Viceprimar al oraşului Galaţi, mesaj stupefiant despre opozanţii PSD: „Odraslele foştilor securişti, torţionari, agenţi secreţi, şefi de bănci”

Viceprimar al oraşului Galaţi, mesaj stupefiant despre opozanţii PSD: „Odraslele foştilor securişti, torţionari, agenţi secreţi, şefi de bănci”

Picu Apostol Roman FOTO Arhivă Adevărul

Picu Apostol Roman (UNPR) afirmă că toţi cei care se opun PSD, numindu-l „ciuma roşie”, sunt „odraslele foştilor securişti, torţionari, agenţi secreţi, şefi de bănci, membrii ai unor organizaţii secrete”. Viceprimarul este cunoscut pentru declaraţiile bizare, cum ar fi cele despre „laboratoarele secrete ale lui Iohannis, în care se pregătesc crime” şi despre „turismul bazat pe sex, alcool şi droguri”.

Picu Apostol Roman (UNPR), unul dintre cei doi viceprimari ai municipiului Galaţi, şochează din nou cu o declaraţie controversată postată pe reţeaua de socializare „Facebook”. Prin intermediul  lui Vasile Strişcov (purtătorului său de cuvânt despre care nu ştie nimeni cum arată, deşi e foarte activ pe internet), politicianul în vârstă de 51 de ani a făcut o pledoarie halucinantă în favoarea PSD, pe care-l prezintă ca fiind o victimă a unui complot extins la scară planetară.

„Aşa cum am observat şi aşa cum se ştie, istoria se repetă dar de multe ori ne lipsesc ochii cu care ar trebui să vedem lucrul acesta. Filmul revine! Guverne străine, grupuri de interese, miliardari care nu se mai satură de putere doresc o globalizare şi un control asupra unor state, lucru care ar trebui să ne readucă în minte fapte istorice de subjugare a neamului nostru prin oameni ce au misiunea de a pune pe tavă această ţară”, începe pledoaria lui Picu Apostol Roman.

Apoi, viceprimarul face o paralelă între vremurile moderne şi cele în care principatele române erau controlate de Imperiul Otoman prin dregători „fanarioţi” (termenul vine de la numele cartierului Fanar din Istanbul, un fel de „talentpool” administrativ al sultanilor).

„Dacă în trecut domnitorii fanarioţi căpătau «firmanul domnesc» pupând inelul Sultanului Înaltei Porţi, astăzi asistăm la «formarea unui corp de armată al fanarioţilor moderni» care pe rând merg să pupe inelul noului Sultan al planetei, George Soros. Iată că anumiţi cetăţeni numiţi, care de fiecare dată sunt puşi «undeva de către cineva» s-au prins în hora neagră a prohodului acestei ţări cu două partide, USR şi +PLUS în care noii fanarioţi susţinuţi cu stipendii şi burse din străinătate aşteaptă ordinul final”, declamă politicianul.

El lansează un atac şi la adresa lui Andrei Caramitru, pe care-l „leagă” de mişcarea legionară. „Auzi nebunii, vor să dea foc la ţară! Constat cu stupoare şi cu oroare cum unul dintre băieţii actorului Ion Caramitru incită într-un mod radical, similar cu mesajul fostului Partid Legionar, la a da foc la ţară. Pai tac-su nu este acela care a fost Ministrul Culturii, în timpul căruia Galaţiul a rămas fără vasul Libertatea?”, scrie Picu Apostol Roman.

Viceprimarul Galaţiului vorbeşte apoi, despre „sacii de puritate” pe care pretind politicienii opoziţiei că-i poartă în spate, despre „uneltele străinilor” şi despre „contestatari a tot şi a toate”.

„Eu sunt sigur că de data aceasta dacă este musai nevoie să dăm firmanul de domnie, măcar să-l dăm noi românii nu străinii sforari şi păpuşari ai planetei. Vă vine să credeţi că «odraslele» foştilor securişti, torţionari, agenţi secreţi, şefi de bănci, membrii ai unor organizaţii secrete, fac parte din noile formaţiuni politice care strigă în gura mare, «jos ciuma roşie»? Auzi la ei, fac o campanie pentru oameni noi în politică care să militeze pentru unitate şi solidaritate! Păi ăştia noi nu sunt copiii foştilor? Da,Da! Gata, se întorc fanarioţii! Atenţie români!”, spune politicianul în finalul mesajului său.

Culmea este Picu Apostol Roman nu a fost niciodată membru al PSD, el intrând în politică prin intermediul organizaţiei de tineret a Partidului Conservator (fost PApR, fost PUR), unde s-a remarcat ca un foarte devotat slujitor al lui Eugen Durbacă (actual deputat Pro România, fost senator PC şi ALDE, fost primar PDSR al Galaţiului, fost preşedinte de CJ).

În 2004 Picu Apostol Roman a ocupat pentru prima oară o funcţie publică, fiind ales consilier municipal pe listele PC. Ulterior, în 2005, a fost numit director în Consiliul Judeţean Galaţi (condus de Eugen Durbacă) deşi nu avea decât 12 clase absolvite.

Prima declaraţie şocantă a făcut-o chiar la debutul în calitatea de consilier local, atunci când a afirmat că „România este o tânără frumoasă care umblă goală pe stradă şi toţi golanii vor să o plesnească peste fund”.

În acelaşi an, o „punea la punct” în public pe marea actriţă Draga Olteanu-Matei (care ceruse explicaţii, în CL, pentru încercarea de politizare a conducerii teatrului din Galaţi), spunându-i că el a fost ales de oameni, deci n-are de ce să dea socoteală pentru ceea ce face.

Rămas în plan secund o vreme (când a fost mai mult director al Cantinei de Ajutor Social din Galaţi), politicianul a „erupt” din nou după ce, în 2016, a fost ales viceprimar la Galaţiului.

Au urmat numeroase declaraţii publice controversate. Una dintre cele mai şocante a fost aceea în care, filmat fiind pe o terasă, declama că ştie sigur că „în laboratoarele lui Klaus Iohannis se pregătesc noi crime împotriva tinerilor din România”.

În vara trecută, Picu Roman şoca din nou cu o declaraţie antologică, oferită de data aceasta reporterilor PRO TV. El a declarat că municipiul Galaţi nu reuşeşte să atragă turişti (discuţia pornea de la faptul că navele de croazieră de pe Dunăre nu opresc niciodată în portul oraşului) deoarece îi lipsesc cele trei ingrediente ale succesului pe care se bazează vesticii: sex, alcool şi droguri.

În 2018, opoziţia din CL Galaţi a încercat să-l demită pe viceprimar, pentru „declaraţii iresponsabile, incompatibile cu statutul de demnitar”, şi pentru „prejudicii grave de imagine aduse comunităţii”, însă majoritatea PSD-ALDE-UNPR a respins proiectul de hotărâre.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:

citeste totul despre: