O femeie din Iaşi şi-a înjunghiat soţul în burtă în timpul unei partide de sex. Ce motiv a invocat agresoarea

O femeie din Iaşi şi-a înjunghiat soţul în burtă în timpul unei partide de sex. Ce motiv a invocat agresoarea

Bărbatul  fost înjunghiat în zona stomacului şi a ajuns la spital FOTO Arhivă

O ieşeancă de 35 de ani a fost arestată după ce, în timpul unui raport sexual cu soţul, l-a înjunghiat pe acesta cu un cuţit în abdomen. Tot agresoarea a fost cea care, imediat după incident, a sunat la 112. Bărbatul a supravieţuit.

Mariana Nina Chiriac şi soţul ei Adrian locuiesc împreună cu cei doi copii ai lor. Pe 10 noiembrie, fiind ziua de naştere a femeii, cei doi soţi au consumat doi-trei litri de vin, iar pe fondul consumului de alcool s-au certat. Înainte de a pleca la somn, femeia a luat un cuţit pe care l-a aşezat sub pătura de pe pat, intenţionând să-l folosească dacă cearta va continua. 

Cei doi soţi au adormit însă şi s-au trezit dimineaţă, continuând să bea vin. “La un moment dat, în timp ce întreţineau un raport sexual, inculpata a scos de sub pătură cuţitul, pe care l-a înfipt în abdomenul victimei. Acesta a reacţionat, în sensul că i-a aplicat o lovitură puternică de pumn în obrazul stâng. Chiriac Adrian a reuşit să iasă din casă, refugiindu-se într-un imobil nelocuit din curte. Inculpata a apelat 112, ambulanţa transportându-l pe Chiriac Adrian la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi”, au precizat procurorii ieşeni.

În urma examenului medico-legal s-a stabilit cã victima a suferit o plagă înjunghiatã în zona abdominală, cu secţiunea vaselor mezenterice şi a intestinelor. Leziunile au fost de naturã a pune în primejdie viaţa victimei, au precizat procurorii.

Mariana Chiriac a precizat că şi-a înjunghiat soţul din cauza conflictelor repetate pe care le-a avut în trecut cu acesta şi a bătăilor pe care le-ar fi încasat în cei 14 ani de căsnicie. Procesul ieşencei va fi soluţionat de Tribunalul Iaşi. Femeia se află acum în arest preventiv. 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: