Litoralul românesc, nepregătit pentru sezonul estival. Concert-pilot la malul mării, între planurile anunţate

Litoralul românesc, nepregătit pentru sezonul estival. Concert-pilot la malul mării, între planurile anunţate

Lucrări de lărgire a plajelor FOTO M.I.

În vreme ce alte destinaţii cunoscute de vacanţă, cum ar fi Grecia, Bulgaria şi Turcia, şi-au făcut strategii de atragere a turiştilor, România lasă sistemul HORECA să se descurce singur.

Ştiri pe aceeaşi temă

Turiştii care vor alege anul acesta ca destinaţie de vacanţă litoralul românesc se vor confrunta cu aceleaşi probleme care se perpetuează de la an la an, dar şi cu cele care legate de pandemia de coronavirus. 
 
Aproape jumătate din plaja din staţiunea Mamaia, pe porţiunea cuprinsă între Hotelul Sulina şi Arena Regia din Năvodari, va fi predată celor 100 de concesionari în plin sezon estival, respectiv 1 iulie, deşi iniţial termenul era la începutul verii. Anunţul a fost făcut de către administratorul plajelor, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral, pe motiv că nu vor fi gata lucrările de înnisipare. Procesul de stopare a eroziunii costiere a fost întârziat de procurorii DNA care au impus o restricţie după ce s-au descoperit bucăţi de lemn cu potenţial arheologic în zona de unde se excava nisip. Totodată, şi agenţii economici au partea lor de vină după ce au refuzat să-şi demoleze beach-barurile de pe plajă şi acestea au fost înnisipate.
 
O altă problemă o ridică agenţii economici care au concesionat sectoare de plajă în zona Faleza Nord din Constanţa, zonă unde nu există plan urbanistic zonal şi, prin urmare, nu pot fi amenajate beach-baruri. Operatorii de plajă au cerut administratorului plajelor şi Primăriei Constanţa să clarifice situaţia. În această zonă, spun ei, ar putea fi amplasate structuri modulare unde vor fi deschise beach-baruri.
 

Staţiuni deschise de 1 Mai

 
Hotelierii înscrişi în Asociaţia Patronală Mamaia acuză Guvernul că sistemul HORECA nu este sprijinit, reclamând faptul că fondurile n-au venit pentru a susţine această activitate atât de greu afectată de pandemie. Cu toate acestea, spune Nicolae Bucovală, reprezentant al Asociaţiei Patronale Mamaia, şi prim-vicepreşedinte al Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, hotelierii şi-au păstrat angajaţii şi se pregătesc de noua provocare a deschiderii sezonului turistic. Premierul Florin Cîţu a anunţat că în mini-vacanţa de 1 Mai staţiunile de pe litoral vor fi deschise, dar la o capacitate de maximum 70%.
 
 

Concert-pilot pe litoral

 
Litoralul va fi văduvit şi anul acesta de o deschidere triumfală a sezonului turistic, întrucât vor lipsi concertele, paradele în aer liber, competiţiile sportive. Singura iniţiativă din acest sezon estival vine de la Asociaţia Patronală RESTO, care intenţionează, după modelul spaniol, să organizeze un concert în luna iulie, la care să participe peste 1.000 de persoane. „Se apropie sezonul litoral 2021 şi nu dorim să mai avem o vară fără evenimente. Industria caută soluţii, iar Asociaţia Patronală RESTO Constanta vrea să organizeze un eveniment în luna iulie, eveniment la care să participe peste 1.000 de persoane, care trebuie să prezinte un test COVID negativ ori certificat de vaccinare. Noi am înaintat deja această propunere către Direcţia de Sănătate Publică Constanţa“, a spus Corina Martin, preşedinte de onoare al asociaţiei. „Dacă evenimentul nostru are rezultate proaste, o să înţelegem de ce trebuie să ţinem în continuare închisă industria de evenimente. Dacă însă vom avea surpriza să dovedim că putem să facem un eveniment la care să participe, în condiţii de siguranţă, oameni care prezinta un test COVID ori certificat de vaccinare, sau teste rapide, cred că vom atinge două obiective importante. Unul, să putem să redeschidem industria evenimentelor şi doi, putem să convingem şi mai mulţi oameni să se vaccineze”, a completat Corina Martin.

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările