Craiova: Tudor Gheorghe reînvie cântece vechi în Bănie

Concertul „Cavalerii felinarelor târzii“ Zavaidoc - Moscopol este prezentat în premieră la Filarmonica Oltenia. La cererea publicului, melodiile care i-au uns pe suflet în anii tinereţii şi îşi păstrează şi azi prospeţimea se vor reauzi şi mâine, pe aceeaşi scenă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Titluri care au traversat timpul au fost luate din calea uitării de maestrul Tudor Gheorghe şi aşezate în onorabilul context al unui concert pe o important scenă a Olteniei. Astă-seară, publicul îşi va mângâia sufletul cu melodiile lui Zavaidoc şi Jean Moscopol, consideraţi „legende ale muzicii interbelice“.

Tudor Gheorghe i-a numit „Cavalerii felinarelor târzii“, iar astăzi şi mâine, va da grai creaţiilor care i-au făcut de neuitat. Astfel, se vor face auzite „Economiile săracilor“, „Farsa alegerilor“, „Cotele ţăranilor“, şi piese care merg direct la inimă, precum „Cine mă vede plângând“ sau „Tot ce-i românesc nu piere“. Zavaidoc, pe numele său adevărat Marin Teodorescu, a rămas în istorie şi prin colaborările cu George Enescu, alături de care le cânta soldaţilor în timpul primului război mondial. Suferinţa nu i-a fost străină lui Jean Moscopol. Chinul exilului, cu care a fost pedepsit pentru că nu a plecat capul în faţa regimului comunist, se regăseşte în cântecele sale. 

Colaborare de succes

Premiera din această seară reaminteşte inspirata colaborare dintre maestrul Tudor Gheorghe şi dirijorul Marius Hristescu, începută în urmă cu 11 ani cu proiectul „Anotimpurile Poeziei Româneşti“. A continuat cu „Calvarul unei inime pribegi“ şi „Parfumele nebunelor dorinţi“, decupate din atmosfera Bucureştiului de altădată, iar apoi cu premiera din decembrie anul trecut, de la Teatrul Naţional Marin Sorescu: „DEGEABA...?! ... ca şi România, cu disperare, cu frustrare, dar şi cu iertare şi speranţă“.


Concertul „Cavalerii felinarelor târzii“ se derulează sub bagheta sa. Este totodată şi orchestratorul acestuia. Tudor Gheorghe va cânta în cele două zile de concert cu o orchestră formată din 11 instrumentişti, care vor interpreta celebrele melodii la vioară, pian, la contrabas, flaut, clarinet, trombon, la violă, tubă, trompetă  şi acordeon. 

Cei ce au ratat concertul de la Filarmonica Oltenia, pot merge pe 12 octombrie, la Sala Palatului în Bucureşti, pentru întâlnirea cu Tudor Gheorghe şi „Cavalerii felinarelor târzii“ Zavaidoc – Moscopol.


Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările