Culturi distruse după ce câţiva localnici din Vaslui au oprit rachetele antigrindină

Culturi distruse după ce câţiva localnici din Vaslui au oprit rachetele antigrindină

FOTO Arhiva Adevărul

Motivul invocat de nouă vasluieni care au stopat lansarea rachetelor antigrindină este că acestea, odată lansate, ar provoca secetă. Localnicii spun că preferă varianta tradiţională de alungat norii: trasul clopotelor.

În mai multe comune din Iaşi şi Vaslui culturile au fost compromise de grindină, deşi paguba ar fi putut fi evitată cu uşurinţă. În zonă, există punct antigrindină, însă localnicii din comuna vasluiană Codăeşti au protestat şi au oprit lansarea rachetelor. 
 
La ultima furtună care a făcut ravagii în toată Moldova, nouă localnici au mers cu maşini şi căruţe în faţa punctului de lansare a rachetelor pentru a împiedica operaţiunea. În final, au fost amendaţi cu 2.000 de lei pentru deranjarea ordinii şi liniştii publice. 
 

Metoda tradiţională de alungat norii 

În zadar au încercat cei care coordonează centrele antigrindină să le explice că nu există niciun risc de secetă. „Aceste nuclee de condensare absorb toată umiditatea, ceea ce duce la formarea unei grindine. În momentul în care lansăm racheta vom avea grindină mult mai măruntă şi aceeaşi cantitate de apă”, explică Daniel Florea, coordonator programe Centru Antigrindina Iaşi. 
 
Pe de altă parte, sătenii vor să revină la metoda tradiţională de alungat norii - trasul clopotelor. „Când se înnora tare, se ducea lumea şi trăgea clopotul la biserică şi se împrăştiau norii”, spun localnicii din Codăeşti. 
 
Disputa va fi tranşată în sala de judecată. Primarii comunelor din zonă au făcut o solicitare scrisă la Instituţia Prefectului Judeţului Iaşi.
 
„Am vorbit cu prefectul şi am solicitat să se facă verificări şi să se dispună măsurile legale. Cei care au făcut asta au interpretat probabil de pe internet, clar în mod eronat”, a declarat primarul comunei Dobrovăţ, Iulian Cătălin Martinuş. Cu această solicitare, spun primarii, vor merge mai apoi în instanţă pentru că vor ca cei care protestează să plătească pentru pagubele produse din cauza ploilor cu grindină. 
 

Vă recomandăm să citiţi şi:

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările