Portofel cu apoape 2.000 de euro, găsit pe bancheta unui taxi VIDEO

Bani găsiţi în taxi

Taximetristul care a găsit portofelul plin cu bani a mers direct la poliţie iar în urma cercetărilor a fost găsit şi proprietarul valorii.

Ştiri pe aceeaşi temă

Cinstea a fost varianta corectă, aleasă de Costel, un şofer de taxi, în vârstă de 65 de ani, care, vineri dimineaţă s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Focşani şi a predat un portofel găsit în autoturismul pe care îl conduce.

Portofelul conţinea mai multe carduri şi chitanţe  ale unei femei dar şi suma de 1850 euro.

"Poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Focşani au identificat proprietara, căreia i-a fost returnat portofelul. În calitate de cetăţeni cinstiţi, atunci când găsiţi un bun, ţineţi cont de prevederile Codului Penal, care, la art.243 stabileşte : (1) Fapta de a nu preda în termen de 10 zile un bun găsit autorităţilor sau celui care l-a pierdut sau de a dispune de acel bun ca de al său se pedepseşte cu închisoare de la o lună la 3 luni sau cu amendă. (2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează  şi însuşirea pe nedrept a unui bun mobil ce aparţine altuia, ajuns din eroare sau în mod fortuit în posesia făptuitorului, sau nepredarea acestuia în termen de 10 zile din momentul în care a cunoscut că bunul nu îi aparţine", potrivit IPJ Vrancea.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările