De ce tresărim în somn şi ce probleme medicale grave poate ascunde această stare

De ce tresărim în
somn şi ce probleme medicale grave poate ascunde această stare

Foto: arhivă Adevărul

Tresăririle sunt, de fapt, spasme musculare ce apar în perioada de tranziţie dintre veghe şi somn. Cauzele acestora pornesc de la privarea de somn şi anxietate până la consumul excesiv de cafeină, stres sau după activităţi fizice epuizante.

Mulţi dintre noi au experimentat senzaţia de cădere şi un spam puternic chiar înainte să adoarmă sau chiar în somn. Tresărirea care apare atunci când suntem pe cale să adormim se numeşte, în termeni ştiinţifici, “spasm hipnagogic”.

De fapt, ceea ce percepem noi ca o tresărire este un spasm muscular ce apare în acea scurtă perioadă de tranziţie dintre veghe şi somn. Persoanele cu dificultăti de adormire sau cele care nu se simt confortabil în pat resimt aceste senzaţii mai des în timpul somnului.

„Aceste tresăriri se întâlnesc la peste 80% din populaţie şi se caracterizează prin contracţii musculare bruşte, care trezesc persoana respectivă din somn. Aceste manifestări au o cauză fizică şi una psihologică, care este mai puţin cunoscută”, explică psihologul Stelian Chivu.

Cel mai frecvent, miocloniile hipnagogice, cum se numesc în termeni de specialitate, survin la persoane cu tulburări de somn şi sunt determinate de privarea de somn de peste 24 de ore, anxietate, consum excesiv de cafeină, stres sau după activităţi fizice epuizante seara.

De asemenea, unele medicamente psihoactive pot determina tresăriri musculare la adormire, atunci când muşchii încep să se relaxeze. Tresările nocturne au fost frecvent raportate după consumul de opioide, morfină, heroină şi metadonă. 

”După un efort fizic susţinut, care a adus multă adrenalină în sistemul muscular, acesta continuă să funcţioneze şi după ce persoana respectivă adoarme. Chiar dacă corpul fizic este relaxat, mentalul continuă să lucreze. Mâinile şi picioarele vor manifesta spasme musculare”, detaliază psihologul Stelian Chivu mecanismul prin care se manifestă tresăririle în somn.

Ce efect au jocurile video

În urma mai multor studii ştiinţifice efectuate s-a constatat că astfel de manifestări apar şi la persoanele care joacă multe ore jocuri video, în care predomină violenţa. Tresăririle pot apărea inclusiv în timpul jocului.

”Emoţional, persoana trăieşte în somn scenele de violenţă din acel joc, iar corpul va avea tot felul de mişcări reflexe. Asta arată că sunt tensiuni musculare şi manifestări emoţionale profunde, ce demonstrează că persoana respectivă nu este echilibrată emoţional. Acest gen de jocuri video au o influenţă majoră în special asupra copiilor. Mentalul va continua să deruleze acel joc pliat pe fricile acestora”, punctează psihologul Stelian Chivu.

După ce vor deveni adulţi, aceştia se vor manifesta prin diverse programe negative care sunt asociate fricilor din copilărie. Sunt din ce în ce mai dese cazurile în care astfel de persoane nu reuşesc să adoarmă decât foarte greu.

”La nivel de sinapse neuronale sunt create shortcut-uri, care fac ca persoana în cauză să resimtă fizic, emoţional şi mental aceleaşi efecte ca atunci când era în activitate, în timpul zilei”, explică psihologul Stelian Chivu.

Vindecare prin relaxare

Specialiştii au câteva recomandări pentru a scăpa relativ uşor de tresările din somn. Înainte cu 2-3 ore de culcare nu trebuie să mai consumăm alimente, în special cele care au procent ridicat de grăsimi. Explicaţia este simplă. După ce adormim, sistemul digestiv va continua să funcţioneze pentru a digera mâncarea şi va genera, la rândul lui, tot felul de spasme musculare, pe lângă alte efecte negative.

Aşa cum aminteam şi anterior, total contraindicat este să ne culcăm după ce am jucat tot soiul de jocuri pe calculator. Putem în schimb să facem o plimbare uşoară de seară, să facem exerciţii de respiraţie şi să ascultăm o muzică relaxantă.

”La toate acestea, putem adăuga şi o autoprogramare prin fraze simple, de genul <<sunt perfect echilibrat şi armonios mental, emoţional şi fizic>> sau <<somnul meu va fi profund şi complet regenerant>>. Dacă vom respecta aceşti paşi simpli, vom obişnui corpul să se relaxeze şi să se odihnească”, conchide psihologul Stelian Chivu.

Vă recomandăm să mai citiţi:

Piedicile în calea fericirii. Cum identificăm „butonul“ care ne induce starea de bine

Efectele psihologice ale rugăciunii. Cum reuşesc călugării să atingă pacea mentală

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările