Computer tomograf pentru analiza nodulilor pulmonari la noul Ambulatoriu al Spitalului TBC Galaţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Computer tomograf la noul ambulatoriu al Spitalului TBC Galaţi, sursa: CJG
Computer tomograf la noul ambulatoriu al Spitalului TBC Galaţi, sursa: CJG

Un computer tomograf modern, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, tehnologie de ultimă generaţie pentru reducerea dozelor de iradiere, analiza nodulilor pulmonari şi reconstrucţia 3D a diferitelor părţi anatomice, va ajunge ăn  dotarea Spitalului TBC din Galaţi.

Consiliul Judeţean Galaţi a finalizat procedurile de achiziţie publică pentru dotarea noului Ambulatoriu de Specialitate de la Spitalul de Pneumoftiziologie Galaţi cu aparatură şi mobilier medical, inclusiv cu un computer tomograf. Ambulatoriul de Specialitate al unităţii medicale este în plin proces de modernizare, extindere şi dotare cu aparatură medicală. 

Vechiul Ambulatoriu al Spitalului de Pneumoftiziologie a fost consolidat, reabilitat şi extins pe orizontală şi pe verticală. Noul spaţiu al Ambulatoriului este de patru ori mai mare şi va avea circuite medicale separate pentru copii şi adulţi. Totul în cadrul unei investiţii cu fonduri europene de aproximativ 10 milioane de lei. 

O treime din această investiţie a fost folosită pentru achiziţionarea a zeci de echipamente medicale, inclusiv un computer tomograf modern, cu o valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, dotat cu tehnologie de ultimă generaţie pentru reducerea dozelor de iradiere, analiza nodulilor pulmonari şi reconstrucţia 3D a diferitelor părţi anatomice. De asemenea, a fost achiziţionat şi un aparat performant de radiologie post grafie şi scopie, extrem de necesar pentru investigaţiile pulmonare. Lucrările la noul ambulatoriu sunt avansate, astfel că echipamentele medicale achiziţionate vor putea fi montate imediat ce vor fi aduse la Galaţi”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Potrivit reprezentanţilor CJ Galaţi, s-au achiziţionat un computer tomograf, o instalaţie de roentgendiagnostic post grafie şi scopie, aparate de oxigenoterapie, negatoscoape cu ajustarea intensităţii luminoase, nebulizatoare, defibrilatoare, spirometru portabil, electrocardiograf cu 12 canale, ecograf doppler portabil, aparat automat de developat filme, aspirator de secreţii, cântar cu taliometru, lămpi UV şi mobilierul medical necesar (bănci sală de aşteptare, dulapuri pentru instrumentarul medical, mese, scaun de recoltare sânge şi frigidere). Valoarea echipamentelor medicale achiziţionate este de 2.908.717 lei.

Vă recomandăm şi:

Au început lucrările la primul muzeu de artă construit în România de la Revoluţie încoace. Se face la Galaţi şi va costa 4,7 milioane de euro

Povestea conacului în care s-a pus la cale unirea Moldovei cu Ţara Românească. A fost sediu de CAP, apoi muzeu

Galaţi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite