Reţeta unui supravieţuitor diagnosticat de două ori cu cancer, care la 80 de ani îşi începe ziua făcând abdomene: „Omul trebuie să fie atent la semnalele naturii“
0La 80 de ani, Traian Muha din Topraisar îşi începe dimineaţa făcând abdomene. Apoi ia pe stomacul gol o lingură de in măcinat şi se apucă de treabă, la stupii din ogradă.
Avea 40 de ani când medicii i-au dat lui Traian Muha vestea cea neagră: mai are 3 luni de trăit. Căzuse lat într-o zi şi nu ştia de la ce i se trage starea de slăbiciune. „Nu mai aveţi globule roşii, leucemia este instalată deja şi este foarte agresivă“, a sunat verdictul lor.
Oricum n-avea el încredere în doctori, aşa că s-a apucat de studiat singur ce poate să facă, să dea planurile morţii peste cap. Era în anii `70, iar rudele plecate în străinătate i-au trimis nişte foi din cărţile de tratament naturist, ca să vadă acolo reţete şi sfaturi pentru schimbarea urgentă a stilului de viaţă. „De la carne, am trecut la crudităţi. Cum să se regenereze organismul dacă intestinul primea numai hrană ce intra în fermentaţie şi putrefacţie?
Am renunţat la tot ce am considerat nociv. Mâncam doar turte din făină şi tărâţă, coapte pe tavă fără ulei. Luam de 3 ori pe zi câte o lingură de urluială de in, dimineaţa pe stomacul gol, la prânz şi seara la culcare. Mituirea hranei începe din cavitatea bucală, aşa că pâinea, fiind tare, o mestecam cu multă salivă. Aşa am ţinut boala pe loc ani de zile“, explică octogenarul din Topraisar.
După un timp, munca grea la IAS şi-a spus cuvântul şi dulgherul a căzut iar la pat. Doctorii au descoperit că omul nu mai avea nimic la sânge, dar îi apăruse o tumoare pe trahee. „Ceva fusese în neregulă, eu citisem destule, reuşisem să înving moartea, dar trebuia să mai învăţ. M-am apucat de apicultură. Mi-am luat stupi şi am început să muncesc la albine. În doi ani nu mai aveam nimic, eram sănătos tun, cu poftă de viaţă şi putere de muncă. De atunci continui regimul de hrană naturală şi am grijă de imunitatea mea.
Sunt foarte atent la natură, ea îţi transmite semnalul care trebuie. Nu ştim noi să-l descifrăm. Animalele trăiesc iarna cu hrană puţină, iar vara se hrănesc mai mult. Oamenii fac invers. Iarna taie porcul şi mănâncă din greu, iar vara subţiază meniul. Total greşit! Omul este contra naturii, deşi aceasta îi arată cum să trăiască“, spune bătrânul apicultor.
La 80 de ani, Traian Muha este toată ziulica în ogradă, la stupii săi. Are 120 familii de albine, primeşte „la tratament“ oameni disperaţi care nu vor să moară. Unii au studii medicale, dar văzându-l pe nea Traian cum a infirmat pronosticul general, au decis să încerce şi sfaturile lui. Fostul „bolnav incurabil“ îşi începe ziua dis-de-dimineaţă făcând abdomene. „Sunt copil crescut în lagăr în Siberia. Puteam să fiu de mult în popă la şerpar, cum mi-a zis cândva medicul. Vindecarea începe din interior şi asta încerc să-i învăţ şi pe alţii“, mărturiseşte el.
La îndemnul lui, un alt suferind de la Constanţa, catalogat cu o boală neurologică incurabilă, a înfiinţat Asociaţia Stop Parkinson. „Am întâlnit acest om care mi-a redat speranţa şi încrederea în mine, în viaţă şi în viitor. De aceea, vrea să duc binele mai departe şi să fac ceva şi pentru ceilalţi“, a declarat Costică Tiron (66 de ani), fondatorul asociaţiei.
Vă mai recomandăm
Captivi în lumea lui Parkinson. Cum îţi ţii echilibrul într-o boală a extremelor