Alex Bodi a fost reţinut pentru 24 de ore. Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, „locotenentul naşului” într-un dosar de proxenetism

Alex Bodi a fost reţinut pentru 24 de ore. Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, „locotenentul naşului” într-un dosar de proxenetism

Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, Alex Bodi, este reţinut timp de 24 de ore, o decizie luată în această seară, după ce miercuri dimineaţă acesta a fost ridicat de mascaţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al DIICOT, Mihaela Porime. Bodi se va prezenta joi în faţa magistraţilor de la Tribunalul Dolj cu propunerea de arestare preventivă, fiind acuzat de procurori că este unul dintre liderii unei grupări de proxeneţi.

„Este un dosar extrem de greu. Fetele racolate erau umilite în ultimul hal", au declarat surse din cadrul anchetei.

Conform comunicatului oficial al DIICOT, „s-a stabilit, în esenţă că, la scurt timp după destructurarea unei grupări conduse de membru marcant al lumii interlope(grupare specializată în traficul de persoane şi proxenetism), suspectul în cauză (unul dintre locotenenţii persoanei mai sus menţionate), în timp ce se afla deţinut într-un penitenciar, în perioada 2008 - 2011, împreună cu alţi trei deţinuţi au folosit reţelele sociale în scopul recrutării unor tinere care practicau prostituţia şi, inducându-le în eroare, fie cu promisiunea unui viitor comun (metoda loverboy), fie cu identificarea unui loc de muncă avantajos, respectiv profitând de starea lor de vulnerabilitate (situaţie materială precară, naivitate, lipsă de educaţie - factori determinanţi pentru respectivele tinere în alegerea practicării prostituţiei), le-au convins să se prostitueze în beneficiul lor.”

Procurorii DIICOT au efectuat ieri în noaptea de 10 spre 11 noiembrie un total de 23 de percheziţii domiciliare, pe raza judeţelor Ilfov, Braşov, Dolj, Gorj, Giurgiu, Olt, Sibiu şi Vâlcea, pentru a destructura un grup infracţional organizat specializat în săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism.

Ei notează şi că „În urma cercetărilor, s-a stabilit faptul că tinerele au fost exploatate cu precădere în cluburi de noapte sau locaţii închiriate pe teritoriul Germaniei, pe raza oraşelor Berlin, Bonn, Stuttgart şi Frankfurt (Germania), dar şi pe teritoriul altor state europene (Italia, Spania, Marea Britanie, Cehia, Elveţia, Austria).”

Citeşte şi:

Alex Bodi, „locotenentul naşului” într-un dosar de proxenetism. Fostul soţ al Biancăi Drăguşanu, la audieri

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările