Polenizarea cu bondari importaţi, tot mai folosită. Cei autohtoni evită florile tomatelor. „Au nectarul amărui”

Polenizarea cu bondari importaţi, tot mai folosită. Cei autohtoni evită florile tomatelor. „Au nectarul amărui”

FOTO Arhiva USV Iaşi

Prin polenizarea legumelor cu bondari din import legumicultorii fac şi economii, pentru că substanţele fitosanitare sunt foarte scumpe, în timp ce un stup de 50 de insecte costă 300 de lei şi poate fi utilizat în mai multe solarii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Polenizarea legumelor cu bondari din import este ultima tehnică folosită de fermierii din judeţul Iaşi care au solarii. Legumicultorii spun că metoda este eficientă, iar calitatea legumelor creşte. Bondarii sunt folosiţi pentru polenizarea tomatelor. 
 
La începutul anilor 90', cercetătorii au căutat soluţii naturale pentru polenizare. Iniţial, au folosit albine, însă acestea erau agresive. Aşa că s-au îndreptat spre rudele lor - bondarii.
 
 „La început nu prea m-a încântat, pentru că am crezut că nu prea o să facă treabă. Dar sunt destul de buni. Ne mai scutesc şi pe noi ne muncă”, spune Cristian Dascălu, legumicultor din Iaşi. 
 

Bondari autohtoni vs bondari de import

 
Pe piaţa românească se găsesc la vânzare doar stupi cu bondari din import. Specialiştii Universitatea de Ştiinţele Vieţii „Ion Ionescu de la Brad” (USV) Iaşi au constatat că insectele autohtone evită florile tomatelor, pentru că au nectarul amărui. Astfel, bondarii autohtoni pot poleniza doar plante cu nectar dulce. Insectele din străinătate au fost crescute în laboratoare specializate, pentru a poleniza culturile de roşii din solarii. 
 
„Activitatea bondarului este una destul de uzuală. Evităm, în primul rând, să utilizăm biostimulatorii artificiali de creştere. Aceştia sunt responsabili de foarte multe boli, printre care şi cancer”, spune prof. univ. dr. Vasile Stoleru, prorector al USV Iaşi. 
 
Insectele din import pot fi procurate din magazine sau din import. Nu rezistă decât la temperaturi cuprinse între 10 şi 23 de grade. 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările