Analist militar, despre scenariul în care Rusia ar câştiga războiul: „Ucraina ar deveni o bază de lansare pentru alte «operaţiuni speciale»”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un plan de reconstrucţie a Ucrainei cu sprijinul comunităţii internaţionale, dacă Rusia ocupă ţara vecină este imposibil de imaginat, spune expertul.  FOTO: Profimedia
Un plan de reconstrucţie a Ucrainei cu sprijinul comunităţii internaţionale, dacă Rusia ocupă ţara vecină este imposibil de imaginat, spune expertul.  FOTO: Profimedia

Expertul militar Hari Bucur-Marcu propune un exerciţiu de imaginaţie: „Ce se întâmplă dacă Rusia iese victorioasă?”. El este de părere că Ucraina va fi ruinată, vor avea loc deportări în masă, cultura ucraineană va fi eliminată din şcoli şi vor lipsi electricitatea, internetul, apa curentă.

„Poate nu ar strica un exerciţiu de imaginaţie. Să ne imaginăm că Rusia iese victorioasă din acest război neprovocat, nejustificat şi ilegal, declanşat de ea asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022”, scrie expertul militar Hari Bucur-Marcu pe pagina sa de Facebook. 

Analistul se întreabă cum ar fi dacă preşedintele ucrainean Zelenski şi-ar da demisia după ce  ordonă trupelor ucrainene să depună armele. Astfel, Rusia iese victorioasă din război. 

Şi după aceea?

Sunt oare mai multe alternativele în care va curge istoria ocupării kremlineze a Kievului şi a întregii Ucraine? Sau ar fi doar o singură alternativă? Cea pe care o vedem deja în zonele ocupate de Federaţia Rusă în Ucraina, de mai bine de 100 de zile. Cea în care Rusia nu e în stare să asigure populaţiei pe care a ocupat-o militar nici administraţie publică, nici sănătate publică, nici educaţie publică, adică mai nimic din meniul de bunuri publice pentru care o persoană, o familie, o comunitate rurală sau de mic târg de provincie ar avea nevoie de o stăpânire, de un stat, deasupra sa”, crede Bucur-Marcu.

De asemenea, ocupaţia rusească presupune „deportări în masă, arestări, impunerea elementelor de cultură rusă în şcoli, cu scopul declarat de a nega cultura ucraineană, presupune absenţa electricităţii, a internetului, a apei curente chiar. Ceea ce este uşor de presupus că s-ar întâmpla şi în restul Ucrainei, din momentul în care va intra sub administraţie militară moscovită”. 

Cine va reconstrui Ucraina?

Bucur-Marcu se întreabă: cine va administra fiecare sat, fiecare oraş, fiecare centrală nucleară, fiecare siloz de grâne pentru export, sub ocupaţia Federaţiei Ruse? Cine va administra porturile la Marea Neagră şi Marea Azov? Cine va administra punctele de trecere a frontierei de stat a fostei pe atunci Ucraina şi circulaţia mărfurilor în teritoriile ocupate? Chiar de a doua zi după ce Ucraina s-a predat.

Expertul ridică şi problema reconstrucţiei localităţilor distruse. „Iar în zilele, lunile şi chiar anii următori, cine se va ocupa de reconstrucţia localităţilor şi zonelor rase de pe faţa pământului de urmaşii Armatei Roşii, din Ucraina? Vă puteţi imagina că Moscova cuceritoare şi victorioasă va apela la comunitatea internaţională pentru a solicita asistenţă umanitară şi un plan de reconstrucţie post-război? Cine din Occident ar avea încredere în asigurările ocupantului rus că poate intra în Ucraina ocupată, ca să evalueze nevoile imediate de asistenţă şi să propună soluţii ocupantului?”  

Ucraina, o bază de lansare pentru alte „operaţiuni speciale”

Expertul întreabă dacă se poate imagina un alt curs al istoriei, din momentul în care Ucraina se predă Moscovei. „Altul decât cel în care Ucraina ocupată de Federaţia Rusă devine o bază de lansare pentru alte „operaţii militare speciale” în Republica Moldova şi oriunde ar mai avea Kremlinul de „şters de pe faţa pământului” populaţii neascultătoare (ghilimelele indică teza putinistă, exprimată la 9 mai 2022)”, concluzionează el. 

Cine este Hari Bucur-Marcu


Bun cunoscător al spaţiului ex-sovietic, Hari Bucur-Marcu a fost consilier al Ministerului de Externe pentru înfiinţarea Centrului de Reconstrucţie Post-Conflict şi coordonator academic al Centrului de Studii NATO din Bucureşti. Marcu are reputaţia de expert la nivel internaţional în problemele edificării instituţiilor de apărare, politicilor de apărare şi alianţelor militare, în special NATO, precum şi reformei sectorului de securitate. Nu întâmplător, el e citat în străinătate şi a fost invitat fie să organizeze cursuri şi seminare în zeci de ţări şi a consiliat importante organisme militare. 

Vă mai recomandăm 

Când se va termina războiul în Ucraina. Răspunsul unui cunoscut expert militar

    

Experţi militari - Ce misiune ar fi avut, de fapt, avionul misterios care a survolat fără autorizaţie România şi ţările vecine

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite