Soarta pădurilor lui Gică Duţă se decide în Vrancea

Soarta pădurilor lui Gică Duţă se decide în Vrancea

Gică Duţă a obţinut ca procurator, suprafeţe mari de pădure

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea Prefecturii Vrancea de strămutare a dosarului în care Gică Duţă, fostul subsecretar de stat de la Ministerul Mediului şi Pădurilor, solicită statului 1.400 de hectare de pădure în comuna Tănăsoaia.

Ştiri pe aceeaşi temă

Deşi reprezentanţii Instituţiei Prefectului au motivat că soluţia Tribunalului Vrancea ar putea fi influenţată de faptul că soţia lui Gică Duţă, Silva Duţă, este magistrat în cadrul aceleiaşi instanţe, ÎCCJ a decis ca procesul să rămână la instanţa vrânceană.

"Nu comentăm în nicun fel decizia Înaltei Curţi. Acesta este motivul pentru care am cerut strămutarea dosarului însă nu putem decât să ne supunem deciziei instanţei", ne-a declarat Ion Oprea, prefectul judeţului Vrancea.

Fostul subsecretar de stat, în momentul de faţă angajat al Ocolului Silvic Focşani, susţine că nu ştie nimic de soluţia dată de Înalta Curte pentru el şi că vrea doar să îşi primească pădurea.

"Nu ştiu nimic. Mă voi prezenta în faţa instanţei când va fi cazul pentru că vreau să primesc pădurea. Este normal să fie aşa dacă este dreptul meu", ne-a spus acesta.

Angajaţii Instituţiei Prefectului Vrancea de la Comisia de Fond Funciar susţin însă că Duţă nu deţine toate actele necesare pentru a dobândi pădurea.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările