Atacurile cibernetice care pot paraliza România. Cât de vulnerabilă este țara și când ar putea interveni NATO

Atacurile cibernetice care au vizat spitale, instituții publice și companii din energie arată cât de vulnerabile pot deveni serviciile de care depinde viața de zi cu zi. Ce s-ar întâmpla dacă un atac ar bloca alimentarea cu electricitate, cât de pregătită este România să răspundă și în ce condiții ar putea NATO activa Articolul 5. Analiza generalului (r) Alexandru Grumaz și Mihai Rotariu, reprezentant al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC) pentru „Adevărul”.

Atacurile cibernetice pot afecta instituțiile publice și infrastructura critică Foto: Pixabay

Pe 8 aprilie 2026, o operațiune internațională coordonată de FBI, la care a participat și Serviciul Român de Informații (SRI), a vizat o rețea de routere compromise, utilizată, potrivit generalului (r) Alexandru Grumaz, de serviciul militar rus de informații GRU pentru colectarea de date.

Generalul amintește și de compromiterea unor conturi de e-mail ale Forțelor Aeriene Române, confirmată de Ministerul Apărării Naționale în aprilie, precum și de atacurile care au afectat în iulie Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) și Administrația Națională a Penitenciarelor.

În noiembrie, au fost vizate inclusiv sistemele de refrigerare ale unor supermarketuri europene, iar în România au fost investigate incidente la șase magazine.

„Cred că asistăm la o etapă nouă. Războiul hibrid a trecut de la spionaj și propagandă la acțiuni cu efecte fizice și economice directe asupra cetățenilor: cadastrul blocat săptămâni la rând, frigidere de supermarket încălzite la 50°C în mai multe țări europene, sisteme ale penitenciarelor paralizate”, explică acesta pentru „Adevărul”.

Generalul consideră că atacatorii folosesc tot mai des grupări criminale sau hacktiviști, ceea ce îngreunează stabilirea responsabilității unui stat. Printre grupările pe care le asociază operațiunilor rusești se numără Fancy Bear și Turla, în timp ce rețeaua pro-rusă NoName057(16) este cunoscută pentru atacurile de blocare a serviciilor informatice.

Totuși, nu orice atac poate fi atribuit unui stat. Revendicările hackerilor nu constituie, în sine, dovezi privind identitatea celor responsabili.

„În ceea ce privește atribuirea unor atacuri cibernetice către anumiți actori statali, trebuie mereu să ne raportăm la constatări oficiale, nu doar la revendicările atacatorilor. Un exemplu recent este chiar comunicarea SRI de astăzi, 11 noiembrie, cu privire la atacul lansat de către un actor cibernetic afiliat Federației Ruse asupra unei instituții guvernamentale”, precizează pentru „Adevărul” Mihai Rotariu, reprezentant al Directoratului Național de Securitate Cibernetică (DNSC).

Un comunicatul SRI din 11 noiembrie se referă la un atac identificat în decembrie 2025, când gruparea rusă APT Turla a compromis sistemul de e-mail al unei instituții guvernamentale din România. Potrivit cercetătorilor companiei de securitate informatică ESET, hackerii urmăreau corespondența cu reprezentanți ai NATO și ai Uniunii Europene. Atacatorii au exploatat vulnerabilități ale sistemelor Microsoft, însă SRI susține că intervenția Centrului Național Cyberint a oprit atacul și că nu au fost identificate scurgeri de date sensibile. Numele instituției vizate nu a fost făcut public.

Atacul asupra a 26 de spitale. Când un singur furnizor devine o vulnerabilitate

Unul dintre cele mai grave incidente s-a produs în februarie 2024. Atacatorii au compromis sistemele unui furnizor de servicii informatice utilizat de mai multe spitale, reușind să cripteze datele a 26 de unități medicale din România.

Incidentul a perturbat utilizarea sistemelor informatice necesare activității acestora și a demonstrat cât de mari pot fi consecințele dependenței mai multor instituții de aceeași infrastructură IT.

Mihai Rotariu, directorul de comunicare al DNSC, arată că atacurile urmăresc obiective diferite, de la obținerea unor câștiguri financiare până la furtul informațiilor sensibile sau perturbarea activității instituțiilor. Unele incidente sunt concepute pentru a produce efecte vizibile, în timp ce altele pot rămâne nedetectate o perioadă îndelungată.

Cât de vulnerabilă este infrastructura energetică a României

În sectorul energetic, o breșă de securitate poate avea consecințe foarte diferite, în funcție de sistemele compromise.

„Infrastructura energetică a României este vulnerabilă, dar nu atât de fragilă pe cât sugerează uneori dezbaterea publică. Partea cea mai expusă nu sunt centralele sau dispeceratele, ci sistemele informatice administrative din jurul lor și rețelele de distribuție, unde un atac poate afecta milioane de consumatori. Chiar oficiali din domeniu au recunoscut că România este „oarecum vulnerabilă” și că un atac bine coordonat ar putea scoate rapid din funcțiune capacități importante de producție. Riscul crește și pentru că România furnizează energie Republicii Moldova și Ucrainei, ceea ce o transformă într-o țintă regională”, declară generalul (r) Alexandru Grumaz.

Un incident relevant este și cel din decembrie 2024, când Grupul Electrica a fost ținta unui atac ransomware.

„Serverele companiei, care deservește peste 3,5 milioane de consumatori, au devenit complet nefuncționale. Sistemele SCADA de comandă a rețelei au rămas însă izolate și funcționale, așa că alimentarea nu a fost întreruptă. Lecția este dublă: separarea rețelelor operaționale de cele administrative a funcționat, dar atacatorii au ajuns foarte aproape de inima sistemului”, spune Alexandru Grumaz.

Mihai Rotariu face distincția între atacurile care afectează sistemele administrative ale companiilor, precum e-mailul și aplicațiile interne, și cele care compromit sistemele de control al proceselor industriale. Cele două categorii nu sunt automat afectate în același timp.

Potrivit rapoartelor DNSC din 2024 și 2025, menționate de Mihai Rotariu, atacurile înregistrate asupra unor entități din sectorul energetic au afectat sistemele informatice interne, fără perturbarea producției de energie.

Riscul unei pene de curent provocate de un atac cibernetic rămâne însă real. Alexandru Grumaz amintește precedentul din Ucraina, din 2015, când sute de mii de oameni au rămas fără electricitate în urma unui atac atribuit serviciilor militare ruse.

„Un atac major reușit asupra rețelei electrice ar avea efecte în lanț. Pana de curent ar opri pompele de apă, termoficarea, spitalele fără generatoare suficiente, plățile electronice, telecomunicațiile și transportul feroviar”, mai spune acesta. 

Autoritățile iau în calcul asemenea scenarii în pregătirea pentru incidente majore, potrivit lui Mihai Rotariu: „Obiectivul nu este promisiunea că nu va exista niciodată un incident, pentru că acesta este un ideal. Nu există conceptul de 100% sigur în cybersecurity. Ținta reală este reducerea probabilității acestuia și, totodată, limitarea consecințelor pentru populație, precum și asigurarea redundanței în ceea ce privește continuitatea activității în caz de atac.”

Când ar putea NATO să răspundă militar unui atac cibernetic

Un atac informatic nu trebuie să implice arme convenționale pentru a deveni o problemă de apărare colectivă. Există însă condiții stricte pentru ca un asemenea incident să fie tratat ca un atac armat.

NATO a stabilit încă din 2014 că un atac cibernetic poate conduce la activarea Articolului 5 din Tratatul de la Washington, care reglementează apărarea colectivă. Potrivit generalului (r) Alexandru Grumaz, Alianța poate lua în considerare inclusiv efectele cumulate ale mai multor atacuri. O asemenea decizie se adoptă însă de la caz la caz, prin consensul statelor membre, și nu presupune automat o intervenție militară.

„În practică, un răspuns militar ar fi plauzibil doar dacă un atac produce efecte comparabile cu cele ale unei lovituri armate, precum victime, distrugeri fizice sau paralizarea durabilă a infrastructurii critice, și dacă atribuirea este suficient de solidă. Tocmai de aceea Rusia operează intenționat sub acest prag, prin intermediari și atacuri care rămân deranjante, dar nu decisive”, susține generalul (r) Alexandru Grumaz.

De ce România poate avea dificultăți să își reia activitatea după un atac

Dincolo de identificarea atacatorilor, o problemă importantă este cât de repede pot fi restabilite serviciile publice afectate.

„Incidentele recente au scos la iveală trei vulnerabilități. Prima este detectarea întârziată: la ANCPI, intruziunea a fost observată abia după trei zile și paisprezece ore. A doua este igiena informatică precară din instituțiile publice, cu servere expuse și routere neactualizate. A treia, cea mai importantă, este lipsa unei capacități reale de refacere rapidă: sistemul e-Terra a rămas blocat săptămâni la rând. Prevenirea și reziliența rămân deci veriga slabă, atât în România, cât și în multe state europene”, susține generalul (r) Alexandru Grumaz.

O evaluare a capacității de apărare împotriva atacurilor cibernetice trebuie să țină cont și de diferențele dintre instituții și companii. „Nivelul de maturitate cu privire la pregătirea de a face față amenințărilor cibernetice diferă de la o organizație la alta și depinde de resursa umană specializată pe care o are la dispoziție, de tehnologiile utilizate, de administrarea accesului, de pregătirea personalului și, foarte important, de capacitatea de a continua activitatea și de a recupera sistemele după un incident”, precizează Mihai Rotariu.

Potrivit acestuia, DNSC participă la două mecanisme europene de cooperare: Rețeaua CSIRT, prin care echipele naționale schimbă informații tehnice despre incidente, și EU-CyCLONe, dedicată coordonării în cazul crizelor cibernetice de amploare.

De asemenea, Mihai Rotariu menționează și cooperarea regională dintre România, Ucraina și Republica Moldova, consolidată în 2026 printr-un memorandum privind reziliența cibernetică.

Ce amenințări urmează și ce ar trebui să facă România

Generalul (r) Alexandru Grumaz estimează că atacurile informatice și operațiunile hibride împotriva statelor europene se vor intensifica în următorii ani.

În opinia sa, inteligența artificială ar putea facilita atât operațiunile cibernetice, cât și campaniile de dezinformare, în timp ce sabotajele fizice ar putea fi combinate cu atacuri asupra sistemelor informatice. Generalul consideră că nici măcar un eventual armistițiu în Ucraina nu ar garanta reducerea presiunii asupra statelor de pe flancul estic al NATO.

Pentru reducerea vulnerabilităților, generalul (r) Alexandru Grumaz recomandă realizarea unor copii de siguranță izolate de sistemele principale, testarea periodică a planurilor de continuitate și separarea rețelelor administrative de cele care controlează infrastructura critică.

Conform declarațiilor sale, România ar trebui să dezvolte și un mecanism de coordonare între DNSC, SRI, armată și operatorii privați, cu exerciții care să simuleze crize simultane, precum un atac cibernetic, temperaturi extrem de scăzute și acte de sabotaj.

La nivelul NATO, Grumaz propune înființarea unei structuri permanente de răspuns la amenințările hibride pe flancul estic, pentru coordonarea intervențiilor între statele aliate.