O nouă condamnare pentru Dănuţ Căpăţână, fostul manager al spitalului: 7 ani şi 8 luni de închisoare

O nouă condamnare pentru Dănuţ Căpăţână, fostul manager al spitalului: 7 ani şi 8 luni de închisoare

Dănuţ Căpăţână, fostul manager al Spitalului Judeţean din Constanţa

Dănuţ Căpăţână, fostul manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, a fost condamnat, într-un nou dosar, la doi ani şi trei luni pentru abuz în serviciu în formă continuată şi nouă luni pentru conflict de interese în formă continuată.

Ştiri pe aceeaşi temă

Tribunalul Constanţa a pronunţat, vineri, sentinţa în dosarul în care Dănuţ Căpăţână a fost judecat că a încheiat contracte cu o societate pe care o controla prin intermediul fostei soţii şi a prejudiciat Spitalul Judeţean Constanţa cu peste două milioane de lei. 
 
Instanţa l-a condamnat la doi ani şi trei luni de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată şi la nouă luni pentru conflict de interese în formă continuată.
 
Instanţa a contopit pedeapsa cu cea primită în vara acestui an într-un alt dosar, rezultând o pedeapsă de 7 ani şi 8 luni de închisoare.
 
Magistraţii de la Tribunalul Constanţa i-au interzis fostului manager să fie ales în funcţii publice, să ocupe o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, să-şi exercite profesia sau să ocupe o funcţie de conducere pe o perioadă de cinci ani după executarea pedepsei.
 
Instanţa a mai decis să deducă din pedeapsa închisorii perioada reţinerii şi a arestului preventiv, de la 18 mai 2016 şi până la 6 octombrie 2016, precum şi perioada executată în cazul sentinţei date de Curtea de Apel Bucureşti, de la data de 5 iulie 2017 până în prezent.
 
Tribunalul Constanţa a hotărât ca societatea Mara Investcom SRL Constanţa, inculpată în dosar, să plătească o amendă penală de 150.000 de lei, iar împreună cu fostul manager să achite peste două milioane de lei către Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, reprezentând despăgubiri civile.
 
Decizia Tribunalului nu este definitivă şi poate fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările