Central Park Wine Festival aduce la Cluj patru zile de degustări de vinuri din Europa şi din America de Sud

Central Park Wine Festival aduce la Cluj patru zile de degustări de vinuri din Europa şi din America de Sud

FOTO: flickr.com

Cel mai mare festival în aer liber din România dedicat vinului, gastronomiei, culturii şi muzicii, Central Park Wine Festival, dă startul bunei-dispoziţii joi, 30 august şi propune publicului o serie de evenimente interesante.

Ştiri pe aceeaşi temă

Timp de patru zile, Parcul Central din Cluj-Napoca, precum şi Chios Social Lounge şi clădirea Casino vor găzdui prezentări de crame, degustări de vinuri, sesiuni gastronomice, muzică live, proiecţii de filme, colţuri de carte, teatru pentru copii şi multe alte surprize.
 
Printre momentele aparte ale festivalului se numără degustările de vinuri premium şi super-premium, care vor duce pasionaţii într-o fascinantă călătorie sub bagheta unor specialişti în vinuri sau chiar alături de proprietarii unor domenii cu îndelungată istorie şi tradiţie viticolă.
 
Gazda acestor evenimente este Chios Social Lounge, unde doritorii sunt aşteptaţi joi, vineri şi sâmbătă pentru a face cunoştinţă cu vinuri de Bordeaux, Burgundia, România, Spania şi America de Sud. Vor veni în faţa publicului vinuri din „Lumea Veche” – ţări europene şi regiuni cu îndelungată tradiţie viticolă, precum şi din „Lumea Nouă”, care concurează cu succes vechii producători – la această ediţie a festivalului ţările invitate sunt Chile şi Argentina. Programul detaliat al degustărilor se găseşte pe site-ul www.winefestival.ro şi pe contul de Facebook al festivalului. 
 
Toţi cei interesaţi de cunoaşterea vinurilor se pot bucura de cursuri de degustare şi apreciere  susţinute de Transylvania Wine School (TraWiS), ai cărei specialişti vor prezenta paşii de bază în degustarea vinurilor, precum şi criteriile cele mai importante pentru aprecierea calităţii acestora. Totodată, în cortul Organizaţiei Somelierilor din România 2011 se vor afla experţi care să lămurească diferite curiozităţi despre vin, precum: ce ne transmite eticheta vinului, cum asociem corect vinul cu mâncarea, cum alegem vinul pentru un moment special şi multe altele.
 
În fiecare zi, publicul poate face turul cramelor prezente la festival într-un circuit viticol cu degustări de vinuri la preţuri accesibile. În total, vor fi prezente peste 50 de domenii viticole, reprezentând 12 regiuni din România şi din alte ţări. Atmosfera din Parcul Central este întregită de evenimente speciale, adresate tuturor categoriilor de vârstă. Astfel, copiii se pot bucura de activităţi dedicate lor în Kids Zone by Royal School, iar sâmbătă şi duminică dimineaţa îi aşteaptă Teatrul de Păpuşi Puck cu „Croitoraşul cel Isteţ” şi „Dănilă Prepeleac”. Vedetele primului sezon Exatlon (Kanal D) Ştefan Floroiaca, Diana Bulimar şi Valentin Chiş vin în Parcul Central pentru meciuri de foosbal, ping-pong şi sesiuni foto, pe durata festivalului. 
 
Doritorii de tatuaje temporare în culori fanteziste sunt aşteptaţi de către echipa OverSkin – Body Marbling pentru a experimenta combinaţii îndrăzneţe de nuanţe aplicate direct pe piele. Muzica însoţeşte cele patru zile de voie-bună: vă aşteptăm la VRTW @Central Park Wine Festival, un eveniment marca Vinyl, Rum, Tapas & Wine. Fiecare seară este dedicată proiecţiei de filme în aer liber: în cadrul Movie Nights @Central Park Wine Festival, eveniment recomandat de TIFF, vor rula patru filme: ”Belgica”, ”Povestea Iubirii”, ”Nori peste Sils Maria” şi ”Fragmentar”.
 
O serie de activităţi speciale sunt organizate de Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară din Cluj-Napoca (USAMV), partener al Central Park Wine Festival, printre care se numără prezentarea unui stup de observaţie a albinelor, a viermilor de mătase aflaţi în diferite stadii ale evoluţiei, dar şi prezentare cu vânzare de iaurturi naturale, fructe naturale româneşti şi produse din lavandă, precum şi expoziţia de bio-artă „Rădăcini”, care va putea fi vizionată în clădirea Casino. 
 
 
 
 
citeste totul despre: