STUDIU Obezitatea nu înseamnă automat o stare precară de sănătate. Doar un sfert dintre persoanele diagnosticate ar avea forma clinică a bolii
Un nou studiu publicat miercuri în revista Nature arată că doar aproximativ 25%-33% dintre persoanele diagnosticate în prezent cu obezitate ar avea, de fapt, probleme de sănătate asociate acestei afecțiuni. Cercetarea susține necesitatea schimbării criteriilor de diagnostic, astfel încât evaluarea să nu se bazeze exclusiv pe indicele de masă corporală (IMC), ci să ia în calcul și cantitatea de grăsime din organism și efectele acesteia asupra sănătății, relatează Reuters.

Studiul vine după o propunere lansată anul trecut de experți și organizații medicale, care au cerut o abordare mai complexă a diagnosticului de obezitate. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), afecțiunea afectează în prezent peste un miliard de persoane la nivel global.
Obezitatea ar putea fi împărțită în două categorii
Cercetătorii propun diferențierea între obezitatea preclinică și cea clinică. Prima categorie se referă la persoanele care prezintă un nivel ridicat de grăsime corporală, dar nu au încă probleme de sănătate provocate de aceasta. În schimb, obezitatea clinică ar desemna situațiile în care excesul de grăsime a început deja să afecteze funcționarea organismului.
Distincția este importantă deoarece obezitatea poate crește riscul apariției diabetului de tip 2, bolilor cardiovasculare, afecțiunilor hepatice și renale, dar și al anumitor tipuri de cancer.
Pentru a ajunge la aceste concluzii, autorii cercetării au analizat datele a aproape 850.000 de adulți din China, Marea Britanie, Statele Unite și Spania.
Rezultatele indică faptul că noul sistem ar modifica numărul persoanelor încadrate în categoria obezității. Între 1% și 3% dintre cei considerați obezi exclusiv pe baza IMC nu ar mai primi acest diagnostic. În același timp, alte 5%-9% dintre persoane, care au un procent ridicat de grăsime corporală, dar nu îndeplinesc criteriile actuale bazate pe IMC, ar putea fi diagnosticate cu obezitate.
La scară largă, schimbarea criteriilor ar putea influența clasificarea a zeci de milioane de oameni.
Indicele de masă corporală nu este suficient pentru diagnostic
Noul model propune ca medicii să nu se limiteze la raportul dintre greutate și înălțime. Evaluarea ar urma să includă și măsurarea grăsimii corporale, inclusiv prin verificarea circumferinței taliei, precum și identificarea eventualelor disfuncții ale organelor asociate excesului de greutate.
Astfel, o persoană cu un IMC ridicat nu ar fi automat diagnosticată cu obezitate. Dacă are un nivel crescut de grăsime corporală, dar nu prezintă afectări ale funcțiilor organismului, ar putea fi încadrată în categoria obezității preclinice. Diagnosticul de obezitate clinică ar fi stabilit atunci când există și probleme de sănătate asociate.
Francesco Rubino, autorul principal al studiului și profesor de chirurgie metabolică și bariatrică la King's College London, a atras atenția asupra limitelor metodei actuale de evaluare.
„Până acum, însă, nu am dispus de un sistem mai bun”, a declarat acesta, referindu-se la imprecizia măsurătorilor bazate pe IMC.
Potrivit profesorului, noul cadru ar putea oferi „o caracterizare clinică relevantă a obezităţii, care să servească drept fundament pentru îngrijirea pacienţilor şi pentru elaborarea politicilor de sănătate”.
Doar aproximativ 27% dintre persoanele obeze ar avea forma clinică a bolii
Conform estimărilor realizate pe baza noilor criterii, în cele patru țări analizate, în medie, aproximativ 27% dintre persoanele diagnosticate cu obezitate ar avea forma clinică a afecțiunii. Acestea reprezintă circa 8,5% din totalul populației adulte.
Cercetarea mai arată că majoritatea persoanelor încadrate în categoria obezității preclinice nu au ajuns să dezvolte forma clinică a bolii. În medie, aproximativ 82% dintre acestea nu au înregistrat o asemenea evoluție în țările analizate.




















































