Criză financiară la DGASPC Constanţa. Au nevoie de 23 de milioane pentru a funcţiona până la finalul anului

Criză financiară la DGASPC Constanţa. Au nevoie de 23 de milioane pentru a funcţiona până la finalul anului

FOTO: arhiva DGASPC Constanţa

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Constanţa se confruntă cu o mare criză financiară. Pentru a putea funcţiona până la finalul acestu an are nevoie de peste 23 de milioane de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Mihai Lupu, împreună cu Administratorul Public al judeţului, Gabriel Monea, au avut luni, 18 octombrie, o întâlnire cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa şi cei ai sindicatelor reprezentative la nivelul direcţiei, pentru a discuta cu privire la impasul financiar în care se află în prezent această instituţie.
 
„În acest moment, DGASPC se confruntă cu o situaţie financiară delicată, având nevoie, până la finele anului, de suma de 23.924.100 lei, pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare a instituţiei”, se arată într-un comunicat al Consiliului Judeţean Constanţa.
 
Preşedintele CJC a precizat că situaţia financiară a fost adusă la cunoştinţa factorilor decizionali guvernamentali şi a Instituţiei Prefectului - Judeţul Constanţa, prin adresele de înaintare şi fundamentare a solicitărilor de alocări bugetare de la Ministerul Finanţelor, care nu au fost materializate prin repartizări de resurse financiare suficiente.
 
Pentru a preîntâmpina această situaţie, preşedintele CJC a dispus eliminarea unor cheltuieli ce pot fi alocate în bugetul anului viitor, pentru a acoperi cheltuielile necesare pentru buna funcţionare a instituţiei.
 
“Vom întreprinde toate demersurile necesare pentru obţinerea fondurilor necesare funcţionalităţii atât a centrelor de plasament, cât şi a instituţiei DGASPC. Astăzi am retransmis către Ministerul Finanţelor, o nouă notă de fundamentare, cu privire la necesarul de finanţare. În acest moment, bugetul de funcţionare lunar al DGASPC este de aproximativ 11 milioane lei, bani care, din păcate, până în prezent nu au fost alocaţi. Am convenit la formarea unui grup de lucru, împreună cu reprezentanţii sindicatelor şi cu aparatul de specialitate al DGASPC, în cadrul căruia vom face o verificare amănunţită asupra tuturor costurilor necesare funcţionării instituţiei, a organigramei DGASPC, dar şi a nefinalizării investiţiilor în ceea ce priveşte casele protejate de tip familial” , a precizat Mihai Lupu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa.
 
În cadrul discuţiilor, sindicatele prezente şi-au manifestat nemulţumirea faţă de această situaţie şi au anunţat că vor declanşa conflict de muncă, conform legislaţiei în vigoare.
 
Reamintim că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa a fost penalizată, în acest an, cu 25% din cotele defalcate din TVA pe venit care i se cuveneau. Sancţiunea a fost aplicată deoarece nu au fost construite locuinţe protejate asumate până la sfârşitul lui 2020. Din acest motiv, DGASPC este în criză financiară şi nu dispune de fondurile necesare asigurării în totalitate a cheltuielilor salariale până la finele anului.
 
Citeşte şi: 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările