O expoziţie de la centrul Nobel din Oslo şi întâlnirea cu judoka Alina Dumitru, evenimentele de neratat la cel mai mare festival de fotografie din Europa de est

O expoziţie de la centrul Nobel din Oslo şi întâlnirea cu judoka Alina Dumitru, evenimentele de neratat la cel mai mare festival de fotografie din Europa de est

Fotografie ce face parte din expoziţia Trasit ce va fi adusă la Muzeul de Artă de la Centrul Nobel din Oslo. FOTO: Espen Rasmussen

Cel mai mare festival de fotografie din Europa de est, care începe vineri şi se desfăşoară timp de 10 zile, aduce la Cluj 75 de evenimente, invitaţi din 20 de ţări, fotografi internaţionali de renume şi peste 100.000 de entuziaşti ai fotografiei.

Ştiri pe aceeaşi temă

“Anul acesta pe lângă evenimente venim cu un manifest de promovare a fotografiei în diverse moduri, vrem să scoatem fotografia din sălile de de vernisaj şi s-o aducem mai aproape de oameni, pe zidurile cetăţii, pe cuburi de mari dimensiuni, vom scoate fotografiile din ramă şi le vom pune pe printuri de diverse forme şi calităţi pentru a atrage interesul oamenilor”, a susţinut directorul festivalului, Mihai Cottos la conferinţa de prezentare a festivalului. 
 
Evemimente ce nu trebuie ratate 

Cel mai mare festival de fotografie din Europa de est, conform organizatorului, propune fotografilor şi iubitorilor de fotografie 75 de evenimente:expoziţii şi vernisaje, cursuri şi workshop-uri de fotografie, concursuri foto, concerte şi alte evenimente foto neconvenţionale. Radu Neag, unul dintre organizatori, a menţionat câteva dintre evenimentele ce nu trebuie ratate. “Deschiderea va avea loc vineri, în Piaţa Unirii, de la ora 17, în Piaţa Unirii. Pe lângă o paradă a modei, fotografii expuse pe şevalete, în Piaţa Unirii îşi va face apariţia o maşină exotică. Seara se va încheia, la Boema cu un seară concert David & The Six Martini. Printre cele mai interesante evenimente se numără selecţia lui Radu Sigheti, şeful biroului Reuters România, care va expune la Piano Cazola cele mai bune fotografii ale sale, care cuprind scene din diverse războaie şi din comunism. La Muzeul de Artă va fi vernisată în 19 mai expoziţia “Transit” a fotografului multipremiat Espen Rasmussen(Norvegia), expoziţie care a fost  găzduită la centrul Nobel din Oslo.  Apreciat şi premiat la nivel internaţional, proiectul care vorbeşte în imagini despre refugiaţii din întreaga lume, este rezultatul unei cărţi, dar şi a unei expoziţii-gigant.  Pe 20 mai, de la 15.00, fotograful va participa la discuţii cu pasionaţii la Boema. Pe 25 mai se va organiza Sports day de la 18.00 pe Cluj Arena, avându-i invitaţi pe Raed Kryshan, care a fotografiat Olimpiada de la Londra, şi sportiva Alina Dumitru. Pe 21 mai va fi organizată Fashion Day cu expoziţii şi întâlniri. Tot pe 21 mai, fotograful italia Giuseppe Parisi din Italia, specializat în fotografie gastronomică şi de fashion va sta la discuţii cu cei pasionaţi, de la 15.00, la Boema. De asemenea, nu trebuie ratată expoziţia Amazonas ”. În fiecare seară, de la 20.00, va avea loc câte un concert la Boema, biletul de intrare costând 20 de lei şi în fiecare zi de la 15.00, în acelaşi loc, invitaţii speciali vor sta la o cafea cu cei interesaţi. Printre invitaţii speciali ai Photo Romania 2013 se numără  Sebastian Magnani (Elveţia), Tadas Cerneauskas (Letonia) şi românii Radu Sigheti (Reuters), Thomas Câmpean (London News Pictures), Raed Kryshan (GSP), Simion Buia, Ionel Onofraş şi Dorel Găină.  Vezi întregul program aici.
 
 
 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre: