VIDEO Alertă cu bombă la Colegiul Naţional Traian Lalescu din Hunedoara: peste 900 de elevi au fost evacuaţi. „Teroristul“ era un elev al liceului

Maior Marius Păcurar, ISU Hunedoara, despre alerta cu bombă în liceu

Ameninţare cu bombă în municipiul Hunedoara, la Colegiul Traian Lalescu. Peste 900 de elevi au fost evacuaţi din clădirile liceului de informatică, după care s-a dovedit că a fost vorba de o alarmă falsă şi că de fapt un elev a sunat la 112.

Ştiri pe aceeaşi temă

Un elev a sunat la Serviciul de urgenţă 112 şi a susţinut că a fost amplasată o bombă în Colegiul Naţional Traian Lalescu, din municipiul Hunedoara.

Peste 900 de elevi au fost evacuaţi în scurt timp din cele trei clădiri ale unităţii şcolare. "În jurul orei 08:00, poliţiştii hunedoreni au fost sesizaţi cu privire la existenţa unui dispozitiv explozibil, în incinta unei unităţi şcolare din municipiul Hunedoara. La faţa locului s-au deplasat mai multe echipe operative formate din poliţişti, jandarmi şi pompieri,  care au izolat zona şi au luat măsuri de evacuare a personalului şi a celor aproximativ 1.000 de elevi prezenţi la cursuri.

De asemenea, echipa pirotehnică a Serviciului Român de Informaţii a efectuat o serie de investigaţii la faţa locului, în urma cărora s-a constata că este vorba despre o alarmare falsă, neexistând nici un dispozitiv explozibil care să pericliteze viaţa personalului sau a elevilor.În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au depistat persoana care a efectuat apelul fals: un minor în vârstă de 13 ani, din municipiul Hunedoara, elev în clasa a V-a în cadrul colegiului. În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală se urmează a fi înaintat D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Hunedoara, competent în luarea măsurilor legale", a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

 

"În urma evenimentului de astăzi, la unitatea şcolară au fost întrerupte cursurile. Ele vor fi recuperate. Împotriva elevului vor fi luate măsurile care se impun, după ce se va face o comisie de cercetare în colegiu şi sper ca pe viitor să evităm astfel de evenimente ”, a declarat Mate Marta, inspector şcolar general adjunct la Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara.

 
„Am fost anunţaţi că în Şcoala generală nr. 4 (n.r. din cadrul CNI Traian Lalescu din Hunedoara )este amplasată o bombă. Ne-am deplasat la faţa locului cu autospecialele din dotare, am primit sprijinul colegilor de la Detaşamentul de Pompieri Deva. Au fost verificate amănunţit toate încăperile, iar în final s-a constat că este o glumă proastă făcută de un elev al şcolii. Persoana care a apelat 112 a fost identificată după numărul de telefon. Am înţeles că elevul ieşise de la ore, la toaletă, şi a dat telefon. Ar fi folosit numele unui coleg”, a precizat Marius Păcurar, maior în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.

„Din fericire, a fost o alarmă falsă, dar o sperietură puternică pentru toată lumea, mai ales pentru părinţii copiilor, care au fost puşi într-o situaţie total neplăcută”, a afirmat Dan Bobouţanu, viceprimarul Hunedoarei.

 

 

 


Vă recomandăm şi:

VIDEO Alertă în Hunedoara după ce pomul de Crăciun a fost clătinat de vântul puternic. Perimetrul din jurul lui a fost evacuat, iar bradul a fost ancorat

Vântul puternic din această seară a pus în pericol integritatea bradului de Crăciun din centrul municipiului Hunedoara, chiar în minutele în care în jurul lui se aflau sute de oameni. Au fost luate măsuri de urgenţă pentru ancorarea pomului, unul dintre cei mai înalţi brazi de Crăciun din oraşele hunedorene.

Chinurile unei eleve de 14 ani. A fost răpită de pe stradă de un iranian, violată şi bătută crunt cu o curea

Un om de afaceri iranian din Valea Jiului a fost acuzat că a violat o minoră de 14 ani. Bărbatul, în vârstă de 64 de ani, ar fi ademenit-o pe adolescentă cu un lanţ din aur. A adus-o în locuinţa lui şi a abuzat-o sexual. Minora a fost lovită cu o curea, pentru a nu opune rezistenţă.

Spovedania profului de mate pentru care o elevă de 16 ani s-a sinucis din dragoste. Lucruri secrete din iubirea interzisă care a zdruncinat întreaga Românie

Alin Cioară, profesorul de matematică din Brad acuzat că a avut o relaţie de dragoste cu o elevă de 16 ani, care apoi s-ar fi sinucis din cauza lui, trece prin momente cumplite. Dascălul şi-a pierdut postul de profesor şi se chinuie de ani buni să depăşească momentul tragediei de care a fost făcut responsabil, pe nedrept, susţine el.

Lucian Hoară, fostul „emo“ care i-a tăiat gâtul iubitei sale, o elevă de 15 ani: „M-am pus în pielea celor care au suferit”

Lucian Hoară (22 de ani), tânărul din Hunedoara care, în 2008, a omorât o elevă din Hunedoara, în vârstă de numai 15 ani, se află în libertate de un an, fiind eliberat după şase ani petrecuţi în închisoare. Fostul adolescent – emo spune că încearcă să ducă o viaţă normală, în timp ce tatăl său afirmă că şi-a căutat de lucru, însă, deocamdată, fără prea mult succes.

Mărturia monstrului care a ucis o elevă şi i-a tranşat cadavrul: Aurel Enea s-a lepădat de Dumnezeu în puşcărie şi a scris o carte despre evoluţia omului

Aurel Enea, unul dintre cei mai sadici criminali ai Hunedoarei, a scris o carte în puşcărie, în speranţa că va fi pus în libertate mai devreme. Volumul se numeşte „Evoluţie vs. Creaţie: 33 de argumente în favoarea teoriei ştiinţifice a apariţiei vieţii prin evoluţie” şi cuprinde o serie de observaţii pe care condamnatul le face asupra lumii, unele cu totul şocante.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: