Cum ne vindecăm cu terapia prin copaci şi ce trebuie să evităm. Copacii vampir şi rolul lor în dendroterapie

Cum ne vindecăm cu
terapia prin copaci şi ce trebuie să evităm. Copacii vampir şi rolul lor în
dendroterapie

Dendroterapia este practicată de mii de ani Foto: www.extra.cz

S-a stabilit ştiinţific că fiecare copac are un bioritm al său, cu ore de repaus si ore de maximă activitate biologică. Oamenii îşi pot ameliora starea de sănătate cu ajutorul copacilor, însă nu oricum, ci prin alegerea atentă a acestora şi terapii limitate în timp.

Ştiri pe aceeaşi temă

Termenul dendroterapie provine din grecescul ”dendro”, care înseamnă copac, şi înseamnă terapie prin copaci. Dendroterapia se practică de mii de ani, nimeni neputând să-şi asume descoperirea acestei terapii, ci doar rafinarea ei. Un institut din Marea Britanie a analizat câmpul electromagnetic al copacilor cu aparatură de specialitate, constând că aceştia acumulează energie din exterior şi au propriul câmp bionergetic.

Institutul pentru Tehnologia Informaţiei din Moscova a descoperit, la rândul său, că fiecare copac emite o radiaţie electromagnetică slabă, iar când aceasta rezonează cu o persoană, se formează o compatibilitate între ei, iar interacţiunea prin îmbrăţişare cu acel arbore poate avea efecte benefice pentru sănătatea celui în cauză.

”Dendroterapia este de dorit să fie aplicată în ceea ce priveşte gândurile, emoţiile şi corpul fizic al unei persoane. Încă de acum 2.500 de ani, coaja de salcie era mestecată de oameni pentru că ea conţine salicilină, o aspirină naturală altfel spus, deoarece reducea febra şi inflamaţiile. Un copac transmite din energia sa celui care îl îmbrăţişează, dar îl ajută şi prin oxigenul pe care îl produce, prin parfumul florilor sale”, explică psihologul Stelian Chivu.

Influenţa de paralizare a copacilor

Conform psihologilor care au cercetat fenomenul, între om şi copac se pot stabili trei tipuri de influenţă: de paralizare, care contribuie la dezumflarea tumorilor, înlătură durerile de dinţi si pe cele provocate de radiculită (inflamaţie a rădăcinilor nervoase), de alimentare cu energie, care creşte imunitatea organismului în faţa bolilor, normalizează presiunea sanguină şi înlătură durerile din zona inimii si, ultima influenţă, cea neutră, atunci cand energia rămâne constantă.

”Sunt trei categorii de copaci: copacul donor, care oferă energie, copacul captator, numit şi copac vampir, care îţi ia din energie, şi copacul neutru. Este recomandat ca persoanele care se simt devitalizate, dar şi cele anxioase şi depresive, să îmbrăţişeze copaci donori. Şi copacii captatori pot fi benefici pentru sănătate, fiind recomandaţi persoanelor hipertensive sau care sunt extrem de agitate mental, emoţional şi fizic”, detaliază psihologul Stelian Chivu.

Cercetătorii au stabilit că interacţiunea cu un copac devine treptat energetică şi emoţională, el transformându-se într-un prieten în adevăratul sens al cuvântului. Comunicarea cu un pom poate ameliora starea de sănătate, dar îi poate şi dăuna. Aşa cum există arbori ce pot oferi energie pozitivă, există şi copaci care transmit energie negativă. Unii ne atrag, altii, dimpotrivă, sunt neplăcuţi, resping, sperie şi produc emoţii negative.

Arbori cu energie pozitivă

”Practic dendroterapia cu grupuri mari de persoane, dar înainte de a face acest lucru, stabilesc tipologia celor din grup, în funcţie de care le recomand să îşi aleagă un copac pe care să îl îmbrăţişeze sau le sugerez eu un arbore. Am sesizat că persoanele care au îmbrăţişat aşa numiţii copaci donori, s-au simţit mai înrădăcinate, mai puternice şi chiar au intrat într-o rezonanţă cu acei arbori. Ce se întâmplă de fapt? Copacii preiau apa şi mineralele din pământ şi le transformă în energie, pe care o direcţionează către ramuri, frunze, flori şi fructe. Oamenii au tendinţa ca gândurile şi stările negative pe care le au să le depoziteze în zona abdominală şi în picioare, însă prin îmbrăţişarea unui copac, aceste energii negative sunt alchimizate, transmutate”, explică psihologul Stelian Chivu.

Adesea se întâmplă ca oamenii care se întorc de la o simplă plimbare prin parc să nu se simtă proaspeţi sau plini de viaţă, ci să aibă dureri de cap şi să fie foarte obosiţi. În urma cercetărilor, s-a stabilit că arborii cu energie negativă sunt plopul, molidul, bradul, platanul, mălinul, iar la polul opus se afla mesteacănul, mărul, stejarul, considerat şi regele pădurilor, pinul, arţarul, teiul, frasinul şi salcia.

Afecţiunile pe care le tratează dendroterapia

Dacă aveţi o stare mentală proastă sau o despresie, este recomandat să îmbrăţişaţi un stejar sau un frasin. Specialiştii recomandă ca, dacă îmbrăţişaţi un copac donor, să o faceţi pentru maxim 15-20 de minute, iar dacă copacul este captator de energie, interacţiunea cu el să nu dureze mai mult de 2-3 minute. Terapia ar trebui să dureze minim o săptămână, însă aceasta se adaptează de la persoană la persoană.

”Boala se instalează în corpul nostru pentru că avem un management prost al informaţiilor pe care le primim, a energiei vitale a propriului organism, însă în cazul unui copac această problemă nu există, pentru că el are o gestiune perfectă a propriei energii. Ştie cum să o dozeze şi unde să o trimită pentru a se menţine sănătos o perioadă cât mai lungă de timp. Prin interacţiunea cu copacii, care se face prin îmbrăţişare, ei ne transmit şi nouă o parte din energia lor şi acest management, această structurare a energiei pe care o au”, punctează psihologul Stelian Chivu.

Terapia prin copaci poate atenua durerile de cap, înlătură efectele stresului, accelerează metabolismul, stimulează activitatea inimii, creşte imunitatea, normalizează tensiunea arterială, combate procesele inflamatorii şi măreşte cantitatea de oxigen din creier.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările