Poliţistul vrâncean care a plătit cu viaţa salvarea fiicei sale de la înec, de negăsit în apele Siretului

Poliţistul vrâncean care a plătit cu viaţa salvarea fiicei sale de la înec, de negăsit în apele Siretului

Poliţistul Tomiţă Lazăr şii fiica sa, Mariana   FOTO: Facebook

Comisarul şef Tomiţă Lazăr, în vârstă de 54 de ani, şeful Serviciului pentru Acţiuni Speciale, este dat dispărut de duminică seara, după ce acesta a fost „înghiţit” de apele râului Siret.

Ştiri pe aceeaşi temă

Poliţistul se afla duminică după-amiază, cu familia, la un picnic în zona unei balastiere din comuna Bilieşti. Fiind o vreme caniculară, fiica cea mică a sa, Mariana, în vârstă de 24 de ani, a intrat în apă să se răcorească, deşi nu ştia să înoate.

Observând că fata se află în pericol, comisarul şef Lazăr a intrat în apă după ea, reuşind să o împingă spre mal. Poliţistul nu s-a mai putut salva, fiind tras în apă de curenţii puternici care se creează în acea. Oamenii aflaţi pe marginea apei au reuşit doar să preia fata şi să o scoată la mal.

“Am auzit strigătul de ajutor al fetei şi nu am stat pe gânduri, am sărit să o ajutăm. Pe tatăl ei nu am mai reuşit să-l salvăm, pentru că deja fusese luat de apă. Curenţii sunt destul de puternici aici şi dacă nu ştii să înoţi nu ai nicio şansă”, a declarat Ilie Paul Abu, martor al evenimentelor.

În urma apelului la 112, la faţa locului au venit mai multe echipaje de salvatori iar poliţistul a fost căutat pe tot parcursul serii de duminică de echipe de intervenţie, la căutări participând şi un scafandru, dar şi pompieri cu o barcă pneumatică şi cu căngi. În încercarea de a-l găsi pe ofiţer, debitul Siretului a fost scăzut, fiind reţinut în lacul de acumulare de la Movileni.

Abia târziu în noapte căutările au fost sistate, fiind reluate însă luni, la prima oră. Totodată, un elicopter al Inspectoratului General al Aviaţiei, trimis de la Bucureşti, a survolat râul Siret, fără nici un rezultat. Echipe de scafandri de la ISU Vrancea şi ISU Brăila fac eforturi pentru a-l găsi pe ofiţer.

Intervenţie dificilă

”Nivelul apei este crescut, iar curenţii sunt foarte puternici. Căutările se desfăşoară pe toată lungimea râului Siret, în judeţul Vrancea, intervenţia fiind una dificilă. Trupul său putea fi dus la distanţă mare încă din primele minute de la scufundare. Sperăm să-l găsim. Poliţistul este şi un prieten al meu foarte bun”, a precizat lt. Vasile Isticioaia, salvator la ISU Vrancea.

Atât fiica, cât şi soţia poliţistului sunt şi în prezent în stare de şoc, toată tragedia derulându-se sub ochii lor într-un timp foarte scurt. Familia Lazăr ar fi trebuit ca la sfârşitul săptămânii să fie părtaşă la un eveniment fericit din viaţa ei, căsătoria fiicei mai mari a poliţistului, Georgiana, în vârstă de 27 de ani.

“Era foarte cuminte, de treabă, dădea sfaturi. Nu puteai să găseşti un motiv să te superi pe el.Am auzit şi eu că a sărit în apă după fată. Măcar să-l găsească. Sâmbătă, fata cea mare avea nunta”,  a reuşit să spună printre suspine şi lacrimi Cucoana Ursu, sora poliţistului luat de ape.

Un profesionist adevărat

Comisarul şef Tomiţă Lazăr era considerat un adevărat profesionist, fiind şi unul dintre cei mai apreciaţi angajaţi ai IPJ Vrancea. El şi-a început activitatea înainte de Revoluţie, la Poliţia Capitalei, apoi a activat în trupele speciale de intervenţie de la Poliţia municipiului Bucureşti. În 1995, acesta a activat la Serviciul de Ordine Publică din Focşani.

Din anul 2008, conduce Serviciul de Intervenţii Speciale din cadrul IPJ Vrancea.
În ultimii 20 de ani s-a remarcat permanent la întrecerile sportive de forţă  organizate de Ministerul de Interne, în palmaresul său regăsindu-se 26 de medalii de aur, argint şi bronz.

În anul 2013 a fost printre cei mai buni sportivi la competiţia “Cel mai puternic poliţist”, concurând la crossfitul, o ramură a fitnessului.

“Un regim de viaţă echilibrat, mişcarea zilnică şi o alimentaţia raţională sunt reţeta sigură pentru performanţă în sport”, este moto-ul după care se conducea poliţistul.

Imagini din aceeasi galerie
  • Familia polițistului este distrusă
  • Căutările pentru găsirea polițistului înecat au început duminică seara
  • Pompierii au căutat cu lanternele ore în șir
  • Zona unde s-a înecat cms șef Tomiță Lazăr
  • Pompierii caută în apele Siretului
  • Cms. șef. Tomiță Lazăr, la birou FOTO: Facebook
  • Cms. șef Tomiță Lazăr și fiica cea mică, Mariana  FOTO: Facebook
  • Familia Lazăr se pregătea pentru un eveniment fericit, căsătoria fiicei mari  FOTO: Facebook
  • Tomiță Lazăr, cel mai puternic polițist
  • Șeful "mascaților
Distribuie imaginea

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: