FOTO Cum arată acum perla litoralului românesc. Celebrul complex turistic din Olimp va fi redeschis în vara anului 2020
0Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere, construit în 1971 în staţiunea Olimp şi considerat perla turistică a litoralului românesc, este în plin proces de renovare, iar investitorii spun că va fi redeschis pe 15 iunie 2020.
Complexul hotelier Amfiteatru-Panoramic-Belvedere din staţiunea Olimp a fost achiziţionat în urmă cu trei ani de către omul de afaceri Mohammad Murad, care mai deţine câteva structuri de cazare în Mamaia. La sfârşitul lunii septembrie, au demarat lucrările de renovare la cele trei hoteluri ale complexului, urmând ca resortul de patru stele all inclusive să fie gata la începutul acestui sezon estival.
În prezent, tot complexul este un şantier. Muncitorii lucrează concomitent la cele trei hoteluri: la interioare şi la exterioare. Totodată, se refac şi spaţiile comune, cum ar fi pasarelele de trecere dintre ele, balustradele şi restul amenajărilor care au avut de suferit odată cu trecerea timpului. Leonard Buianu, directorul Phoenicia, spune că lucrările au început la sfârşitul septembrie şi speră că vor fi gata la 15 iunie.
„Investiţia noastră se ridică la 40 de milioane de euro. Am schimbat totul la acest complex: de la instalaţii sanitare şi electrice la faţade. Încercăm să conservăm cât mai mult din faţadele de odinioară, din ceea ce a făcut ca acest complex să fie numit «perla litoralului românesc». Materialele folosite, cum ar fi marmura, gresia şi faianţa, sunt de cea mai bună calitate, fiind importate din Italia“, spune el. Va fi păstrată inclusiv compartimentarea iniţială, de 780 de camere în întregul complex Amfiteatru-Panoramic-Belvedere.
Aici sunt aşteptaţi să se cazeze turişti atât români cât şi străini, preţurile urmând să fie stabilite după finalizarea lucrărilor de renovare: „Complexul vizează segmentul family. Copiii vor avea la dispoziţie locuri de joacă, piscine, animaţie, teatru. Pentru complex va fi asigurată partea de legume, ca la Mamaia Nord, din fermele noastre. Acum, dezvoltăm în comuna 23 August un proiect de sere de 10.000 mp, de unde să avem tot timpul legume proaspete pentru turiştii noştri“, spune Leonard Buianu.
Directorul Phoenicia spune că nu a fost uşor să găsească forţa de muncă necesară pentru investiţia complexă, însă au reuşit să atragă în cele din urmă muncitorii specializaţi care să lucreze la cel mai mare proiect care se desfăşoară în prezent în sudul litoralului românesc.
Plaja, ocupată de beach-baruri şi de o mini pensiune
Odată restaurat complexul, investitorul se va lovi de alte probleme care ţin de infrastructură, de plaje. Astfel, cum sectorul de nisip din zona Olimp nu a fost cuprins încă în planul de stopare a eroziunii costiere, va fi greu de dat fiecărui turist care se va caza la unul dintre cele trei hoteluri un şezlong şi o umbrelă. Plaja, şi aşa îngustă, a fost ocupată în ultimii ani de construcţii aproape definitive: astfel, în partea dreaptă există un beach bar ridicat din beton, cu placă turnată pe nisip, iar în stânga complexului, la limita plajei, un investitor a construit o mini pensiune, construcţie care nu mai permite celor care se vor caza la parter să se bucure de priveliştea Mării Negre.
O altă problemă va fi numărul de locuri de parcare, care, la prima vedere, sunt total insuficiente pentru turiştii care vor veni să se cazeze la noul complex all inclusive de patru stele. Investitorul nu crede că acest lucru ar putea pune probleme: „Sunt 700 de locuri de parcare şi mai amenajăm“, a spus Leonard Buianu.
Complexul, destinat turiştilor străini bogaţi
Complexul Amfitreatru-Panoramic-Belvedere a fost ridicat la începutul anilor 70, în cea mai spectaculoasă zonă a staţiunii, acolo unde faleza formează un golf. La ridicarea celor trei hoteluri pe terase şi-au dat concursul arhitecţi de seamă ai epocii, din echipă făcând parte Solari Grimberg, Şerban Manolescu şi Radu Mănăilă. Aici, în perioada comunistă, veneau numai turişti străini bogaţi. Pe lângă camerele de cazare, aici erau amenajate şi spaţii comerciale şi de loisir.
După Revoluţie, complexul a trecut în portofoliul Unita Turism, care l-a lăsat în paragină. În ultimii ani, o cameră, spun oamenii din turism, se închiria cu 70 de lei. Peste elementele iniţiale, care aveau farmecul anilor 70, au apărut decoraţiuni ale zilelor noastre, iar un spaţiu a fost închiriat unei terase, Mimosa.
„Litoralul a fost creat pentru turiştii străini, de aceea nu avem locuri de parcare“
Şi sudul, ca şi întregul litoral, tânjeşte după turiştii străini de altădată. Linica Stan, preşedintele organizaţiei patronal Mangalia, spune că acum sunt alte vremuri şi alte pieţe. „Turistul străin trebuie să aibă cu ce să ajungă aici. Atâta timp cât unii mari tour-operatori au dat faliment, iar zboruri charter nu mai sunt, este din ce în ce mai greu. Turiştii străini nu vin cu avionul de linie până în Bucureşti, plus că sunt alte costuri. Acum nu mai avem chartere. Cum ajunge omul la noi? Înainte, numai pe Germania erau trei zboruri pe săptămână, la Aeroportul Mihail Kogălniceanu“, spune Linica Stan. Pe lângă nemţi, litoralul românesc era plin de polonezi, ruşi, cehi.
„Programul lor de vacanţă nu se reducea doar la litoralul românesc: turiştii străini erau preluaţi cu autocarul şi duşi câteva zile la munte sau în deltă sau pe litoralul bulgăresc“, dezvăluie ea modul în care se făcea turism altădată. Pe de altă parte, orice staţiune dispunea de spaţii de distracţie, de petrecere a timpului liber, de comunicaţii, care acum nu mai sunt, cum ar fi serviciile de poştă. Sezonul turistic nu ţinea doar trei luni. În aprilie-mai veneau seniorii, turiştii care optau pentru procedurile de balneoterapie, apoi tinerii. „Litoralul a fost construit pentru turiştii străini. De aceea nu sunt parcări: ei erau aduşi cu autocarul până la intrarea în hotel şi luaţi tot cu autocarul şi plimbaţi pe litoral, prin Deltă, Capitală sau duşi la munte, dar am pierdut tradiţia“, spune ea cu părere de rău.
Interes pentru turism există: „Apar mari investitori care renovează hotelurile vechi sau ridică altele noi, de patru stele. În staţiunile din sud aveam mult spaţiu verde, dar trebuie să vedem cum facem să atragem şi turiştii străini“, spune investitorul din Mangalia. Din punctul său de vedere, comerţul stradal dezorganizat, lipsa personalului calificat turismul dezorganizat şi lipsa comunicării dintre autorităţi lasă România tot la coada turismului civilizat.