Petrecăreţii care s-au filmat cu un cal la masă, în sufragerie, amendaţi de poliţişti | VIDEO

Petrecăreţii care s-au filmat cu un cal la masă, în sufragerie, amendaţi de poliţişti | VIDEO

Calul a fost adus la masă, la o petrecere FOTO spynews.ro

Imaginile care au făcut înconjurul internetului cu un cal în sufragerie, la masă, alături de stăpâni, au fost filmate în comuna călărăşeană Nana. Poliţia a intrat pe fir şi a dat petrecăreţilor amenzi în valoare de 21.500 de lei.

Ştiri pe aceeaşi temă

Calul se află într-o încăpere alături de mai multe persoane care consumau alcool şi ascultau muzică de petrecere, iar la un moment dat acesta pune copita pe urmărul unuia dintre bărbaţi, iar un altul îi dă să mănânce o franzelă.
 
Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi s-au sesizat şi au efectuat verificări cu privire la încălcarea normelor privind protecţia animalelor şi a respectării măsurilor de protecţie impuse pe perioada stării de alertă.
 
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat persoanele din filmare, aceştia fiind 8 bărbaţi, cu vârste cuprinse între 25 şi 46 de ani, din comuna Nana, judeţul Călăraşi. Au fost aplicate opt sancţiuni contravenţionale conform Legii 55/2020, în valoare de 21.500 de lei.
 
"Cu privire la animalul apărut în filmare, acestuia nu i-au fost aplicate agresiuni şi nu a fost supus altor rele tratamente de către persoanele prezente, iar în urma actului de teribilism al unuia dintre bărbaţi în încercarea de a ridica calul pe umeri, menţionăm că atât cabalina, cât şi bărbatul, nu au suferit vreo leziune, prin acest act nefiind încălcată nicio normă din domeniul protecţiei animalelor", au anunţat IPJ Călăraşi într-un comunicat de presă.
 

 

Dacă apreciezi acest articol, te așteptăm să intri în comunitatea de cititori de pe pagina noastră de Facebook, printr-un Like mai jos:


citeste totul despre:
Modifică Setările