Cum vrea să se apere suspectul nr. 1 al crimei de la Iaşi. Avocatul depune istoricul deplasărilor prin GPS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Poliţia Română
FOTO: Poliţia Română

Sami el Bourkadi este acuzat că i-a ucis pe studentul marocan Youssef Ajniah şi pe iubita acestuia, Ioana Vanessa Burlacu, într-o vilă din Iaşi.

Ahmed Sami el Bourkadi vrea să se apere în faţa judecătorilor depunând istoricul deplasărilor pe GPS. Marocanul stă în următoarele 30 de zile în arest preventiv, după decizia luată de Curtea de Apel Iaşi joi, 23 decembrie. 

"Am cerut Tribunalului o copie a dosarului pentru a ne construi apărarea. Săptămâna viitoare o vom primi. Clientul meu a răspuns în faţa judecătorilor însă la Parchet nu am dorit să facem declaraţii. Dorim să le arătăm anchetatorilor situaţia deplasărilor clientului meu pe GPS", a precizat Raluca Andrei, avocatul acuzatului, conform ziaruldeiasi.ro

Ahmed Sami El Bourkadi a fost prins marţi, 14 decembrie, în Italia şi a fost extrădat. Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi ceruse luni, 13 decembrie, arestarea în lipsă a lui Ahmed Sami El Bourkadi, devenind suspectul numărul unu al crimei petrecute la Iaşi.

Amintim faptul că marocanul Youssef Jniyah şi prietena acestuia, Ioana Vanesa Burlacu, au fost găsiţi morţi, sâmbătă, 11 decembrie, în vila în care locuiau cu chirie, în cartierul Moara de Vânt din Iaşi. 

Descoperirea şocantă a fost făcută de poliţişti, care au fost informaţi de familia băiatului cu privire la posibila dispariţie a acestuia. În cursul zilei de 10 decembrie el ar fi trebuit să ajungă, cu avionul, la Bruxelles.


Vă recomandăm să citiţi şi: 

Una dintre realităţile dureroase ale pandemiei: L-am văzut cum plânge, i-am simţit faţa lui caldă, i-am spus ”Te iubesc”, apoi a fost luat de lângă mine

30 de ani de la destrămarea URSS: Cum s-a prăbuşit „Imperiul Răului” | INFOGRAFIE

Iaşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite