci “ar trebui să stea la puşcărie”.

Fostul ministru a negat că produsele vândute de firmele sale s-ar afla încă pe stocul SISEE, aşa cum au arătat judecătorii. “În prezent se mai află pe stoc produse de 1,6 milioane de lei (valoarea totală a bunurilor vândute de Fenechiu ar fi de 6,3 milioane de lei) şi asta pentru că după ce a început urmărirea penală în acest caz acestea nu au mai putut fi înstrăinate”, a mai spus Fenechiu menţionând că nu înţelege de ce SISEE s-a constituit parte civilă pentru toate produsele cumpărate de la el în condiţiile în care o parte dintre acestea a fost vândută.

Povestea vilei unui director

Fenechiu a mai indus ideea că instanţa ar fi realizat comparaţii eronate între transformatoare de capacităţi diferite atunci când a comparat preţul real al bunurilor şi cel cu care acestea au fost vândute. De asemenea, a mai spus baronul, judecătorii ÎCCJ ar fi făcut acele calcule fără a se raporta la denominarea leului din 2005.

“Eu aveam de departe cele mai bune preţuri de pe piaţă. Produse similare ale altor firme erau vândute, chiar către SISEE, cu preţuri mult mai mari. Mi-e ruşine că în baza unor astfel de documente eu şi alţi cinci oameni care sunt nevinovaţi am fost condamnaţi”, a mai spus Fenechiu.

Întrebat despre înţelegerile pe care le-ar fi avut cu directorii SISEE, liberalul a spus că “dacă ar fi existat o astfel de înţelegere cum vă explicaţi că am vândut la preţuri de 3-4 ori mai mici decât ceilalţi”.

Despre casa pe care Fenechiu i-ar fi ridicat-o lui Ioan Turbatu, actual consilier la Patriarhie, politicianul a spus că contractul ar fi fost încheiat după respectivele licitaţii de la SISEE şi că a fost sistat la cererea lui Turbatu. Fostul ministru a mai spus că dacă “nu i se va face dreptate” va apela la CEDO.

„Instanţa face nişte confuzii grave în acest caz. Judecătorii nu judecă drept în România zilelor noastre, din diferite motive. Mă simt ca în Italia anilor ‘60“, a comentat Relu Fenechiu. Următorul termen în dosarul „Transformatorul“ a fost stabilit pentru data de 27 ianuarie.

Mandatul de patru ani al lui Relu Fenechiu la şefia PNL Iaşi ia sfârşit în februarie 2014. Liderii locali ai partidului estimează că un congres general pentru alegerea următorului preşedinte al filialei va avea loc până cel târziu la finalul lunii martie, concomitent cu perioada în care este aşteptat un verdict final al Curţii Supreme în dosarul „Transformatorul“.

„Lupii tineri“

Analiştii politici locali speculează că în culisele filialei PNL se pune la cale alegerea unui succesor al lui Relu Fenechiu. În cărţi sunt doi „lupi tineri“, cultivaţi în ultimii zece ani chiar de către Relu Fenechiu.
Unul dintre ei este Cristian Adomniţei (38 de ani), actualul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi.

Fost deputat şi fost ministru al Educaţiei, Adomniţei îndeplineşte în acest moment şi funcţiile de vicepreşedinte la nivel naţional al PNL şi preşedinte al filialei municipale. Apropierea dintre Fenechiu şi Adomniţei datează de la începutul anilor 2000, atunci când tânărul liberal primea funcţia de diriginte de şantier la una dintre firmele fostului ministru al Transporturilor, care a contractat construirea mallului deţinut de omul de afaceri Iulian Dascălu.

Numele şefului CJ Iaşi a fost pomenit chiar în dosarul „Transformatorul“. Adomniţei a fost cercetat la un moment dat pentru că ar fi participat ca „mână moartă“ la licitaţiile adjudecate de firmele controlate de către Fenechiu.

Al doilea posibil candidat cu şanse la conducerea PNL Iaşi este Mugur Cozmanciuc (35 de ani). Deputatul este şi vicepreşedinte al PNL Iaşi. Pentru fidelitatea faţă de Fenechiu, a fost recompensat de-a lungul timpului cu funcţii în consiliile de administraţie ale foştilor coloşi industriali ai Iaşiului.

Între 2007 şi 2009 a fost şef la Cadastrul din Iaşi, iar în perioada 2010-2011, director de marketing la CET Iaşi. Ulterior, a ajuns secretar de stat în Ministerul Mediului.

Pupilul baronului Relu Fenechiu, Mugurel Cozmanciuc, s-a lepădat de mentorul său cu câteva zile înainte de ultimul termen de judecată al fostului ministru. Cozmanciuc s-a întâlnit cu patronul de presă din Iaşi care de mai mulţi ani îl atacă pe liderul liberal.

„Mi-ar fi greu să aleg“

Surse din PNL spun că Mugur Cozmanciuc este mai bine văzut, în timp ce Adomniţei are imaginea de „arogant“. Pe de altă parte, şeful CJ Iaşi are o influenţă mai mare la centru. „Dacă ar fi să aleg între ei (n.r. – Cristian Adomniţei şi Mugur Cozmanciuc), mi-ar fi foarte greu. Singurul lucru pe care mi l-aş dori ar fi ca ei să se înţeleagă“, a comentat Relu Fenechiu.

Dosarul „Transformatorul“

Relu Fenechiu a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, fiind acuzat de complicitate la abuz în serviciu. Procurorii DNA susţin că firmele lui ar fi vândut la începutul anilor 2000 transformatoare la preţuri peste cele ale pieţei, în baza unor înţelegeri avute cu directorii SISEE. Dosarul se judecă în prezent la Curtea Supremă.

Mai puteţi citi:

Dosarul „Transformatorul”. Ultimul termen a fost stabilit pentru 27 ianuarie. Instanţa a respins cererile avocaţilor

Marea trădare din PNL. Cum a fost vândut Fenechiu pentru publicitate de către un apropiat din partid

Ziua Z pentru Relu Fenechiu. Curtea Supremă poate decide astăzi dacă fostul ministru va intra la puşcărie. Ipotezele din dosarul "Transformatorul"

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările