Morţii nimănui. Morga din Iaşi, supraaglomerată din cauza birocraţiei: „Nu avem condiţii pentru depozitare”

Morţii nimănui. Morga din Iaşi, supraaglomerată din cauza birocraţiei: „Nu avem condiţii pentru depozitare”

IML Iaşi FOTO Ziarul de Iaşi

Din cauza transporturilor din ce în ce mai rar al cadavrelor fără aparţinători, reprezentanţii Institutului de Medicină Legală (IML) Iaşi susţin că frigiderele instituţiei s-au umplut.

Ştiri pe aceeaşi temă

Legistul Călin Scripcaru, care este şi consilier local, susţine că IML Iaşi se confruntă cu o supraaglomerare a numărului de cadavre nerevendicate de aparţinători. 

„Crescând numărul de cazuri de persoane neidentificate ne confruntăm cu o aglomerare a numărului de frigidere de care dispunem în cadrul institutului şi am solicitat acest sprijin în sensul de a se reasigura fluenţa preluării acestor corpuri, cum era în urmă cu câteva luni, pentru că altfel ne crează şi nouă disfuncţinalităţi şi nu avem condiţiile necesare pentru depozitarea lor”, a spus Scripcaru.

Consilierul local se referă la un contract pe care IML îl are încheiat cu municipalitatea, prin care cea din urmă instituţie se obligă să asigure transportul cadavrelor nerevendicate. În ultima perioadă, transporturile au avut o frecvenţă mai redusă, ceea ce a dus la o aglomerare a frigiderelor de la IML.

Primarul Iaşului, Mihai Chirica a promis, în timpul unei şedinţe de Consiliu Local, că situaţia se va rezolva. La rândul ei. Luminiţa Munteanu, directorul Direcţiei de Asistenţă Comunitară, a admis problema. „Din păcate, procedura nu este destul de rapidă, anumite persoane rămânând acolo (n.r. la IML) mai mult timp până când sunt îndepliniţi toţi paşii legali pentru înhumarea unui astfel de caz”, a spus Munteanu.

Din cauza supraaglomerării din anumite momente, angajaţii IML sunt puşi în ipostaze stânjenitoare de a le cere aparţinătorilor unora dintre persoanele decedate să preia mai devreme cadavrele lăsate pentru autopsii, a mai spus Scripcaru.


 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: