Prognoza meteo: scăpăm de frig. Ce se anunţă pentru acest weekend şi cu cât cresc temperaturile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se încălzeşte, dar nu scăpăm de precipitaţii FOTO pixabay.com
Se încălzeşte, dar nu scăpăm de precipitaţii FOTO pixabay.com

Vremea se schimbă radical în weekend. După frig, ploi şi ninsori la munte, meteorologii anunţă că de sâmbătă, 20 noiembrie, temperaturile cresc.

Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, 19 noiembrie, vremea va fi normală sub aspect termic în cea mai mare parte a ţării. În jumătatea de nord a teritoriului cerul va fi mai mult noros şi pe arii relativ extinse va ploua. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare şi ploile izolate. În zona de munte, vor fi precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ninsoare în prima parte a intervalului, apoi mixte. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în zonele montane şi pe arii mai restrânse şi la viteze mai mici şi în restul teritoriului.

Temperaturile maxime se vor încadra între 4 şi 12 grade, iar cele minime între -1 şi 8 grade. În zonele joase de relief vor fi condiţii de ceaţă.

La Bucureşti, cerul va fi temporar noros, dar condiţiile de ploaie se vor menţine reduse. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 2…4 grade. Dimineaţa şi noaptea vor fi condiţii de ceaţă.

De sâmbătă, meteorologii vin cu veşti bune. Maximele vor creşte simţitor, iar ploi se vor mai semnala doar izolat. Sâmbătă, conform ANM, vremea se va încălzi uşor. Cerul va avea înnorări şi pe arii restrânse va ploua slab, în special în vestul, nordul şi centrul teritoriului. Vântul va sufla moderat, cu intensificări la munte, în nord-estul, sud-vestul ţării şi izolat în rest. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 15 grade, iar cele minime între 1 şi 9 grade. Dimineaţa, dar mai ales noaptea, local în zonele joase de relief se va semnala ceaţă.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 14…15 grade, iar cea minimă de 3…5 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat. Se va semnala ceaţă, cu o probabilitate mai mare noaptea.

Duminică, 21 noiembrie, vremea se va menţine mai caldã decât în mod normal la această dată în majoritatea zonelor şi va fi predominant frumoasă. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei în nord-vestul ţării. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 15 grade, iar cele minime între -2 şi 9 grade, cu valori mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. Dimineaţa şi noaptea în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă.

În Bucureşti, conform ANM, temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade. 

Vă recomandăm să citiţi şi:

Prognoza meteo: Toamnă rece şi mohorâtă. Unde se anunţă ploi şi lapoviţă

Prognoza meteo: Un val de aer rece loveşte România. Unde ninge şi ce ne aşteaptă în weekend

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite