Simbolul „Târgului de fier” se dărâmă sub ochii hunedorenilor. Cum poate fi salvat Furnalul din Govăjdia

Simbolul „Târgului de fier” se dărâmă sub ochii hunedorenilor. Cum poate fi salvat Furnalul din Govăjdia

Furnalul, în vremea în care funcţiona la capacitate maximă.

Furnalul din Govăjdia a intrat în ultimii ani în categoria monumentelor istorice cu care autorităţile se mândresc, însă nu fac mai nimic pentru a le schimba soarta pecetluită de trecerea timpului. Lăsat în paragină de ani buni, monumentul istoric se prăbuşeşte cu zile, spun cei care încă îl consideră un simbol al oraşului, din vremurile în care Hunedoara era cunoscută în lume ca „Târgul de fier”.

Ştiri pe aceeaşi temă

Mai puţin de 20 de kilometri despart municipiul Hunedoara de Furnalul de la Govăjdia, unul dintre cele mai vechi astfel de monumente din Europa. Furnalul construit între anii 1806 şi 1810, când zona Hunedoarei începea să devină cunoscută în lume datorită industriei fierului, nu mai funcţionează de aproape un secol.

Totuşi, clădirea furnalului care producea fontă s-a păstrat aproape intactă, deşi timpul şi-a pus amprenta asupra ei. Construcţia a fost clasată ca monument istoric de arhitectură industrială, iar oamenii care locuiesc în zonă se mândresc ce el, în ciuda paraginii în care a fost adus.

Eiffel, cu fontă din Hunedoara

Se spune că în acest furnal au fost turnate piese care apoi aveau să fie folosite la construcţia Turnului Eiffel din Paris. Unii nu cred în această legendă, dar nouă ne face plăcere să o auzim. Ne mândrim cu ea, chiar dacă furnalul a ajuns într-o stare dezastruoasă. De 20 de ani, când i-a fost pus alt acoperiş care să îl protejeze, nimeni nu a mai făcut nimic pentru a-i aduce reparaţii”, relatează Ioan, unul dintre localnicii din Govăjdia. Familia bărbatului locuieşte în vecinătatea monumentului istoric, iar simpla prezenţă a oamenilor a mai încetinit ritmul distrugerilor la care a fost supus furnalul.

„Dacă acesta s-ar fi aflat într-o zonă pustie, cu siguranţă nu ar mai fi rămas nimic din el. Aşa s-a întâmplat cu calea ferată îngustă care ajungea până aici, din Hunedoara. Hoţii începuseră să taie din ea, în zonele mai puţin populate prin care aceasta trecea, încă dinainte de a fi dezmembrată de noii proprietari şi vândută la fier vechi”, mai spune localnicul, devenit unul dintre ocrotitorii monumentului istoric.

 
Foto

Proiect de un milion de euro
Soarta furnalului vechi de două secole s-ar putea schimba, susţine Ioan Bulbucan, primarul comunei Ghelar, în administraţia căreia se află monumentul istoric. „Până în luna aprilie, vom depune un proiect de reabilitare a monumentului istoric, în valoare de circa un milion de euro, pentru care sperăm să primim finanţare europeană. A fost realizat studiul de fezabilitate al monumentului şi avem planuri ca acesta să fie restaurat. De asemenea, dacă proiectul va demara, vom transforma clădirea din curtea fostului furnal al Govâjdiei într-un muzeu al fierului”, a precizat primarul Ioan Bulbucan.

În urmă cu doi ani, Primăria Ghelar a mai făcut demersuri pentru a obţine fonduri, de la statul român, necesare restaurării monumentului. A fost realizat un studiu de fezabilitate şi un proiect, dar finanţarea nu a mai venit. Între timp, furnalul a intrat în atenţia tot mai multor hunedoreni, pasionaţi de istoria acestor locuri.

În primăvara anului trecut, un grup de voluntari din Hunedoara a făcut primii paşi pentru punerea în valoare a furnalului. Hunedorenii au făcut curăţenie în curtea şi în incinta monumentului istoric, au vopsit gardul şi au montat o plăcuţă prin care cei care vizitează furnalul sunt informaţi despre istoria acestuia. „Vom reveni şi în primăvara aceasta la furnal, pentru a continua acţunile de curăţenie. De asemenea, ne propunem să îi reparăm partea de acoperiş distrusă. Vrem ca furnalul să redevină un simbol al zonei Hunedoarei şi o destinaţie pentru turişti”, spune Dan, unul dintre voluntari.


Vă recomandăm şi:

FOTO Hunedoara anilor 1880 în imagini rare. Cum se mândreau austro-ungarii cu Uzinele de fier şi minele din Hunedoara    Angajaţii Castelului Corvinilor au făcut o descoperire impresionantă. Recent, în tmpul unui inventar realizat în arhivele muzeului, au dat peste un album de fotografii vechi, de la sfârşitul XIX, în care sunt prezentate Uzinele de fier ale Hunedoarei şi minele din împrejurimi. Albumul a fost publicat la Expoziţia Universală din 1889 de la Paris, ca o imagine a celor mai importante realizări industriale ale Imperiului Austro-Ungar.

FOTO Povestea unor tragedii ascunse: cum mureau siderurgiştii pe şantierele combinatului din Hunedoara   În anii în care vechile uzine de fier ale Hunedoarei se transformau în combinat siderurgic, zeci de oamenii îşi găseau sfârşitul brutal în cele mai teribile accidente de muncă din istoria colosului industrial.

FOTO Amintiri din „cetatea oţelului”: povestea celor mai interesanţi ani din istoria combinatului de la Hunedoara   O serie de imagini rare, vechi de peste o jumătate de secol, a fost păstrată în arhivele combinatului din Hunedoara şi recuperate ulterior dintre construcţiile părăsite ale acestuia de mai mulţi tineri pasionaţi de istorie, din localitate. Fotografiile dezvăluie frânturi din poate cea mai importată perioadă a complexului industrial: anii 1950, în care au fost construite marile furnale şi a fost pusă în funcţiune o oţelărie.

FOTO Cum a dispărut "Victoria" Călan, una dintre marile uzine ale Transilvaniei   Aproape un secol şi jumătate a trecut de la construirea primului furnal al uzinelor de la Călan, devenite până înainte de 1989 unul dintre cele mai importante centre siderurgice din Transilvania.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: