Cine este clujeanul care şi-a comandat Aston Martin Valkyrie, maşina care costă 3 milioane de lire sterline  şi va fi produsă în 150 de exemplare

Cine este clujeanul care şi-a comandat Aston Martin Valkyrie, maşina care costă 3 milioane de lire sterline  şi va fi produsă în 150 de exemplare

Aston Martin Valkyrie va fi mai rapid decât un monopost de Formula 1. FOTO: www.autocar.co.uk

Clujeanul Bogdan Căpuşan, fiul unui dezvoltator imobiliar clujean şi pilot profesionist, se află pe lista clienţilor viitorului Aston Martin Valkyrie, care se va produce doar în 150 de exemplare. Autoturismul care urmează să fie mai rapid decât un monopost de Formula 1 va costa 2-3 milioane de euro.

Ştiri pe aceeaşi temă

Englezii de la Aston Martin vor personaliza fiecare exemplar de Valkyrie, astfel că viitorii proprietari vor fi scanaţi pentru ca autoturisml să le ofere o poziţie ideală la volan. Astfel a aflat presa că unul dintre cei 150 de proprietari va fi clujeanul Bogdan Căpuşan, care a anunţat pe contul său de Instagram că i s-au luat deja măsurile pentru maşina anunţată să apară în 2019. 

Clujeanul a publicat şi o poză alături de Aston Martin Valkyrie. „Am avut permisiunea să postez pozele cu Aston Martin Valkyrie şi apoi le-am scos pentru că...pot. Am o relaţie foarte bună cu toată lumea de la Aston Martin şi voi primi maşina, în ciuda celor care speră că nu o voi primi”, a scris el pe Instagram. 
 
Poza de pe Instagram postată de Bogdan Căpuşan


Fiu de milionar şi pilot profesionist

 
Bogdan Căpuşan este fiul unui milionar clujean care a ridicat mai multe ansambluri rezidenţale în oraş, averea lui fiind estimată de Forbes România, în 2014, la 7 milioane de euro. Tânărul este „pasionat cronic de automobile şi automobilism sportiv”, fiind posesorul mai multor maşini de lux. Bogdan Căpuşan este, de asemenea, pilot profesinist, el participând la curse internaţionale de GT. 
Tatăl lui Bogdan, Chimu Căpuşan, ocupa în 2014 locul 381 în Topul Forbes, cu o avere de 7 milioane de euro. „CH Transbeton, compania fondată în 1994 de Chimu Căpuşan prin care omul de afaceri clujean a construit ansamblurile rezidenţiale Bonjour, Junior, A. Mureşanu şi Grigorescu în 2006, a inregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 1,8 milioane de euro, aproape dublu faţă de 2012”, arată revista.
 
Chimu Capuşan a lucrat la Institutul de Construcţii până în 1992. “Am început cu o Dacia 1300, cu o roabă, cu salopeta în portbagaj şi mi-am făcut depozit de material într-un garaj”, a povestit Chimu Căpuşan, pentru Forbes. Omul de afaceri a lucrat ca antreprenor în costrucţii în Germania, dar spune că nu a făcut mulţi bani: “Nu am facut mulţi bani. Dacă nu eşti de-al lor, nemţii, spre sfârşit te execută”, explica antreprenorul. În România, a avut lucrari publice, cum ar fi clădirea Oficiului Registrului Comerţului din Cluj, dar şi-a dezvoltat afacerea pe partea de construcţii rezidenţiale.  
 

La plimbare cu „trăsura” Ferarri

 
În 2015, Bogdan Căpuşan a intrat în atenţia presei locale cu „concursul de Sărbători” pe care l-a organizat pe pagina sa de Facebook: „Puteţi câştiga un zbor cu trăsura Ferrari F12 a Moşului, trasă de 740 de căluţi. Tot ce trebuie să faceţi este să daţi LIKE ŞI SHARE PUBLIC la acesta postare!! Câştigătorul este anunţat în weekend. Multă bafta !!!”. Tânărul a studiat în SUA, dar s-a întors în România, la „instistenţele părinţilor”, după cum a declarat presei locale.  Maşina cu care se oferă să-şi plimbe fanii de pe Facebook este un Ferrari F12 Berlinetta, de 740 de cai putere, realizată la comandă, care a costat circa 400.000 de euro.


Aston Martin Valkyrie

 
Valkyrie va costa 2-3 milioane de lire sterline şi va fi produs în doar 150 exemplare, fiind un hypercar hibrid cu tracţiune spate şi un motor V12 aspirat de 6,5 litri şi cel puţin 900 CP, montat central şi dezvoltat de Cosworth. Aceasta va fi cuplat la un sistem de recuperare a energiei de tip KERS care va suplimenta puterea dezvoltată motorul termic, sistem inspirat din Formula 1, relatează automarket.ro.
 
Valkyrie va afişa un raport CP/kg perfect, de 1:1, urmând să fie chiar mai rapid decât un monopost de Formula 1. Masa la gol nu va depăşi o tonă, Valkyrie fiind construit în jurul unei structuri MonoCell din fibră de carbon, livrată specialiştii de la Multimac.
 
Citeşte şi
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările