FOTO Cum arată Goliath al păstrăvilor prins de un senator în lacul Tarniţa. I-a luat 4 ore ca să-l scoată din apă

FOTO Cum arată Goliath al păstrăvilor prins de un senator în lacul Tarniţa. I-a luat 4 ore ca să-l scoată din apă

Localnicii - şi nu numai ei - spun că în apele lacului Tarniţa ar exista peşti enormi. FOTO EPA-EFE

Senatorul clujean Vasile Ilea a prins un păstrăv curcubeu, lung de aproximativ un metru, în apele lacului Tarniţa din Munţii Apuseni.

Ştiri pe aceeaşi temă

Senatorul susţine că s-a luptat patru ore pentru a scoate peştele la suprafaţă, iar la final a trebuit să sară în apă pentru a-l captura. Păstrăvul a fost capturat la spinning, fiind la vânătoare pe suprafaţa lacului. Peştele măsura un metru lungime.

Potrivit experţilor, în mod normal păstrăvii ating între 25–30 cm lungime şi 0,8-1,6 kg greutate, ajungând extrem de rar la o lungime între 50 şi 90 de centimetri şi la o greutate de 15 kg. 

Vasile Ilea s-a luptat 4 ore cu păstrăvul până când a reuşit să-l scoată la suprafaţă

Lacul Tarniţa, unde a fost pescuit păstrăvul de un metru, se găseşte între comunele Râşca, Mărişel şi Gilău, la vest de Cluj-Napoca. Lacul are o lungime de peste 8 km şi o adâncime maximă de peste 70 de metri şi este una din cele mai apreciate zone turistice din judeţul Cluj. De-a lungul timpului, aici au mai fost pescuiţi şi alţi peşti mari, iar localnicii spun că în apele adânci s-ar găsi chiar şi peşti mai mari, adevăraţi monştri, care sunt foarte rar văzuţi sau prinşi de pescari.

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările