Peste 150 de amenzi, în valoare de 82.000 de lei, aplicate în a doua seară de proteste la Constanţa

Peste 150 de amenzi, în valoare de 82.000 de lei, aplicate în a doua seară de proteste la Constanţa

Jandarmeria - arhiva foto

Jandarmeria Constanţa anunţă că în cea de-a doua seară a protestelora aplicat peste 150 de amenzi, iar identificarea persoanelor care au participat continuă.

Ştiri pe aceeaşi temă

Luni, 29 matie, sute de persoane au protestat pe străzile Constanţei faţă de rigorile impuse de Guvernul României pentru combaterea răspândirii SARS-CoV-2.

„Permanent, pe timpul desfăşurării acestei manifestaţii, echipele de dialog ale Jandarmeriei au adus la cunoştinţa participanţilor prevederile legale în vigoare, precum şi consecinţele legale ale nerespectării acestora. Precizăm că adunarea publică s-a desfăşurat fără a se înregistra incidente de natură să tulbure ordinea publică”, transmite Jandarmeria Constanţa.

Până la acest moment, spun jandarmii, au fost aplicate organizatorilor şi participanţilor 157 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 82.100 de lei, pentru nedeclararea manifestaţiei şi pentru desfăşurarea acestora fără respectarea prevederilor legale.

„Totodată, în jurul orei 19.00, trei adolescenţi care trăgeau cu praştia în coloana de manifestanţi ce se afla în marş pe Bulevardul Marinarilor,  au fost identificaţi şi sancţionaţi cu amenzi în cuantum total de 900 lei, conform Legii nr.61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice”, mai spun reprezentanţii Jandarmeriei.

IJJ Constanţa anunţă că se vor analiza imaginile operative pentru identificarea şi sancţionarea şi a altor persoane care au încălcat legea.

„Facem precizarea că, pe timpul stării de alertă, numărul maxim permis pentru participarea la adunări publice declarate este de 100 de persoane, cu respectarea tuturor măsurilor de siguranţă sanitară.

Jandarmeria Română va asigura în continuare condiţiile de siguranţă pentru exercitarea dreptului constituţional la liberă exprimare şi va urmări permanent respectarea de către participanţi a prevederilor legale”, se mai arată în comunicatul de presă al Jandarmeriei Constanţa.

Citeşte şi:

Jandarmeria Română: S-au dat peste 200 de sancţiuni, în urma protestelor de duminică noapte, din toată ţara

Peste 100 de persoane au fost amendate. Jandarmeria Constanţa continuă să-i identifice pe protestatari

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările