Cazul care readuce în atenţie violenţa în familie. Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a bătut concubina timp de 20 de ani

Cazul care readuce în
atenţie violenţa în familie. Pedeapsa primită de un bărbat care şi-a
bătut concubina timp de 20 de ani

Foto: arhivă Adevărul

Femeia a fost agresată de nenumărate ori de către partenerul de viaţă, dar s-a întors de fiecare dată la el. Chiar dacă avea nevoie de îngrijiri medicale, victima a refuzat internarea în spital şi nu a cerut emiterea unui ordin de protecţie pe numele agresorului.

Ştiri pe aceeaşi temă

Curtea de Apel Galaţi l-a condamnat definitiv pe Adrian Carp (50 de ani), un bărbat din Galaţi care lucra ca taximetrist, la 14 ani de închisoare. Bărbatul şi-a ucis în bătaie concubina, Iordănica Angheluţă (52 de ani), cu care trăia în concubinaj de 20 de ani. Femeia era terorizată de bărbatul cu care trăia.

Individul o bătea aproape zilnic cu pumnii şi picioarele, iar victima a fugit de nenumărate ori de acasă ca să scape cu viaţă. Se întorcea însă de fiecare dată, fără să ceară emiterea unui ordin de protecţie sau să facă plângere penală, iar concubinul o agresa din ce în ce mai violent.

În ziua fatidică, pe 9 septembrie 2020, Iordănica Angheluţă a fost bătută crunt, dar a refuzat internarea în spital. A fost o decizie care a costat-o viaţa, pentru că a doua zi concubinul a sunat la 112 ca să anunţe că femeia este în stare de inconştienţă, iar medicii nu au mai reuşit să o resusciteze.

Se întorcea acasă de frică

Adrian Carp era extrem de violent şi nu pierdea nicio ocazie să îşi lovească consoarta. 

O spun chiar vecinii săi, care ştiau că Iordănica Angheluţă fugise de multe ori de acasă după bătăile crunte pe care le primise, dar de fiecare dată se întorsese.

"Ce bătăi lua, în fiecare zi aproape, i-a rupt şi maxilarul, şi mâna, şi piciorul, tot timpul a fost bătută. Îi spuneam mereu să plece, să fugă de aici. Şi-a pierdut de multe ori locul de muncă, pentru că el mergea şi făcea scandal. Şi-a bătut şi mama, a plecat săraca în Italia ca să scape de bătăi. Nu ştiu de ce ea nu a plecat, cred că era terorizată de el, îi era foarte frică. A costat-o viaţa, din păcate", a povestit o vecină a celor doi.

Nu a depus niciodată plângere la Poliţie

În ciuda calvarului prin care trecea, femeia nu a depus niciodată plângere la Poliţie şi nici nu a cerut emiterea unui ordin de protecţie împotriva concubinului violent, cel mai probabil de frică. Chiar şi cu o zi înainte să moară, victima a refuzat internarea în spital, cu toate că necesita îngrijiri medicale.

”Fusese bătută de concubin, era căzută în baie, cu traumatism cranian. Bărbatul era foarte agitat, iar echipajul a solicitat şi sprijinul Poliţiei. În ciuda insistenţelor noastre ca pacienta să fie transportată la spital, ea a refuzat", a declarat medicul Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi.

Mama victimei a fugit în Italia

Şi vecinii celor doi au fost agresaţi de Adrian Carp, iar mama victimei a fugit în Italia de frica lui. Iordănica Angheluţă şi concubinul său locuia în apartamentul acesteia. Femeia a avut mai multe locuri de muncă, dar nu a reuşit să păstreze niciunul pentru că individul o urmărea şi făcea scandal.

Nici până acum nu s-a aflat dacă Adrian Carp a bătut-o din nou pe femeie după plecarea echipajului medical care îi acordase îngrijiri medicale la domiciliu sau decesul a survenit în urma traumatismelor suferite după prima agresiune. Medicii au încercat 45 de minute să o resusciteze, dar nu au reuşit să o readucă la viaţă.

”Inculpatul a aplicat concubinei sale, o persoană de 52 de ani, multiple lovituri cu pumnii şi picioarele inclusiv în zone vitale ale corpului, cauzându-i traumatisme grave care au condus la decesul victimei .Nu s-a cerut ordin de protecţie, deşi mai demult femeia ar fi fost agresată în repetate rânduri, dar nu s-a cerut niciodată acest ordin“, a declarat procurorul Liliana Istrate, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi.

O femeie sună la 112 în fiecare oră pentru a reclama că a fost agresată

Cazul Iordănicăi Angheluţă readuce în atenţie numărul extrem de mare al femeilor care sunt victime ale violenţei domestice, multe dintre acestea pierzându-şi viaţa în urma agresiunilor la care sunt supuse de parteneri. De cele mai multe ori, victimele nu primesc ajutor la timp din partea autorităţilor, iar ordinele de protecţie sunt ignorate de agresori.

Potrivit statisticilor Poliţiei, aproape 10.000 de femei au fost bătute în 2020 de partenerii de viaţă. În medie, în fiecare oră o femeie din România sună la 112 pentru a-şi reclama soţul sau concubinul violent. Numărul ordinelor de protecţie emise de autorităţi pe numele agresorilor este în creştere. Dacă în 2019 erau emise peste 7.900, în 2020 judecătorii şi poliţiştii au eliberat aproape 8.400. Cu toate acestea, datele oficiale arată că 3 din 10 ordine de protecţie sunt încălcate de agresori.

De ce a crescut violenţa domestică în pandemie

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările