Scrisoare de la primarul Drăgulin pentru premierul Victor Ponta: Vrem pod peste Dunăre între Călăraşi şi Silistra

Scrisoare de la primarul Drăgulin pentru premierul Victor Ponta: Vrem pod peste Dunăre între Călăraşi şi Silistra

Trecerea Dunării cu bac-ul de la Chiciu, în apropiere de Silistra Foto:I.S.

Construirea celui de-al treilea pod peste Dunăre în România şi Bulgaria pune pe jar călărăşenii. Pentru că nu s-a stabilit încă locaţia podului, autorităţile din Bărăgan cer Executivului să ţină cont de câteva lucruri în alegerea locului privind construirea podului.


Argumentele aduse de Daniel Ştefan Drăgulin, primarul Călăraşiului, într-o scrisoare deschisă adresată premierului Victor Ponta, înclină balanţa pentru ridicarea podului între Călăraşi şi Silistra.

Iată textul inegral al scrisorii trimise de edilul-şef al oraşului Călăraşi:

Stimate domnule Prim-Ministru,

În numele meu, al Primăriei municipiului Călăraşi, al Consiliului Local Călăraşi, cât şi în numele tuturor călărăşenilor, vă rog, în contextul analizei care se face la acest moment cu privire la stabilirea amplasamentului  noului pod peste Fluviul Dunărea, între România şi Bulgaria, să întreprindeţi toate demersurile cu privire la excluderea oricăror argumente subiective în formularea alegerii privind locaţia celui de-al treilea pod între cele două ţări.

În ultima vreme au apărut informaţii conform cărora decizia ar înclina spre varianta Nicopole-Turnu Măgurele, urmând ca, în acest mod să fie legate un oraş de 3.000 de locuitori (Nicopole) şi un altul de 25.000 de locuitori (Turnu Măgurele), în detrimentul celor două comunităţi, Călăraşi şi Silistra, mult mai numeroase ca populaţie (65.000 de locuitori, respectiv 42.000 de locuitori). Mai mult decât atât, un eventual amplasament al podului între Nicopole şi Turnu Măgurele ar favoriza doar partea bulgara, care, doreste dezvoltarea infrastructurii de transport care să lege capitala Bulgariei - orasul Sofia, de Occident şi nu de statele baltice, de a avea cât mai multe poduri peste Dunăre care să lege Bulgaria de Vestul Europei.
Interesul nostru, al României, ar trebui să fie exprimat in sensul  dezvoltării armonioase a infrastructurii de pe teritoriul ţării , plecând de la principiile de bază ale dezvoltarii regionale şi de la politica de coeziune a Uniunii Europene, al cărei membru este şi ţara noastră.

Avantaje

Conform analizelor noastre, pentru argumentarea necesităţii şi oportunităţii construiriii podului între Călăraşi şi Silistra stau şi alte elemente, pe lângă cele menţionate mai sus, şi anume:
•    istoricul relaţiilor cu Municipalitatea Silistra în ceea ce priveşte construirea podului la Călăraşi-Silistra – din anul 2007;
•    identificarea acestui amplasament în documente realizate la nivel internaţional – Strategia Dunării realizată şi publicată în anul 2010 de Comisia Europeană;
•    caracteristici fizico-geografice, economice (operatori economici), poziţionarea cea mai favorabilă în reţeaua de transport rutier (una dintre puţinele localităţi din România amplasată pe două coridoare de transport european: VII şi IV,  ar face parte din magistrala Istanbul-Şumen-Chişinău-Odesa-Kiev;
•    aspect financiar – costuri mai mici de realizare a podului decât în alte locaţii propuse;
•    facilitarea conectării municipiului Călăraşi cu Constanţa şi cu Silistra, existând astfel posibilitatea eliminării blocajelor din sezonul estival de pe Autostrada A2;
•    existenţa unui studiu de fezabilitate pentru ocolirea municipiului Călăraşi prin intermediului unei Şosele moderne de centură care să facă legătura nemijlocită a podului cu Autostrada A2; acest drum este deosebit de important pentru Municipiul Călăraşi, deoarece face legătura între DN3 Călăraşi - Bucureşti, DN21 Călăraşi – Slobozia şi DN3B Călăraşi - Feteşti, şi face tranzitul între Bulgaria şi Moldova, Ucraina.
•     necesitatea interconectării reţelelor de transport fluviale şi rutiere la Coridoarele Pan-europene de transport IV şi VII, reprezentate în judeţul Călăraşi de Autostrada A2 şi fluviul Dunărea;
•    lungimea drumului parcurs în România de autovehiculele de transport mărfuri vest-europene care tranzitează ţara în drum spre Orient.
•    conectarea părţii de vest a României cu sudul Uniunii Europene (Bulgaria, Grecia, Cipru) este asigurată prin podul de la Calafat, conectarea parţii centrale a României, şi în special a Municipiului Bucureşti, este asigurată prin podul Giurgiu - Ruse. Un pod la Turnu Magurele nu numai că nu va aduce niciun beneficiu suplimentar României, dar va obliga partea de est să folosească rute ocolitoare (cel mai probabil prin Giurgiu şi în niciun caz prin Turnu Măgurele) pentru traversarea Dunării. Acest lucru va adăuga dificultăţi suplimentare în calea comerţului, în special dintre fostul spaţiu sovietic, actual candidat la integrare Europeană (Ucraina, Moldova ), şi Turcia, făcând ca România să piardă o altă oportunitate economică.

Faţă de cele prezentate mai sus vă rog să analizaţi situaţia reală existentă precum şi perspectiva deosebit de favorabilă a acestei decizii urmare căreia amplasamentul viitorului pod peste Fluviul Dunărea, între România şi Bulgaria, să fie în zona transfronalieră Călăraşi-Silistra.
          
           Cu deosebită consideraţie,
Primar Daniel Ştefan Drăgulin

Vă recomandăm şi:

România şi Bulgaria vor fi unite printr-un al treilea pod peste Dunăre. Investiţia se ridică la suma de aproximativ 270 de milioane de euro

Vis măreţ. Al treilea pod peste Dunăre va fi construit între Călăraşi şi Silistra Asociaţia Intercomunitară care ar urma să realizeze podul peste Dunăre, pe ordinea de zi a şedinţei extraordinare de săptămâna viitoare

Ca să împace şi capra şi varza, premierul Victor Ponta vrea pod peste Dunăre între Galaţi şi Brăila

Petiţie pentru un  pod peste Dunăre!

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările